Klaus Iohannis a anunțat astăzi noi restricții pentru români, începând de mâine, 25 martie. Potrivit declaraţiilor președintelui, toate recomandările din Ordonanța militară devin obligații. Astfel, părăsirea domiciliului va fi permisă începând de miercuri doar pentru a merge la serviciu sau pentru cumpărături de alimente. În plus, autoritățile au decis și folosirea Armatei, care urmează să suplimenteze forțele de ordine publică. O altă restricție vizează persoanele care au peste 65 de ani şi care vor trebui „să stea practic tot timpul acasă”, a explicat șeful statului.
Articole similare
Concurs pentru șefia Serviciului Cultură din Câmpina: master obligatoriu și cunoașterea unei limbi străine la nivel avansat
9 noiembrie 2026
Primăria Câmpina nu consideră necesară anularea hotărârii privind microbuzele electrice și nu va convoca o nouă ședință a Consiliului Local
9 noiembrie 2026



Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!