MasterChef România se pregătește de un nou sezon, al zecelea, la Pro TV, ale cărui filmări au început încă din luna mai a acestui an. Ediția din 2025 va aduce modificări în format, cu mai puține preselecții, dar cu un număr sporit de concurenți ce vor intra direct în celebra bucătărie a emisiunii.
Printre cei înscriși în competiție se numără și câmpineanul Horia Petrovanu, pasionat de arta culinară și în special de preparatele gătite în aer liber. Imagini cu el au apărut deja în ultimul promo al emisiunii, însă rămâne de văzut dacă a reușit să avanseze în competiție și să lupte pentru titlul dorit de bucătari amatori – MasterChef România 2025 – și premiul de 75.000 de euro.

Dacă vreți să aflați ce verdict a primit din partea Chefilor Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, nu ratați noul sezon, care debutează pe 8 septembrie 2025 la Pro TV, promițând rețete spectaculoase, tensiune în bucătărie și momente memorabile.

Horia are 51 de ani și este de profesie inginer energetician, devenit antreprenor. În anii 2000 a trecut prin experiențe dificile, printre care un faliment și trei ani de muncă fizică la metroul londonez. În ciuda provocărilor din viața sa, a rămas un optimist incurabil, care trăiește clipa și prețuiește legăturile cu oamenii dragi.
Mai multe despre povestea lui puteți afla din interviul acordat publicației noastre în urmă cu șase ani.




Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!