Ziua Vecinului

Schimbarea societăţii româneşti de după 1989 a deschis calea către egalitate în faţa şanselor, către competiţie şi liberă iniţiativă, calea către o gândire comunitar-europeană şi un comportament pe măsură. Toaste acestea, însă, trebuie să respecte regula “Neminem laiedere” (Să nu lezezi pe nimeni).Este criză, a fost criză, va fi criză! Să nu rămânem în criză! În România, fiecare dintre noi s-a născut din fazele crizei şi este lesne de înţeles că asta ar putea fi cauza care face din noi (ferească Dumnezeu!) o populaţie şi nu un popor.O populaţie, spre deosebire de un popor, se manifestă prin fiecare membru al său, fără ca între ei să existe comunicare, într-o permanentă neacceptare, alimentată de interese personale sau de grup. În această comunitate nu este cunoscută, dezvoltată şi respectată calitatea de vecin, ca primă condiţie de convieţuire… ei nu pot fi solidari!În această stare fiecare membru al populaţiei are bucăţica lui de criză; unul în plus şi altul în minus. Cel de-al doilea are convingerea că tot ce are el în minus se regăseşte la celălalt în plus şi de aici s-a ajuns foarte uşor la “capra vecinului”, care de data asta nu trebuie să moară, ci chiar să nu mai… aibă vecinul capră… Tot din această manifestare s-a ajuns şi la ceea ce înseamnă “băiat deştept” despre care, dintr-o gravă eroare de gândire, se afirmă cu nonşalanţă, chiar cu neglijenţă “bravo lui că se descurcă” fără să te gândeşti tu, care afirmi aceasta, că pământul pe care şi-a făcut el conacul este al vecinului sau, mai rău, chiar al tău…Populaţia nu trăieşte într-o patrie, ea populează un ţinut. Patriotism nu există şi din acest motiv nici nu poate să iasă din criză, riscând să rămână în “criză permanentă”. Însă, poporul care se bazează pe relaţia de solidaritate şi patriotism poate să depăşească o stare de criză fiind preocupat conştient de pericolul unei rămâneri în “criza permanentă”. Pentru asta trebuie redescoperit, redobândit şi acceptat conceptul de vecin – vecinul de lângă mine, vecinul european, vecinul global.Câmpina este un oraş cu valenţe deosebite, cu un trecut frumos, cu un prezent… în criză şi cu un viitor imprevizibil, care poate să devină previzibil numai dacă toţi vecinii se vor purta ca vecinii… de lângă casă. Nu este productiv să împarţi o comunitate în vecini de rangul I şi vecini de rangul II; vecinii sunt absolut egali, indiferent de direcţia din care priveşti… peste gard. Ei, vecinii, sunt esenţa vieţii comunitare, ei sunt cei care asigură echilibrul şi liniştea unei localităţi, păstrând relaţii de “bună vecinătate”. Astfel de relaţii nu vor apropia, nu ne vor înstrăina unii de ceilalţi; numai împreună vom trece peste greutăţile crizei.În aceste vremuri, un vecin a vrut să-şi facă o pensiune din propria casă… şi n-a reuşit. “Vecinul global” i-a dat voie pentru că acolo la el perioada pensiunilor trecuse, “vecinul european” i-a dat voie pentru că el are pensiuni pe oriunde şi este conştient că, mai ales pe timp de criză, este o soluţie de supravieţuire, atât pentru el, cât şi pentru puterea locală. Nu i-a dat voie “vecinul de lângă gard”, s-a opus pentru că este mai uşor să… murim împreună; să trăieşti împreună, ca vecini, este greu, pentru că trebuie să fi de acord şi în faza de criză în care ne aflăm noi, asta nu se poate. Ca să poţi schimba ceva, mai întâi este necesar să ai acel ceva… Şosele suspendate, la Bucureşti, nu avem pentru că nu vor vecinii… Autostrăzi adevărate nu avem pentru că… pe vecinii noştrii i-a despăgubit mai mult decât pe noi… De douăzeci de ani nu am reuşit nimic pentru că nu vrem. Am reuşit, însă, să ne urâm reciproc şi să ne facem că nu ştim de ce!?!Să înfiinţăm “Ziua Vecinului”, care să se sărbătorească în fiecare zi. Bună dimineaţa… vecine! (Dragomir ENACHE)