Ceea ce se întîmplă la noi în ultimele decenii este cauzat, în primul rînd, de dispariția reacției morale. Cu alte cuvinte, cînd se întîmplă ceva de ordinul inacceptabilului, în spațiul privat sau public, este întîmpinat cu proteste izolate care nu se aud în marea tăcere generală sau în gălăgia pe subiecte de cancan și expuneri vulgare. „Nu mă privește, nu mă bag” este filozofia generală. Pe de o parte, pentru că articularea morală nu face parte din gena noastră educativă. De ce nu au succes și au eșuat la noi sistemele educative nordice, atît de atractive prin libertatea acordată elevului? Pentru că acolo copilul vine cu o armătură morală din familie, de mai multe generații, este educat în spiritul responsabilității individuale. Exact elementul care lipsește la noi la toate nivelurile. Importul necugetat de modele nu a făcut decît să dezlănțuie demonii pe care anii de terorizare totalitaristă îi refulase în adîncul sufletului colectiv. Acum, lipsiți de orice instanță de control, demonii anarhici se arată sfidător. În felul în care vorbesc elevii despre profesori de pildă. În felul în care se desfășoară traficul în aglomerațiile urbane. În felul în care arată o pensiune după un week-end petrecut acolo de „excursioniști”. În imaginea cocalarului cu jeepul pe plajă. În „filozofia” manelelor, după care numai cel care are bani & mașini tunate & gagici la fel de tunate este o persoană care merită considerație. Ce lege a școlii se poate opune acestei „filozofii”, evident fără adversar? Sigur, e vorba aici de modelele vizibile, în primul rînd cele politice.
De ani de zile ne conduc ignari care nu merită niciun respect. Din marea schismă a anilor 90 între neo-comuniști (ai lui Iliescu) și ceilalți ce a rămas? S-a petrecut un fenomen foarte interesant: de exemplu la președinție, după Iliescu, au cîștigat numai „ai noștri”, „băieții buni”: Constantinescu, Băsescu, Iohannis. Fiecare în felul lui o cumplită dezamăgire. Nu au, atunci, dreptate cei care spun că era mai bine dacă cîștigau feseniștii? „Băieții buni” nu mai au niciun argument, toți reprezentanții lor au eșuat. PNȚ-CD a dispărut, PNL a devenit o jalnică sosie a PSD-ului, USR-ul nu are o articulare națională, ci doar una ideologic aseptică. Reacția morală la nivel public nu mai are loc, așa cum se petrecea vehement în primul deceniu post-revoluționar. Și până după 2000. Cînd, tocmai pe fondul lipsei de alternativă („ai noștri” se dovedesc la fel de răi, corupți, analfabeți ca „ai lor”), reacția morală s-a disipat complet. Revenirea la valorile morale: bine -rău, devotament, onoare, cinste, cultul lucrului bine făcut, respectarea cuvîntului dat, respectarea celuilalt, respectarea muncii celuilalt, modestia, hărnicia, cultul libertății… este un imperativ. Sînt valori complet indiferente de ce partid este la guvernare. De aceea, ele ar trebui să stea în centrul sistemului de educație, nu fantomaticul „interes al elevului”.
Un comentator al articolului meu trecut se arăta nedumerit, de exemplu, de ce sînt împotriva camerelor de filmat în școli. Exact asta este paralizia reacției morale. La prima vedere, pare că e ceva foarte justificat: părintele vrea să-și supravegheze copilul, să știe ce face. La o analiză atentă, ideea (generalizată de altfel) arată impotența noastră moral-educativă. Copilul trebuie să se comporte cum se cuvine, corect, nu pentru că se știe supravegheat, ci pentru că și-a interiorizat din familie niște principii morale simple: asta se face, asta nu se face, asta se cuvine, asta nu se cuvine. A ne încrede în camerele de filmat înseamnă a ne recunoaște demisia din funcția de educatori. În al doilea rînd, înseamnă a elimina una din principalele (dacă nu cea mai importantă) trăsături ale omului deplin: libertatea. Un om supravegheat nu mai este un om liber. Un părinte care își dorește supravegherea non stop a copilului crește un viitor sclav, poate fericit, dar sclav. Trăsnăi, măgării, revolte, prostii s-au făcut desigur de cînd e școala școală și se vor mai face cît se va mai învăța cu profesori (Doamne, cîți le doresc dispariția și suflă în pumni de bucuria apropierii evidente a momentului!) și nu cu Inteligența artificială.
Nu despre asta este despre vorba, ci despre o societate complet lipsită de coloană vertebrală morală. Vedeți cazurile de plagiat pe care magnații noștri le discută exclusiv pe chichițe juridice, că nu erau la modă nu știu ce fel de note de subsol și ghilimele. Deci nu se discută din punct de vedere moral, pentru că el lipsește. În cazuri similare din Occident, demnitarul își dă mai întîi demisia și după aceea justiția își face datoria. Sau măcar este discret îndepărtat. Este predominarea criteriului moral. Urmăream zilele acestea o discuție despre Lucian Blaga. Se spunea la un moment dat de moartea sa, datorată unui cancer la coloană. Și se amintea observația fidelului său discipol I. D. Sîrbu (el însuși un fenomen al rezistenței morale): Blaga a murit pentru că nu și-a îndoit coloana. Într-o țară în care compromisul este ceva banal, de la sine înțeles, singura cale de a redeveni un popor este conduita morală. În comunism am supraviețuit prin cultură, poate că în postcomunism vom supraviețui prin morală. Dacă nu, nu!
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
Trist, trist, trist…dar adevărat!