Știri

Unui câmpinean i s-a cerut să înlăture un slogan anti-PSD afişat pe propria casă aflată în cartierul Muscel

La începutul lunii august,  procurorii bucureșteni au acceptat propunerea reprezentanţilor Brigăzii Rutiere a Capitalei de clasare a dosarului penal deschis în cazul lui Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii înmatriculate în Suedia cu numere anti-PSD, astfel că dosarul a fost închis. Câteva zile mai târziu, pe 12 august, indignat de felul cum au înăbușit Jandarmeria Română și cei din Ministerul de Interne manifestația organizată de diaspora românească în Piața Victoriei, câmpineanul Viorel Dobre, care participase și el la demonstrația cu pricina, a lipit pe geamurile locuinței sale de pe Muscel, cu litere de-o șchioapă, același mesaj al românului din Suedia. Mesajul M- -E PSD s-a răspândit rapid printre românii din străinătate și s-a viralizat pe internet. Guvernanții actuali și o parte din susținătorii lor consideră acest mesaj un gen de violență verbală. Cei care sunt împotriva principalului partid de guvernământ nu se arată deloc indignați de acest fel de a comunica. 
Viorel Dobre a plecat, acum 25 de ani, în Franța și s-a stabilit acolo o vreme. Apoi a venit în România și și-a cumpărat un teren în cartierul Muscel, vizavi de actualul Parc Soceram, pe care a ridicat ulterior o casă cu etaj. Pe câteva ferestre de la etajul casei a lipit, pe dinăntrul geamurilor, opt foi de format A4 cu cele opt litere buclucașe. Pârdalnicul mesaj nu a rămas neremarcat de pietonii și șoferii care treceau prin fața casei, mulți dintre aceștia oprindu-se preț de câteva secunde pentru a imortaliza imaginea celor opt litere rușinoase. Rușinoase în primul rând pentru PSD și pentru felul de a guverna al actualilor săi lideri naționali, care au adus la disperare o mulțime de români, disperare din care s-a născut și acest slogan. După ce a lipit sloganul pe ferestrele de la etajul casei sale, Viorel Dobre a mai rămas în țară două luni, după care a plecat în Franța, unde are o mică firmă de construcții, lăsându-și prietena să se ocupe de grijile gospodăriei. Pe 5 octombrie, doi tipi în civil au coborât dintr-o mașină verde, au sunat la locuința lui Viorel Dobre și i-au cerut prietenei sale să dea jos toate cele opt hârtii conținând mesajul anti-PSD. Motivul era că a doua zi urma să se desfășoare referendumul pentru redefinirea familiei. Timorată de atitudinea celor doi, tânăra a dat jos foile cu mesajul M- -E PSD și și-a informat prietenul din Franța despre incident. Acesta, indignat de fapta celor doi civili, a sunat din Franța la Poliția Municipală Câmpina, apoi la Poliția Locală. După ce a aflat că cei doi erau de la Biroul Criminalistică din cadrul Poliției Câmpina, a vorbit cu unul dintre ei, care i-a motivat acțiunea prin faptul că mai mulți trecători s-au indignat la vederea mesajului anti-PSD scris în limbaj licențios și au cerut ca Poliția să acționeze pentru a-l da jos. Viorel Dobre l-a întrebat dacă are reclamații scrise, dar răspunsul polițistului a fost negativ. Apoi, Viorel Dobre s-a întors acasă și a pus la loc mesajul care i-a supărat atât de tare pe polițiști. 
Acum, lucrurile par a se fi calmat, în sensul că nimeni nu a mai venit să ceară înlăturarea mesajului. „Eu consider un abuz acțiunea polițiștilor, care probabil au executat un ordin primit de la superiori. Properietatea e sfântă în orice țară civilizată. Am scris un mesaj în limbaj argotic, dar nu avea un conținut pornografic explicit. Nu cred că era un atentat la ordinea publică sau la moralitate. Eu am trimis un mesaj de informare și televiziunii Realitatea TV, mai exact realizatorului Rareș Bogdan, dar încă nu am primit răspuns de la el. Sunt decepționat, pentru că îmi iubesc țara și orașul în care m-am născut și am învățat. Am terminat liceul la Energetic. Am 45 de ani, sunt plecat în Franța din 1994, și tot ce am câștigat acolo, toate veniturile mele le-am adus în țară, iar cu banii câștigați acolo tot aici am făcut investiții, ca un bun patriot și un bun câmpinean. Nu cred că meritam un asemenea tratament din partea autorităților. Cazul meu seamănă doar puțin cu cazul românului din Suedia care avea același mesaj pe plăcuțele de înmatriculare ale mașinii sale. Mașina respectivă circula pe domeniul public, unde să zicem că trebuie menajată morala publică, dar casa mea este proprietatea mea, deci un domeniu privat unde nu au ce să caute polițiștii ca să-și dea cu părerea ce este bine și ce nu este bine. Am toate avizele și autorizațiile necesare, am construit casa respectând cu strictețe legea, și atunci și înfățișarea casei mele, cu tot ce scrie pe ea, este în legalitate. Polițiștii ar trebui să citească mai bine legile”, ne-a declarat Viorel Dobre.
Adrian BRAD 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare