În parcul de la Monumentul Soldatului Necunoscut, locaţia obişnuită a ceremoniilor dedicate Zilei Naţionale, Zilei Armatei şi a altor sărbători oficiale, s-au strâns, în dimineaţa zilei de 25 octombrie, circa 200 de persoane. Dintre ele am aminti parlamentari, reprezentanţi ai municipalităţii, oficiali ai unor instituţii publice importante, conducători de ONG-uri, membrii unor delegaţii de partid, preoţi de la bisericile municipiului în frunte cu părintele protopop Costică Dumitru, reprezentanţi ai unor societăţi comerciale (mai puţine decât în alţi ani), la care s-au adăugat, desigur, câteva zeci de privitori (parcă tot într-un număr mai redus decât altădată). În fine, aproape toată floarea oraşului, dar cu destule petale lipsă. Fiind an electoral, ne-am fi aşteptat la o paradă militară, la ceva care să iasă din nota obişnuitului, dar probabil că bugetul Primăriei nu se simte prea confortabil, iar colţii crizei economice (care nu se mai sfârşeşte), nu s-au desprins nici ei din bugetele altor instituţii publice. Tradiţionalele manifestări dedicate Zilei Armatei Române s-au desfăşurat conform aşteptărilor şi obiceiului: o alocuţiune omagială dedicată soldaţilor martiri şi rostită de col. (rez.) Marian Dulă (din partea Asociaţiei cadrelor în rezervă şi retragere din M.Ap.N), o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit pe Altarul Patriei, un ceremonial militar, iar în final, depuneri de coroane din partea tuturor delegaţiilor participante. Garda la Monumentul Soldatului Necunoscut a fost asigurată, pentru al doilea an consecutiv, de patru poliţişti locali (în premieră, au participat şi două doamne-poliţist), pentru că municipiul nostru nu mai are, de doi ani, unitate de jandarmi. Garda de onoare a fost formată din elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”. În final, toată lumea a plecat acasă cu sentimentul datoriei împlinite şi al acţiunii corespunzător bifate. Pe lumea cealaltă, eroii noştri s-or fi simţit şi ei bine, pentru că, iată, Câmpina şi câmpinenii ei nu i-au uitat şi i-au pomenit şi anul acesta. A.N.
Articole similare

Consiliul Județean Prahova a anulat parteneriatul cu UAT Câmpina pentru finanțarea proiectului cu pasaj subteran
14 martie 2025

Primăria Câmpina a achiziționat zece panouri publicitare pentru informarea cetățenilor
14 martie 2025
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!