La ultima şedinţă a consilierilor municipali, aceştia au decis revenirea la situaţia iniţială, de acum doi ani, a Bulevardului Carol I, adică redarea circulaţiei auto a tronsonului bulevardului central delimitat de intersecţiile cu străzile Mihail Kogălniceanu şi Serg. Maj. Erou Grigore Nicolae. Excepţie fac zilele în care se vor desfăşura evenimente culturale deosebite, cum ar fi Festivalul Toamnei (Zilele Câmpinei), Hora Prahoveană, spectacolul de Revelion etc. Până acum, din decembrie 2010, în primul week-end al fiecărei luni (ulterior, şi cu ocazia sărbătorilor legale), prin zona amintită era permisă doar circulaţia pietonală. Proiectul de hotărâre respectiv a fost promovat de viceprimarul Ion Dragomir, iar din expunerea de motive a iniţiatorului, se înţelege că acesta a răspuns nemulţumirilor mai multor cetăţeni din zona centrală, care au făcut sesizări la Primărie referitoare „la disconfortul produs prin desfăşurarea evenimentelor în primele zile de sâmbătă şi duminică ale fiecărei luni, dar şi cu ocazia zilelor de 1, 2 Ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte, 1 Mai, 1 Decembrie, 25 şi 26 Decembrie.” În urmă cu doi ani, majoritatea pedelistă din Consiliul Local, de la acea vreme, a hotărât blocarea bulevardului central pentru desfăşurarea, pe porţiunea cuprinsă între Hotel Muntenia şi Casa Cărţii (în cele mai multe cazuri), a unor numeroase spectacole muzicale pentru câmpinenii de toate vârstele, târguri diverse (cu bunătăţi, cu flori), şi alte manifestări în aer liber. Abrogarea celor două hotărâri prin care, în mandatul trecut, primarul Horia Tiseanu şi consilierii săi au decis blocarea circulaţiei maşinilor prin zona centrala a oraşului, a stârnit numeroase discuţii contradictorii, consilierii municipali PDL (aflaţi în opoziţie, în prezent), având de răspuns la numeroase critici în legătură cu adevăratul scop al restricţionării, din ultimii doi ani, a traficului rutier în Centrul Civic.
Noua majoritate din legislativul municipal (formata din cei 12 consilieri ai USL si ai PP-DD), a acuzat, mai mult sau mai puţin direct, reprezentanţii PDL (primarul şi consilierii pedelişti), că, în urmă cu doi ani, au închis centrul oraşului şi pentru a permite unor firme “portocalii” de partid să organizeze tot felul de manifestări din care să câştige profituri mari, fără a plăti municipalităţii câmpinene banii pe utilităţile de care au beneficiat. Numeroasele manifestări organizate în Centrul Civic au provocat indignarea unor cetăţeni care locuiesc în blocurile din vecinătatea bulevardului, nemulţumiţi de faptul că, în timpul serbărilor organizate de administraţia Tiseanu, poluarea fonică şi fumul de la grătarele cu mici le invadau apartamentele, tulburându-le viaţa de familie şi liniştea căminelor.
Referindu-se la “Târgul cu bunătăţi”, organizat de o firma protejată, se pare, de fosta putere pedelistă, viceprimarul Ion Dragomir a declarat că “târgul era organizat de două persoane private care, deşi încasau sume uriaşe de la participanţi, nu dădeau nici un ban la Primărie. Asta în condiţiile în care executivul local plătea curentul electric şi salubrizarea. În plus, nu existau nici măcar elementare reguli de igienă din partea comercianţilor, fiindcă se uita aducerea unor toalete ecologice, nemaivorbind că nu exista nici măcar o chiuvetă unde să se spele pe mâini vânzătorii care vindeau vizitatorilor produse ecologice.”
Întrebat de consilierul Gena Preda de ce nu a luat măsuri la vremea respectivă, „pentru a preîntâmpina o posibilă epidemie”, viceprimarul s-a apărat susţinând că, prin atribuţiile de serviciu, el nu răspundea de organizarea şi desfăşurarea manifestărilor din Centrul Civic, lucru de care se ocupa Comisia de Cultură a Consiliului Local.
Pragmatic şi tranşant, consilierul Gheorghe Tudor a tras concluzia finală: „Data viitoare, să venim cu un proiect în care stabilim acţiunile pentru copii, cum şi unde se vor desfăşura, ca să terminăm cu tot felul de târguri şi cu acest circ”.
Primarul Horia Tiseanu a negat toate acuzaţiile, considerând că “închiderea circulaţiei din centrul oraşului i-a nemulţumit pe unii patroni de magazine din zona respectivă, acesta fiind motivul pentru care actuala majoritate din Consiliul Local doreşte redeschiderea bulevardului central. […] Târgul cu bunătăţi nu a fost apreciat de toata lumea, deoarece preţurile erau destul de piperate, dar, în general, manifestările organizate în zona centrală, după închiderea acesteia, s-au bucurat de multe aprecieri, iar noi le-am organizat tot la sugestia unor cetăţeni.”
Nu se ştie nici în prezent care au fost mai numeroase: sugestiile pe care Tiseanu susţine că le-ar fi primit din partea unor câmpineni pentru închiderea zonei centrale şi organizarea în acest loc a unor serbări populare (de către aceleaşi şi aceleaşi firme), sau reclamaţiile celor nemulţumiţi că aceste manifestări poluatoare fonic şi olfactiv au ajuns să le facă viaţa un calvar.
Părerile câmpinenilor în legătură cu scopul închiderii centrului, postate pe diferite forumuri, sunt împărţite. Unii proprietari ai blocurilor din Centrul Civic susţin că au făcut numeroase plângeri primarului, reclamând disconfortul provocat de aceste manifestări zgomotoase, iar edilul-şef le-ar fi răspuns că, dacă le-a plăcut să aibă apartamente în centrul oraşului, nu au decât să suporte situaţia. Alţii sunt de părere că manifestările, în special cele pentru copii, ar trebui organizate şi pe mai departe, dar nu în buricul târgului, ci intr-un loc mai retras, eventual într-un parc. A.N.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!