Fundația Zamolxes din Câmpina va implemeta proiectul „The Forest – The Lungs of our Mother Earth”, o mobilitate a tinerilor Erasmus+, în perioada 15-24 martie 2024, care va reuni 45 de participanți din 5 țări: Bulgaria, Letonia, Polonia, Slovacia și România. Acesta își propune să promoveze protectia mediului înconjurător și incluziunea socială în rândul tinerilor. În cadrul proiectului se va aborda și o tematică actuală, aceea a utilizării STEAM și AI în protecția mediului înconjurător.Proiectul se bazează pe concepte de educație non-formală, inclusiv jocuri de cunoaștere, activități de teambuilding, ateliere, seminarii, întâlniri, discuții, activități de integrare, prezentări și activități de învățare practica, toate fiind conectate la tema proiectului. În cele 10 zile de mobilitate, participanții vor învăța cum să protejeze pădurile, dar și cum să includă tehnologia și inteligența artificială în lucrul cu tinerii. Vom avea sesiuni de lucru susținute de experti în domeniul protecției mediului.
Proiectul este co-finanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+.