După-amiaza zilei de vineri, 20 martie, a adus o efervescență civică deosebită în comunitatea locală, odată cu festivitatea de premiere a concursului de proiecte „Tu ce ai schimba în Câmpina?”. Inițiativa, lansată de Asociația Câmpina Curată, a reușit să mobilizeze peste 100 de cetățeni, care și-au transformat nemulțumirile cotidiene sau ideile inovatoare în soluții concrete pentru dezvoltarea orașului.
Evenimentul a fost deschis de Sarah Crăciun, gazda acestuia, care a subliniat că miza principală a competiției nu a fost doar premiul în bani, ci și crearea unui spațiu de comunicare reală între locuitori și cei care doresc să schimbe fața orașului. Ea a explicat importanța concursului: „Pentru noi, concursul acesta a fost, înainte de toate, despre dialog, despre deschiderea unei conversații reale în comunitate și despre a asculta ce îi preocupă pe oameni, ce își doresc și cum văd ei orașul în care trăiesc”.
Concursul „Tu ce ai schimba în Câmpina?” a atras interesul multor locuitori, care s-au înscris cu peste 100 de idei. Participarea numeroasă a fost o surpriză plăcută pentru organizatori, demonstrând un interes real pentru viitorul orașului. „Am primit idei diverse, unele îndrăznețe, altele foarte concrete, însă toate sunt valoroase, pentru că pornesc din experiența voastră reală cu orașul”, a punctat Sarah Crăciun.

Proiectele câștigătoare: de la spații verzi la tehnologie solară
Juriul, format din nouă specialiști, a evaluat propunerile pe baza a cinci criterii riguroase: relevanța problemei, originalitatea, fezabilitatea, impactul comunitar și claritatea structurii.
Marele premiu, în valoare de 2.500 de lei, a fost adjudecat de Anda Georgescu pentru proiectul „Adoptă un spațiu verde: implică-te, îngrijește, câștigă”. Propunerea sa vizează o metodă participativă de întreținere a zonelor verzi, oferind cetățenilor un rol activ în estetica orașului.
Pe podium au mai urcat Mihai Constantin (locul II – 2.000 lei), cu un concept modern de „arbori solari” (Câmpina Shines – Solar Tree), și Bogdan Badea (locul III – 1.500 lei), care a propus transformarea localității în primul oraș „verde inteligent” de turism din Valea Prahovei. De asemenea, Daria Cristea a primit un premiu special pentru viziunea sa asupra unui ecosistem urban bazat pe micro-hub-uri.
Dincolo de premiile în bani și de cele 10 vouchere eMAG oferite prin tombolă, mesajul central a fost unul de unitate și continuitate. Organizatorii au comparat grija pentru oraș cu grija pentru propria locuință, îndemnând la o implicare constantă: „Câmpina este, până la urmă, casa noastră, a tuturor. O iubim. Dacă ne uităm mai atent la noi acasă, poate e o baterie acolo care ar merita schimbată la toaletă – cam așa e și cu orașul nostru. Cred că, dacă punem cu toții umărul la treabă, toate aceste lucruri vor deveni realitate”, a concluzionat Sarah Crăciun.
Festivitatea s-a încheiat într-o notă optimistă, participanții fiind invitați să rămână activi în cadrul asociației pentru a pune în practică ideile premiate. Rămâne de văzut dacă aceste idei vor fi puse în aplicare sau vor rămâne doar la stadiul de propuneri. În orice caz, un lucru este cert: câmpinenii își doresc un oraș curat, modern, la standarde europene, și sunt gata să se implice pentru a schimba Câmpina în bine.
Lista completă a câștigătorilor:
- Anda Georgescu – Premiul I (2.500 lei), proiect: „Adoptă un spațiu verde – implică-te, îngrijește, câștigă!”
- Mihai Constantin – Premiul II (2.000 lei), proiect: Câmpina Shines / Solar Tree
- Bogdan Badea – Premiul III (1.500 lei), proiect: „Câmpina – primul oraș verde inteligent de turism și inovație din Valea Prahovei”
- Daria Cristea – Premiul special (1.200 lei), proiect: „Ecosistemul urban Câmpina: rețea de micro-hub-uri și pavilion biometric”
- Ana Lăzăroaia – Mențiunea I (1.000 lei), proiect: „Câmpina, inima noastră”
- Nicoleta Voicu – Mențiunea II (1.000 lei), proiect: „Ziua fără mașini în centrul Câmpinei”
- Claudia Constantin – Mențiunea III (1.000 lei), proiect: „Câmpina curată la un touch distanță”
Felix PRECUP



