Compania Drumuri Naţionale – Secţia Prahova a început refacerea Drumului Naţional nr. 1, între Azuga şi Comarnic. Plombările ce vor fi efectuate în următoarele două luni sunt necesare în condiţiile în care şoferii au ajuns să facă slalom printre sute de gropi şi denivelări.Potrivit directorului Drumuri Naţionale Prahova, Valerian Manta, asfaltarea va fi realizată pe porţiuni. “Din păcate, nu e vorba de o asfaltare continuă, întrucât nu ne-au fost alocate fonduri de la Bucureşti pentru aşa ceva. În două luni, însă, vom termina de refăcut toate zonele cu probleme”, a declarat Valerian Manta. DN1 a fost reabilitat, ultima dată, în urmă cu 9 ani.




Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!