Știri

VIDEO 🎦 Paharul de Sâmbătă seară: spectacol total cu Trupa Chondriax și vinuri din Dealul Mare

Ediția din luna aprilie 2026 a „Paharului de Sâmbătă”, organizată la cafeneaua FIVE, a reprezentat o nouă seară care a îmbinat cu succes finețea vinurilor, gustul aromatic al brânzeturilor pregătite de Atelier Fromage, dar și savoarea dulce a bunătăților pregătite de Brutăria Aluniș.
La această ediție s-au putut degusta vinurile Cramei Mouseos, o cramă relativ tânără, care și-a făcut recent apariția în lumea vinurilor din România. Crama Mouseos a apărut din dorința unei familii de a valorifica teritoriul excepțional al zonei Dealul Mare și de a crea vinuri care să spună o poveste, în special povestea locului, a solului și a oamenilor din spatele fiecărei sticle.

Deși este o cramă fondată în 2021, Mouseos a reușit, într-un timp scurt, să își definească un stil propriu și să atragă atenția iubitorilor de vin din Buzău și nu numai. Cu o capacitate de producție care depășește în prezent 300 hl, crama produce mai multe sortimente de vin, atent realizate, în serii controlate, cu accent pe calitate, nu pe cantitate. Fiecare etapă – de la munca în vie până la îmbuteliere – este supravegheată cu grijă, astfel încât rezultatul final să reflecte personalitatea fiecărui soi.
Cei prezenți la această ediție a „Paharului de Sâmbătă” au putut degusta cinci vinuri oferite de această cramă, prezentate cu atenție de somelierul Răzvan Zaharia: Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Muscat Ottonel & Tămâioasă Românească, Fetească Neagră și Merlot.
Un alt moment inedit a fost „debutul” trupei Chondriax la „Paharul de Sâmbătă”. Tinerii artiști câmpineni au prezentat patru piese – două coveruri și două compoziții originale – cântând în premieră o nouă piesă proprie. Publicul a fost foarte încântat, cerând chiar un bis, iar băieții de la Chondriax au considerat de bun augur să își încheie reprezentația cu „legendarul” „Andri Popa”.
A fost o nouă seară de succes, în urma căreia fondurile strânse vor fi folosite în scopuri caritabile, pentru a susține eforturile de educație și dezvoltare personală ale fiilor regretatului designer vestimentar câmpinean Delia Lazăr.

Felix PRECUP
Foto: Irina CHIRA @IRI’s FoTo Studio

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare