Nu, nu e telenovelă, e mult mai rău. Ceea ce mă șochează la revolta oamenilor din justiție împotriva guvernului și a restului țării nu este faptul că nu sînt de acord să li se diminueze veniturile. Asta e de înțeles, omenește vorbind. Nimeni n-ar fi de acord… Uimitor este că respectivii, în lipsă de orice argumente (pentru că nici vîrsta de pensionare, nici cuantumul pensiei nu corespund cu nimic european), se arată ofuscați că, vezi Doamne, guvernul stîrnește lumea împotriva lor și că li se strică imaginea, ceea ce alterează corectitudinea actului de justiție. Aș prefera să-i văd cinici: ‘oameni buni, cîtă vreme am pensia mai mare decît voi de cel puțin zece ori, puteți să mă înjurați și de mamă, oricum nu vă aud din vila mea din Dubai, Elveția sau Bahamas. Urlați cît vreți!’ Nu, domniile lor vor și sătui și cu slănina-n pod, și cu bani și iubiți și respectați de popor. Ei, iaca, aiasta nu se poate, cum zice vorba populară. Asumați-vă disprețul și scîrba și chiar ura populare, sînt foarte bine plătite. Voi decideți dacă merită!
Parchetele au tras obloanele, sfidînd nu numai bunul simț (floare rară!), ci și legile, declanșînd practic o grevă generală. Degeaba s-au împînzit rețelele de tabele care arată comparativ salariile și pensiile (vîrsta de pensionare) din alte țări europene, sau cu celelalte categorii sociale din România: 25.000 de lei pensia medie (5000 de euro) față de 600 pentru restul. 2 miliarde de euro (sic!) despăgubiri acordate de stat în urma unei cascade de procese pentru salarizarea confraților doamnei Elena Costache (date din prezentarea d-lui Bolojan de vineri). Domniile lor vin cu argumentele prestanței, importanței sociale, examenelor dificile etc. Sigur, e perfect legal ceea ce cer dînșii (doar au făcut legea). Dar e oare și moral? Însă, vorba tăticului nostru Caragiale: ce legătură are morala cu dreptul?
Și, mai ales, ei reclamă ingerința politicului în treburile justiției. Aici chestiunea este mai complicată. În primul rînd, nu este deloc normal să stîrnești furia socială împotriva unei întregi clase socio-profesionale. Avem jurnaliști specializați în asta. Dar nu ar fi prima dată. Vindictei publice au fost supuși de-a lungul timpului și profesorii, și medicii (pe timpul pandemiei, dar nu numai) și jandarmii (după 10 august 2018) și funcționarii mărunți din administrație, „birocrații” (o minte puțină de tot a conceput o așa-zisă campanie împotriva corupției în care auzi la radio și TV că „nu trebuie să dai și tu ceva doamnei de la ghișeu”. Dacă nici asta nu e instigare… Păi Mita, aia cu majusculă, nu se dă bietei doamne de la ghișeu, se dă în birourile elegante de directori, de rectori, de ierarhi, de profesori universitari, de șefi de școli auto etc), ba chiar și minerii acum vreo trei decenii. Nu trebuie judecat pe categorii sociale, ci individual.
Auto-victimizarea mediului juridic e ridicolă, cîtă vreme cifrele spun ceea ce spun. Nu pot fi contrazise cu vorbe alunecoase. Alte argumente ciudate sînt de felul: nu se schimbă regulile în timpul jocului. Păi atunci… nu s-ar schimba niciodată, pentru că tot timpul este „joc”. Creșterea vîrstei de pensionare la cote europene și scăderea raportului dintre pensia obișnuită și cea a castei nu sînt anomalii, ci recîștigarea unei pierdute normalități. Spun din nou că sînt sceptic asupra putinței de a se realiza.
Deocamdată, astăzi sînt în linii mari patru greve: justiția, profesorii, primăriile locale, silvicultorii. Nicușor Dan nu adoptă strategia vehementă a lui Băsescu, nu se ia direct la trîntă cu molohul. Se pitește. Lumea speră că are altă tactică de a se lupta cu sistemul de caste. Dar dacă nu are? Ar da, cred, un semn foarte bun dacă arăta un sprijin mult mai ferm pentru aceste măsuri radicale, pentru Bolojan. Grevele sînt, clar, anti-modernizarea României. Cea din justiție, mai ales, care nu are nici măcar „scuza” scăderii veniturilor. Ce s-a întîmplat recent în dosarul Nordis e doar unul dintre multele exemple sfidătoare despre motivul pentru care justiția nu merită respectul nostru. Cît despre amestecul politicului în actul de justiție, istoria e complicată. Poate cineva spune cînd și cît și din ce parte a început ademenirea? Cîți dintre oamenii justiției și-au oferit, ei, serviciile? Lista oamenilor din sistemul justiției care au intrat în politică și au făcut năzdrăvănii e lungă, lungă. Vi-l mai amintiți pe inenarabilul Tudorel Toader? Dar pe unul Victor Viorel Ponta? Dar pe unul Adrian Năstase? Oamenii care ne sfidează azi, cerînd-ne să îi respectăm, că au muncă grea (mai grea decât a unui chirurg? Mai grea ca a unui pilot de avion?), nu înțeleg că asemenea exemple au, la nivel popular, un rol absolut negativ. Așa se face celebra imagine. Problema este că, în toată această harababură, nu am auzit rostită o singură sintagmă, esențială după părerea mea: interesul național. Indirect, a invocat-o dl. Bolojan, cînd a cerut diminuarea voluntară a unor indemnizații (asta e altă chichiță: s-au blindat așa de bine cu legile, încît nu este posibil să-i deposedezi de privilegii tot pe cale legală). Așa se face că amărășteanul plătește tot, în timp ca Casta huzurește în continuare. Dar cel puțin să ni lase privilegiul de a bodogăni. Nu ne cereți să vă admirăm și nici să vă plîngem de milă ce muncă grea aveți!
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
La obiect și corect tot articolul ! Dacă nu vor schimba Constituția această castă a magistraților va demola bruma de democrație din România. Și ați omis o altă castă la fel de toxică: cea a liderilor de sindicat care, la fel ca tovarășul Isărescu- alias Manole , nume de cod pentru securitate și Teodosie, un alt securist notoriu, par aleși pe viață. Personal nu cred că Romănia se mai poate face bine vreodată! Mare păcat pentru tinerii care au murit la Revoluție pentru ca acum după 35 de ani, așa cum ați specificat și dvs , romănii obișnuiți să fie călcați în picioare de niște indivizi abjecți, lista e imensă, dvs ați amintit doar căteva nume, care mai au tupeul să ceară respectul națiunii.Felicitări pentru articol!