Ziua Limbii Române a fost sărbătorită cu oameni de cultură din afara Câmpinei şi chiar a României

Astăzi, cultura nu se poate difuza fără o atotputernică şi, de multe ori, nedreaptă componentă comercială. Când spunem nedreaptă, ne referim la cazul nefericit în care o carte, chiar fără valoare, apare prin mijlocirea unui editor ce nu se respectă şi care, în schimbul unui pumn de arginţi, trimite la tipar o lucrare (mai bine zis o “lucrătură”) numai bună de trimis într-o cu totul altă parte. O “lucrătură” a unui om cu litere (căci om de litere nu-i putem spune), cu multe litere şi cuvinte în cap, aflate toate într-o mişcare haotică, ciocnindu-se brownian de neuronii din dotare, fără ca măcar un cuvânt să atingă vreo inimă de cititor, vreun suflet de ascultător. Din fericire pentru noi toţi (cu excepţia autorilor de “lucrături”), astfel de “intoxicări culturale” nu s-au prea întâmplat în spaţiul mioritic câmpinean. 

Ziua Limbii Române (decretată pentru prima dată în 2011), a fost sărbătorită de mai mulţi oameni de cultură câmpineni la Casa de Cultură (cum altfel?), în partea comercială a edificiului (unde în altă parte?, că doar abia ce pomenirăm de nelipsita componentă comercială). Pe terasa barului situat pe una din lateralele clădirii, mai mulţi scriitori locali au sărbătorit limba română, o limbă care a ajuns astăzi – pe stradă, dar şi în presa audio-vizuală, din cauza unor numeroşi sfertodocţi invitaţi în diferite emisiuni -, atât de stâlcită şi de schingiuită, că ţi-e mai mare milă de ea. Într-o societate cu o dubioasă scară a valorilor, cum a ajuns în prezent societatea românească, în care valoarea supremă este banul făcut prin orice mijloace, limba română a ajuns pervertită în ultimul hal, astfel încât de ziua ei ar trebui să-i spunem “La mulţi ani” numai după ce o internăm puţin în spital, la secţia Reanimare. 

Pe terasa amintită ceva mai devreme, în aer liber (un aer înnobilat cu multe cuvinte frumoase înălţate în tării, cuvinte de duh adânc şi de spirit înalt), după prelegerea de început a directorului Casei de Cultură despre limba română în Europa veacului 21, au recitat poezii (compoziţii proprii sau ale altora), în ordinea apariţiilor pe micul piedestal improvizat, Emanoil Toma, Ştefan Al. Saşa, Ruxandra Stoian, Cornel Cubleşan, Florin Dochia, Diana Trandafir, Constanţa Coman Mezdrea, Elena Buldum, Romeo Tarhon şi, în sfârşit, dar nu în cele din urmă, cea mai tânără poetă locală cu operă editată, Cătălina Grigore, al cărei volum de debut, apărut la Editura Premier, urmează a fi lansat în următoarele zile. Criticul literar Constantin Trandafir a făcut un mic expozeu asupra semnificaţiilor limbii române, dar şi ale greşelilor frecvente pe care le fac vorbitorii ei atât de rău cuvântători. El a avut cuvinte de laudă despre romanul scris recent de Serghie Bucur, prezent şi el la întâlnire, care, probabil, va vedea, în curând, lumina tiparului. 

Ziua Limbii Române a fost sărbătorită la Câmpina şi cu invitaţi “străini”, mai exact cu poetul şi jurnalistul bucureştean Romeo Tarhon, directorul Editurii Naţiunea, precum şi cu o poetesă de mare sensibilitate, Elena Buldum, stabilită de mulţi ani în Spania, unde conduce o asociaţie culturală a românilor din ţara lui Cervantes. De la eveniment au lipsit, din motive obiective, câţiva scriitori apreciaţi din zona Câmpina, dintre care i-am aminti aici pe Christian Crăciun şi Gherasim Rusu Togan.  Iniţiatorii legii care a decis, în urmă cu doi ani, sărbătorirea limbii române au motivat actul normativ respectiv prin faptul că “importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite”. Foarte adevărată şi foarte întemeiată această motivare. Însă nu putem să nu amintim aici despre acel admirabil portret al limbii române, numai bun de pus în ramă, făcut în urmă cu fix şapte decenii de către lingvistul Theodor Carpidan în studiul său intitulat “Limba şi cultura”, apărut în 1943: “Privind limba ca supremul instrument al constiintei romanesti, ea nu se infatisaza numai ca un reflex al spiritului si al felului de a vedea lumea, ci reprezinta si expresia soartei noastre: numai prin limba noi ne dam seama de ceea ce am ajuns si suntem in mijlocul popoarelor ce ne inconjoara. Ea ne apartine mai mult decat oricare alta mostenire spirituala, pentru ca numai in ea se resfrange sufletul poporului nostru si intreaga realitate a vietii noastre spirituale. Limba nu reprezinta numai un mediu de intelegere intre indivizi, ci serveste si ca instrument de  patrundere si adanca interpretare a vietii omenesti. (…) Limba reprezinta singurul mijloc pentru formarea spiritului. Nu se poate concepe o activitate spirituala , fara ajutorul ei. Toata gandirea si creatia noastra sunt legate de limba pe care o vorbim. (…) Acest proces psihologic al limbajului articulat este cu putinta numai la om si constituie, in viata interna, semnul distinctiv care deosebeste pe om de animale. Pe de alta parte, stim ca fara cuvinte nu exista notiuni, fara notiuni nicio gandire, iara fara limba nicio viata spirituala mai inalta. (…) Putem afirma ca limba, in felul cum se prezinta, ca un sistem gramatical complet si coerent, alcatuit din cuvinte, forme si constructiuni gramaticale, reprezinta minunea  puterii de creatie a spiritului omenesc. Cu ajutorul ei, noi putem exprima prin viu grai  sau in scris toate reprezentarile pe care le avem in minte, precum si tot ceea ce vrem, gandim si simtim. Din aceasta rezulta ca limba , ca expresie a spiritului si ca mediu de intelegere intre indivizi, nu reprezinta numai un produs al mintii, dar si al tuturor facultatilor care reprezinta sufletul omenesc. (…) Limba reprezinta (…) si cea mai scumpa mostenire a unui popor. Nimic nu desebeste mai bine un popor de altele decat limba pe care o vorbeste. Daca ar fi sa isi piarda tot ce caracterizeaza viata lui, precum: ocupatiunea, traditiile, datinile, obiceiurile si celelalte, insa continua sa-si pastreze numai limba, in cazul acela el ramane totusi deosebit de alte popoare. Atunci insa cand el isi pierde limba si pastreazatoate celelalte mosteniri, din clipa aceea isi pierde pur si simplu fiinta. Din aceste motive se poate spune ca nu exista un semn mai caracteristic, dupa care un popor sau un individ ar putea fi identificati mai bine, ca limba pe care o vorbesc. Ea este adevarata lor patrie. Transmisa din generatie in generatie, limba ne duce inapoi cu mii de veacuri.” La evenimentul de sărbătorire a limbii române care a avut loc săptămânile trecute au participat, de asemenea, directoarea Bibliotecii Municipale, Liliana Ene, şi câţiva consilieri municipali. Preşedintele Comisiei de cultură a Consiliului Local, Florin Frăţilă, a anunţat asistenţa că “în această toamnă, la Câmpina, dorim să înfiinţăm Societatea Scriitorilor Prahoveni. În măsura în care vom primi sprijinul administraţiei publice locale şi al liderilor politici câmpineni, vom înfiinţa şi un centru cultural de care eu cred că este mare nevoie. Probabil că va avea şi un sediu. Mă gândesc că, în acest fel, lucrurile vor merge pe un făgaş mai bun decât până acum.” A.N.