Știri

Un parteneriat frumos cât o prietenie ce se anunţă durabilă

Puţine lucruri pe lumea asta preţuiesc mai mult decât o prietenie curată şi durabilă. Mai ales în vremurile actuale, pline de un modernism agresiv, de multe ori feroce, în care atomizarea individului în necruţătoarea societate de consum, globalizată şi atotputernică, egoistă şi individualistă, face uitate, dacă nu chiar batjocorite, valorile fundamentale ale umanităţii. Iar dacă prietenia se leagă între tineri cu care soarta nu a fost deloc darnică, tineri cu probleme sociale, cărora însă loviturile aspre ale vieţii nu le-au întinat cotloanele sufletelor (chiar dacă inimile lor, înjunghiate cândva, mai sângerează poate şi astăzi uneori), înseamnă că ea, prietenia mai sus pomenită, are toate şansele să ardă ca un foc viu pentru multă vreme. Cine ştie, poate pentru totdeauna. Nu degeaba se spune că numai sufletele greu încercate apreciază cel mai mult lucrurile simple şi frumoase care (încă) ne mai înconjoară, micile plăceri ale existenţei noastre cotidiene ce ne fac să trecem mai uşor prin viaţă. Cum bine ziceau, în urmă cu peste două milenii, filosofii Greciei Antice: “Cine n-a cunoscut niciodată suferinţa, nu poate trăi cu adevărat fericirea.” Parteneriatul educativ dintre Şcoala Sanatorială “Voila” din Câmpina şi Şcoala “Castelul Angliei” din Strasbourg (ambele instruind elevi cu probleme sociale), a început în urmă cu două săptămâni şi a luat sfârşit pe data de 17 iulie 2012. Un sfârşit frumos cât o prietenie ce se anunţă curată şi durabilă. O prietenie între mai mulţi elevi ai şcolilor amintite (care s-a închegat şi cimentat în timpul unor activităţi comune, de modernizare şi înfrumuseţare a incintei şcolii de pe lângă Spitalul de Psihiatrie “Voila”), dar şi între pedagogii şi cadrele didactice care le-a supravegheat şi coordonat acţiunile tinerilor francezi şi români. Un sfârşit frumos, dar şi un început pe măsură: începutul unei lungi serii de parteneriate care se vor dezvolta între cele două şcoli în viitor, aşa cum am înţeles din unele declaraţii făcute în ultima zi. Concret, activităţile desfăşurate în cadrul acestui parteneriat de către cele două grupe de tineri francezi şi români au însemnat trasarea unui teren de baschet, cu covorul de bitum proaspăt turnat în prealabil, vopsirea gardului ce înconjoară terenul de sport, pictarea unei fresce formată din trei tablouri, dar şi amenajarea unei grădini cu flori şi zarzavaturi în vecinătatea şcolii. Pentru realizarea obiectivelor propuse în cadrul parteneriatului, s-au stabilit trei ateliere de lucru. Echipa de lucru a primului atelier, cel destinat trasării terenului de sport şi vopsirii gardului său, a fost formată din doi profesori francezi (Sebastien si Wilfried), un profesor român de educaţie fizică (Vasile) şi opt elevi (patru francezi şi patru români). În al doilea atelier, destinat realizării unei grădini de zarzavaturi, a activat echipa formată din doi educatori francezi (Charlene si Steeve), plus 10 elevi (cinci francezi şi cinci români). Al treilea atelier a avut ca obiectiv realizarea unei fresce simbolizând cele două şcoli partenere. La aceasta au lucrat educatoarele Anne Laure şi Magali, împreună cu trei elevi francezi şi alti trei români. Ultima zi a parteneriatului s-a desfăşurat într-un cadru festiv. În această zi, au avut loc mai multe manifestări artistice oferite de elevi ai Şcolii Sanatoriale şi ai Şcolii Generale “Alex. I. Cuza”, în structura căreia intră şi Şcoala Sanatorială. Pe tot parcursul celor 10 zile, cât au durat lucrările, comunicările dintre români şî francezi s-au făcut cu ajutorul câtorva translatoare, eleve ale Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”, cel mai important liceu din oraş. La festivităţile ultimei zile din cadrul parteneriatului a participat şi o delegaţie din cadrul Primăriei Câmpina, în frunte cu primarul Horia Tiseanu. A mai participat, de asemenea, conducerea Spitalului de Psihiatrie Voila: medicul Gabriel Ţintărescu (manager-general) şi doctorul Elena Dinu (director medical). Edilul-şef a mulţumit tuturor celor implicaţi în proiect, în special celor din Strasbourg, de la care elevii noştri, ca şi cadrele lor didactice, au învăţat atâtea lucruri. Vorbindu-le tinerilor din Strasbourg, Horia Tiseanu şi-a exprimat convingerea că “după şederea voastră aici, în România, sunt convins că aţi ajuns să ne cunoaşteţi mai bine şi că, la întoarcerea voastră acasă, povestindu-le prietenilor despre noi, veţi reuşi să schimbaţi percepţia pe care o au unii francezi despre elevii din ţara nostră, despre români, în general.” Consilierul municipal Marian Dulă (a cărui verişoară, Elena Bijiaoui-Dulă, o româncă plecată de mult timp în Franţa, a avut ideea acestui parteneriat), directorul Şcolii “Alex. I. Cuza”, Felicia Turosu, şi directorul Şcolii Sanatoriale, Magdalena Lascu, au împărţit diplome, dar şi daruri, tuturor participanţilor, elevi şi profesori, deopotrivă. Gena Preda, responsabil de proiect şi asistent-şef al Secţiei de pediatrie a Spitalului Voila, care este şi membru al Consiliului Local Câmpina, a multumit tuturor şi a mărturisit că a aşteptat o viaţă să participe la un astfel de demers, la o asemenea acţiune de suflet, atât de benefică unor elevi cu probleme. După ce a împărţit, la rândul său, cadouri românilor (primarul a primit o sticlă cu vin alsacian),  Steeve Prada, conducătorul delegaţiei din Strasbourg, a mulţumit părţii române pentru ospitalitate şi i-a asigurat pe cei prezenţi că, întorşi în Franţa, el şi colegii săi vor păstra amintiri plăcute despre Câmpina şi despre România, pe care le vor descrie în cele mai frumoase cuvinte. (A.N.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare