Știri

VACANŢĂ PE BICICLETE – metodă alternativă de educaţie

S-a încheiat cu succes CUPA SLOBOZIA a concursului „Vacanţă pe biciclete”, organizat de Asociaţia Pro Câmpina cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpina şi al Consiliului Local Câmpina. Concursul face parte dintr-un vast proiect de activităţi sportive şi de timp liber care vor fi susţinute de către Asociaţia Pro câmpina. Sâmbătă, 13.07.2013, la ora 10.00, s-a dat startul primei ediţii a acestui concurs la care au participat 36 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.
 
Concurenţii au fost împărţiţi pe categorii de vârste, intrând pe pistă mai întăi grupa de fete, apoi cea de băieţi cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, urmate de grupa de fete şi în final cea de băieţi de 10 – 14 ani. Înainte de începerea concursului, copiii au beneficiat de un instructaj referitor la Codul Bicicliştilor şi în general la comportamentul pe care trebuie să îl adopte orice biciclist în timpul unui concurs sau de-a lungul unei simple plimbări „pe două roţi”. Nu au lipsit explicaţiile Regulamentul Concursului de Biciclete, regulament expus la vedere cu scopul de a conştientiza copiii asupra pericolelor pe care le-ar întâmpina în cazul nerespectării regulilor. De menţionat faptul că acest regulament a fost conceput şi pus la dispoziţia copiilor şi a părinţilor lor de către organizatori. După aceast util instructaj efectuat de către d-l Văcărescu Leonard, voluntar al Asociaţiei Pro Câmpina, participanţii au susţinut o probă de îndemânare pe bicicletă. Entuziasmul juniorilor a fost debordant, iar emoţiile greu de stăpânit la începerea probei de viteză, care s-a încheiat fără niciun accident. De menţionat este şi faptul că toţi copiii care au participat la competiţie au purtat căşti de protecţie!
Toţi concurenţii au primit o diplomă de participare, iar ce mai buni au fost răsplătiţi cu tricouri  inscripţionate, dipome, cupe şi faruri pentru bicicletele lor. Asociaţia Pro Câmpina a pus la dispoziţia copiilor fără căşti de protecţie, propriile căşti pe care le are în dotare, iar toţi participanţii la concurs s-au bucurat de sprijinul Poliţiei Rutiere, al Poliţiei Comunitare şi a sponsorilor Mendoza şi Apa Talea.
Echipa de organizatori, voluntari ai Asociaţiei Pro Câmpina, îi aşteaptă pe copii şi sâmbăta viitoare la următoarea etapă a concursului „Vacanţă pe biciclete”, CUPA TURNĂTORIE, Strada Ecaterina Teodoroiu, Strada Nouă, la ora 09.30 pentru înscrieri şi  la ora 10.00 pentru începerea concursului. 
Iulia DUPU

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare