Știri

Aleşii locali şi unii angajaţi ai Primăriei s-au plimbat în 2009 de… peste 80.000 lei

Deplasările externe ale administraţiei locale au reprezentat mai mereu un subiect delicat. Şi nu neapărat din pricina banilor cheltuiţi, cât din cauza faptului că pentru aproape toţi aleşii locali sau angajaţi ai Primăriei, care au participat la aceste deplasări, ele par a fi mai degrabă… modalităţi de recompensare. De ce? Foarte simplu! În ultimele patru mandate nu am auzit şi nu am văzut nici o măsură luată sau aplicată de administraţia locală după un model văzut într-o astfel de deplasare. Câmpina trebuie să fie reprezentată la aceste reuniuni internaţionale, dar dacă nu există şi un efect concret pentru cei care le plătesc – contribuabilii câmpineni – atunci rămân doar nişte excursii frumoase, de care aleşii locali şi angajaţii Primăriei se bucură cu sinceritate. Şi pentru care, uneori, se ceartă cu aprindere…Spre deosebire de anii anteriori, în 2009 nu s-a mai plecat decât în trei deplasări, dintre care două în Turcia şi una în Franţa. Ar mai fi fost o deplasare în Grecia, pentru care chiar se stabilise componenţa delegaţiei, dar seminarul respectiv a fost anulat în ultimul moment, precum şi deplasarea tradiţională la Silivri, în Turcia, dar schimbarea primarului de acolo pare să fi îngheţat relaţiile dintre Câmpina şi Silivri. Chiar dacă numărul deplasărilor a scăzut – de la 5-6, chiar 7, până la 3 – totuşi, nu se menţine aceeaşi proporţie şi în privinţa cheltuielilor. În anul 2009, pentru cele trei deplasări s-au cheltuit de la bugetul local 81.695 lei, adică peste 800 milioane lei vechi. La fel ca şi în ceilalţi ani, s-a urmărit o rotaţie a consilierilor, astfel încât fiecare să aibă parte de un scurt „concediu” pe bani publici. Totuşi, Elvis Arghir, care în întreg mandatul precedent nu a fost în nici o delegaţie, de această dată pare hotărât „să-şi scoată pârleala”, bifând două dintre cele trei deplasări. Din rândul aleşilor locali au mai fost plecaţi Ion Dragomir, Horaţiu Zăgan, Elena Albu, Gena Preda, Gheorghe Sandu, Viorel Bondoc, Marian Dulă, Lucian Cercel, Daniel Telegescu, Gheorghe Tudor, Mihaela Neagu Petrovici şi Marian Nistor. Nu au bifat nici o deplasare externă primarul Horia Tiseanu şi consilierii Dragomir Enache, Alin Moldoveanu, Adrian Piţigoi, Jenica Tabacu (înlocuită cu Luminiţa Dumitrescu), Florin Marcu şi Monica Clinciu.
1. Seminarul “Dezvoltarea şi modernizarea serviciilor publice locale” – Izmir, Turcia, 26 iunie – 5 iulie 2009. Viceprimarul Ion Dragomir, consilierii Horaţiu Zăgan şi Elvis Arghir, reprezentanţii Primăriei – Gheorghe Ecaterinescu şi Gheorghe Creţu. Costurile deplasării – 20.690 lei.
2. Seminarul “Practici, experienţă în dezvoltarea locală” – Strasbourg, Franţa, 22-30 august 2009. Consilierii Elena Albu, Gena Preda, Elvis Arghir şi Gheorghe Sandu, reprezentanta Primăriei – Gabriela Barbu. Valoarea deplasării – 25.165 lei.
3. Vizită profesională şi schimb de experienţă la seminarul “Nevoia abordării strategiei de dezvoltare locală” – Antalya, Turcia, 5-12 septembrie. Au participat consilierii locali Viorel Bondoc, Marian Dulă, Lucian Cercel, Daniel Telegescu, Gheorghe Tudor, Mihaela Neagu Petrovici şi Marian Nistor, reprezentanta Primăriei – Eliza Oprescu. Costuri – 35.840 lei.

2 Comentarii  

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare