Știri

Viziunea, Misiunea și Țintele strategice ale Școlii Postliceale ”Louis Pasteur” – Asociația Mutuală Amus France Roumanie

Asociaţia Mutuală Amus France Roumanie şi Şcoala Postliceală” Louis Pasteur” din Câmpina, în conformitate cu cerințele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar – ARACIP, prezintă noua viziune, misiune și țintele strategice pentru anii 2013-2018, în cadrul Planului de Acțiune Școlară, după cum urmează :
VIZIUNEA:  ”EDUCAȚIA VOASTRĂ – DATORIA NOASTRĂ”
Viziunea cuprinde contextul în care s-a conturat școala noastră, ca instituție care funcționează pe baza unor anumite reguli, având un rol important în realizarea interacțiunii: educație, competitivtate profesională, formare umană.
Școala noastră devine acel motor care prin creațiile sale propulsează pe o traiectorie ascendentă economia zonei, sănătatea, cultura și bunăstarea de valori umane și profesionale.
MISIUNEA ȘCOLII: 
Misiunea școlii este sã asigure o educație de calitate pentru dezvoltarea intelectualã, socialã și profesionalã a tinerilor în vederea adaptãrii socio-economice a cursanților ca viitori cetãțeni activi, deplin conștienți de propria valoare și competitivi pe piața muncii localã și europeanã.
Ne propunem sã asigurãm aceastã calitate printr-un climat intern stimulativ atât pentru elevi, cât și pentru profesori, sensibil la nevoile locale și regionale.
Vom promova un management eficient al tuturor resurselor pentru îndeplinirea acestei misiuni, iar în acest scop vom urmãri :
a. asigurarea egalitãții de șanse și sporirea accesului la educație;
b. asigurarea unui standard ridicat al educației și compatibilizarea sistemului național de învãțãmânt cu sistemul european de educație și formare profesionalã;
c. dezvoltarea aptitudinilor intelectuale, practice și artistice;
d. formarea profesională superioară dar și a unui orizont larg de culturã generalã, a unor cunoștințe moral-civice dezvoltate;
e. stimularea educației permanente;
f. creșterea capacitãții instituționale pentru elaborarea și gestionarea proiectelor europene;
g. pregãtirea elevilor pentru obținerea unor rezultate performante.
ȚINTELE STRATEGICE:
Ţintele sau scopurile strategice derivă din viziunea şcolii şi reprezintă intenţiile majore care vor fi realizate prin proiectul de dezvoltare a instituţiei şcolare şi prin care se va îndeplini misiunea şcolii. Aceste scopuri nu se referă la activităţile obligatorii, ci reprezintă domeniile pe care şcoala (şi comunitatea educaţională) doreşte să le dezvolte sau după caz să le îmbunătăţească.
Ţintele sau scopurile strategice stabilite de Şcoala Postliceală „Louis Pasteur” pe baza diagnozei mediului intern şi extern, având ca reper misiunea şcolii vor urmări:
Proiectarea unui nou stil de management la nivelul şcolii;
Schimbarea atitudinii cadrelor didactice pentru realizarea obiectivelor propuse; evaluarea obiectivă a activităţii desfăşurate;
Calitatea în educaţie;
Perpetuarea tradiţiilor şcolii, atât în domeniul educativ, cât şi în cel instructiv;
Promovarea atitudinii participative a îndrumătorilor profesionali pe timpul desfăşurării stagiilor de practică;
Perfecţionarea sistemului de obţinere şi alocare a resurselor financiare şi materiale;
Asigurarea unui corp profesoral si administrativ de înaltă calificare, activ, cu o motivaţie superioară şi atitudini participative;
Diversificarea ofertei educaţionale pe baza nevoilor unităţilor medicale, farmaceutice și nu numai şi celor de dezvoltare personală a elevilor;
Integrare europeană, relaţii internaţionale, programe de cooperare internaţională, parteneriate.
Sunt subsumate aici cele 4 domenii funcţionale de referinţă:
Curriculum;
Resurse umane;
Resurse financiare şi dezvoltarea bazei materiale;
Dezvoltarea relaţiilor comunitare.
Sunt formulate 6 ţinte care pot fi atinse la modul realist în cadrul unui an şcolar şi care reflectă misiunea şcolii.
Ţinta 1. Elaborarea unei oferte educaţionale a şcolii care să sporească accesul elevilor la o educaţie continuă, prin stimularea motivaţiei pentru învăţare care să le faciliteze alegerea pentru carieră.
Ţinta 2. Formarea şi perfecţionarea continuă a cadrelor didactice şi oferirea de oportunităţi pentru dezvoltarea carierei acestora în vederea îmbunătăţirii accesului la o educaţie de calitate pentru toţi elevii.
Ţinta 3. Promovarea unei politici de personal care să încurajeze excelenţa, evoluţia profesională, ataşamentul şi loialitatea faţă de instituţie.
Ţinta 4. Asigurarea calităţii proceselor de predare – învăţare – evaluare. 
Ţinta 5. Extinderea învăţării informatizate.
Ţinta 6. Extinderea relaţiilor de cooperare cu instituţii de învăţământ de nivel postliceal din ţară şi din străinătate, prin programe de învăţământ, de cercetare şi mobilităţi de cadre didactice şi elevi.
Coordonator CEAC,
Prof. Natalia Loredana Enache 

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare