Asociaţia de Părinţi a şcolii „Al.I.Cuza”, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Al.I.Cuza” din Câmpina, a derulat timp de două săptămâni, în perioada 3-14 iulie 2017, proiectul de vară „Educaţie prin joacă”.
Sub îndrumarea voluntarilor din cadrul Asociaţiei de Părinţi a şcolii, 40 de copii au participat la ateliere de activităţi precum acordarea primului ajutor (în colaborare cu Şcoala Sanitara Superioară „Dr.Dinu”), jocuri sportive distractive și de competiție, lecții de inițiere înot la Bazinul Didactic, vizite la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” şi la Castelul Iulia Hasdeu, jocuri de mişcare în parcurile amenajate din Câmpina, drumeţie şi picnic pe dealul Muscel şi o excursie la Gradina Zoologică Bucov. Costurile proiectului au fost suportate de către Asociaţia de Părinţi. Echipa de voluntari care a asigurat buna desfăşurare pe tot parcursul desfăşurării proiectului a fost constituită din: coordonator proiect – bibl. Anda Miroiu, înv. Sanda Secăreanu, înv. Oana Ştefan, elev voluntar Rocsana Tătaru, Ştefan Balaş.