Editorial. MAREA PĂRUIALĂ CIVILĂ

Tot despre greva profesorilor… că alt subiect mai fierbinte nu se găsește (vizita regelui Carol al III-lea al Angliei – am argumente pentru această denominație – este un non-eveniment, gonflat ridicol de o presă strivită de complexul colonizatului. Iar declarațiile jignitoare ale oficialilor maghiari cer o analiză aparte). Ea trebuie deja privită nu doar ca un conflict de muncă, oricît de acutizat (precum cel cu vîrsta de pensionare din Franța), ci ca un fenomen social. Un mega-spectacol care arată clar faliile sociale. Că politicienii nu au nicio grijă față de învățămînt, e lucru bine știut și din nou dovedit acum cu asupra de măsură. Dar vedem clar că nici celelalte segmente sociale nu țin cu profesorii. Părinții știu mai bine ce ar trebui să facă profesorii la clasă, unii angajați la privat îi acuză că nu muncesc nimic și cîștigă mai bine decît ei, alții observă că sînt profesori care iau la examenele de specialitate note de rușine (fără să precizeze că și acești profesori sînt produsul aceluiași sistem care a colapsat în ultimele decenii). Dinspre învățămîntul superior adie o aroganță care are multe cauze, și luări de poziție mai degrabă distante față de colegii lor, ca și cum ar fi continente diferite, separate de un ocean înghețat.

Dincolo de asta, nu vedem nici un dram de înțelegere și de respect social pentru meseria de profesor. Salariul este, cum scriam și săptămîna trecută, o chestiune derivată. Și nimeni nu a discutat pensiile din sistem, care, în consecință, sînt la limita subzistenței. În ciuda aparențelor, pentru guvernanți greva asta unică a venit ca o mană cerească: a mutat interesul public de la chestiunile strict economice și politice, a consolidat complicitățile numite coaliție de guvernare, amînînd sine die „rotativa”, a spulberat și ultimele fărîme de încredere electorală în Iohannis, lăsînd în negură prezidențialele de la anul. A permis acoperirea cu discreție a nerezolvării de facto a chestiunii pensiilor speciale, nepregătirea pentru absorbția fondurilor PNRR, nivelul foarte scăzut de încasare la buget a taxelor, colapsul demografic etc. Ne uităm la ce ni se arată, adică la greva uneia din cele mai prost plătite, în raport cu importanța ei, categorie socio-profesională. Apropo, am anunțat deja public că voi vota candidatul care, pornind de la cei doi indicatori la care sîntem detașat pe ultimul loc în Europa: PIB-ul alocat Culturii și consumul de carte per capita civis, va promite că, în timpul mandatului său, ne va sălta în primele zece locuri ale clasamentului. Subliniez: va promite, pentru că asta înseamnă că măcar îi pasă. Sigur că un asemenea candidat nu există și nici nu sînt semne că eclozează pe undeva.

Ce a arătat această grevă, este un păienjeniș de falii care se adîncesc precum crăpăturile în parbriz într-o societate în care nimic nu ne unește. Unii cred că învățămîntul dinainte de 89 era mult mai bun, alții pariază exclusiv pe școlile și metodele actuale. Sînt scene de comedie: un reporter radio face un interviu cu copiii membri ai unei echipe multipremiate de robotică. Întrebat cum se descurcă la școală, unul dintre ei răspunde cu un firesc dărîmător că nu are probleme, întrucît face homeschooling după un sistem recunoscut în Anglia. Reporterul rămîne cîteva momente fără aer în plămîni și trece grațios la altcineva. O imagine edificatoare a realităților din școala românească și din societatea ei anomizată și fărîmițată. În disprețul global față de școală, în degringolada mondială privitoare la scopurile și metodele ei, imaturitatea noastră și abolirea tradițiilor ne fac victime sigure. Țările cu universități de sute de ani vor supraviețui intelectual, măcar la nivelul unor elite subțiri. Bibliotecile lor sînt pline de tot ce a ivit cultura lumii în ediții complete. Noi ne certăm mai mult pe seama unor nume de creatori pe care unii decretează că trebuie să le scoatem din spațiul public. Iar Universitățile… dar să nu contribui și eu la adâncirea faliei spunînd tot ce știu și am pe suflet.

Unde nu e școală, nu e coloană vertebrală morală… Doar dictat-ură. Adică dictatul urii. Pe asta se ceartă, lipsită de orice miză serioasă, societatea românească pulverizată. Lipsa solidarității de fond cu profesorimea, reducerea problemei la chestiunea financiară, încurajarea imposturii la toate nivelurile de decizie, sînt liniile din palma istoriei în care orice om, cît de cît lucid, poate citi dezastrul care ne așteaptă. Și care ne va lovi de ne va muta falca din loc. Școala are unul dintre rolurile esențiale în a asigura coeziunea socială. De aceea atacurile, unele foarte subtile, altele grobiene, la adresa ei. Radioul Actualități (îl invoc mereu pentru că nu mă uit la TV și am mai mare încredere) îl invită pe funambulescul Selly făcîndu-i reclamă gratuită. Patapievici nu a fost invitat niciodată. Despre asta este vorba în școala românească și în păruiala socială generalizată.

Prof. dr. Christian CRĂCIUN