Am citit de curând postarea unui prieten în care scria despre „valorile tradiționale” ale poporului român, enumerând câteva dintre acestea: „familia, onoarea, cinstea, cultul lucrului bine făcut”. Citești și te crucești. Pentru cineva născut, educat și crescut în sânul acestui popor, definiția de mai sus nu poate să nu oripileze prin falsitatea și ipocrizia ei. Un minim de cultură istorică și sociologică este de ajuns pentru a sancționa nemilos marota asta cu „valorile tradiționale” pe care, chipurile le posedaserăm din belșug până odinioară și iată, din varii motive, între care la poziție fruntașă se înscrie ticăloasa influență a străinătății, unii, mereu alții, ni le furară și ne lăsară goi și răi.
Citesc despre genocidul executat cu sânge rece, pe durata a aproape trei decenii, la căminul-spital de la Moreni-Țuicani, atrocitatea fiind documentată grație cercetărilor întreprinse de IICCMER. Peste 500 de copii lăsați/ ajutați să moară din cauza mizeriei, malnutriției și lipsei de asistență medicală. Ca unul care a locuit în Moreni în perioada respectivă, pot să vă confirm că circulau prin urbe zvonuri privind nenorocirile care se derulau în acel lagăr de exterminare. Doar că aceste ecouri nu prea mișcau pe nimeni. După cum, nici în zilele noastre, crimele executate de copii împotriva altor copii, sau femicidul cotidian la care asistăm nu pare să mai impresioneze pe nimeni.
În România zilelor noastre se servește fascism pe pâine; jelim cu lacrimi mari, de caiman altoit, suferința unor legionari închiși prin închisorile comuniste, dar crimele palpabile la care asistăm la tv, între două incursiuni pe tiktok, nu le vedem. Facem emisiuni televizate, scriem cărți, susținem conferințe despre „eroismul” și „creștinismul” unor legionari, dar nu suflăm un cuvințel despre sutele de mii de evrei asasinați cu sânge rece, cu acordul tacit al majorității populației, însă astea nu ne împiedică să perorăm cu spume la gură despre mărețele, glamuroasele, inegalabilele valori ale poporului român. În spitalele din România ești tratat cu aroganță, nesimțire, ticăloșie și incompetență. O simplă vizită la un birou al autorității statului te convinge că nu ești altceva decât un obiect menit să facă bani pentru stăpânire, căreia trebuie să i te supui și atât. Răutatea viscerală o întâlnești la orice pas, gratuită, din abundență, fără excepție: pe stradă, în relațiile dintre noi, la serviciu, la biserică. Poporul nostru a „găzduit” orori, masacre, crime și atrocități întocmai altor popoare (sau mai consistent uneori), dar ipocrizia noastră cea de toate zilele acționează ca un sedativ imun la bunul simț, la simțul recunoașterii și la umilitatea atât de creștină și atât de disprețuită. Excepționalismul românesc – iată una dintre cele mai abjecte născociri ideologice ale intelectualului român.
Un mare profesor de la Cluj, care a învățat pe de rost niște manuscrise de Shakespeare în engleza arhaică, ne demonstrează zilele acestea că degeaba ai memorie să înmagazinezi biblioteci întregi de cărți, că mintea tot strâmbă poate să rămână și că nici ticăloșia caracterului, nici grobianismul nu se pot ameliora prin cultură. Planturosul erudit tocmai explică ciracilor doritori să-i înghită fără discernământ discursurile, că AUR este un partid neocomunist, nicidecum fascist. Profesorul livrează pedant și cheia explicației: existența termenului „socialist” din sintagma „național-socialism”, care definește ideologia nazistă. Aferim, la așa caracter, așa demonstrațiune!
Marasmul moral al poporului român este în egală măsură un eșec al școlii și al bisericii de toate confesiunile. Ca să nu se supere nimeni. Decât lozinci băloase și urlete dacice cu steaguri vânturate la demonstrații, decât colportarea legendelor despre cât de buni, de frumoși, de umani și de harnici suntem (aia cu „cultul lucrului bine făcut i-ar face geloși până și pe nemții de la Mercedes sau pe suedezii de la Grippen), mai bine poporul român s-ar evangheliza. Ar fi, poate, un început bun, mai ales pentru ideologii „conservatori” care reclamă victimizator asaltul neomarxismului. Așa începe trăirea creștină: prin evanghelizare. Judicioasă, sinceră și tenace.
Adrian DEFTA
Un articol foarte pertinent, care pune degetul pe o problemă majoră pe care poporul român pare să o îmbrățișeze orbește. Ipocrizia și falsele valori pe care românii le practică fără niciun fel de rușine sunt de domeniul unei utopii schizofrenice.