Gripa nouă continuă să reprezinte principalul subiect de discuţie şi de… alarmare în domeniul sanitar, din cauza numărului mare de cazuri de la nivel naţional. Cu toate acestea, există şi alte probleme cărora, din păcate, nu li se mai acordă atenţia cuvenită. Medicii de familie din Câmpina sunt îngrijoraţi de faptul că, în timp ce toată lumea se lamentează de absenţa unui vaccin împotriva virusului AH1N1, în teritoriu nu a ajuns nici măcar vaccinul pentru gripa clasică, dar nici vaccinurile antirujeolic, antirubeolic şi urlian. Adică vaccinurile care trebuie administrate obligatoriu copiilor de un an şi celor de clasa I. Autoritatea de Sănătate Publică Prahova nu are nici o explicaţie la întrebările medicilor de familie. Şi nici n-ar avea ce să spună de vreme ce, din cele 130.000 de doze de vaccin clasic împotriva gripei, solicitate de ASP, Ministerul Sănătăţii a trimis în Prahova doar 41.000 de doze şi nu se ştie când vor ajunge şi celelalte. Este vorba despre vaccinul care se administrează gratuit unor categorii sociale. Persoanele care doresc sa cumpere vaccinul antigripal o pot face de la farmacii, preţul unei doze fiind cuprins între 28 şi 40 de lei.
Articole similare
Program special de colectare a deșeurilor de Rusalii și 1 Iunie în localitățile Băicoi, Breaza, Câmpina, Comarnic, Secăria și Telega
22 mai 2026
Câmpina necunoscută: conferință ilustrată cu informații și imagini rare dedicată celor 10 ani ai Centrului de Promovare Turistică
22 mai 2026


Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!