Un nou pub, în stil londonez, cu un aer exclusivist, a fost deschis recent la Bolta Rece, în crama dintre magazinele de la stradă, de către Gelu Cârciu, un specialist al domeniului alimentaţiei publice şi un consecvent promotor al stilului retro (rustic), stil în care şi-a amenajat şi decorat celelalte două localuri pe care le deţine: Restaurantul “Casa Cornu” (de la DN1) şi Restaurantul “Hanul Românesc” (din Băicoi). Noul pub “Bolta Rece” este găzduit de una dintre cele mai cunoscute crame ale oraşului din perioada postbelică. Primul restaurant “Bolta Rece” a fost amenajat în 1947 de către un negustor din Urlaţi. În 1951, localul a fost naţionalizat şi încredinţat unor persoane fizice şi instituţii publice. După 1990, spaţiul a fost revendicat de către descendenţii proprietarilor şi dat în locaţie de gestiune. În 2012, a fost achiziţionat de societatea SC Market SRL din Băicoi, condusă şi administrată de Gelu Cârciu. Amenajat, aşa cum am amintit, în stilul pub-ului londonez, localul este destinat în exclusivitate clienţilor nefumători. Spaţiul nu este mare, dar nici neîncăpător, destul cât să poată fi considerat un local OK, curat, chiar select, în orice caz, intim, numai bun pentru o întâlnire romantică (între doi îndrăgostiţi), pentru o întâlnire călduroasă (între doi sau mai mulţi prieteni), pentru o întâlnire de protocol (între oameni de afaceri), ori, în cazul unui grad maxim de ocupare, pentru un botez cu ştaif, în care părinţii sau bunicii nou-născutului sunt oameni cu stare, doritori de discreţie şi selecţie. Pentru că tot veni vorba de stare, nu trebuie să uităm starea în care se găsea acest spaţiu cu numai un an în urmă: un beci igrasios plin de mucegai, mizerie şi rozătoare de dimensiuni apreciabile. De aceea trebuie subliniate eforturile patronului în igienizarea acestui loc. “Am muncit mult până am reuşit să curăţăm locul de mizeria care se înstăpânise aici, până am reuşit să-l aducem la imaginea pe care o oferă astăzi localul celor care îi calcă pragul. Nu ne-a fost uşor, cu toate că avem experienţă în domeniu, o experienţă de 20 de ani, răstimp în care am mai deschis două restaurante, ale căror nume au devenit treptat renume: Restaurantul “Casa Cornu” şi Restaurantul “Hanul Românesc”. Sper, chiar cred cu tărie, că nu ne vom dezamăgi consumatorii nici cu acest local deosebit, în care îi aşteptăm pe toţi clienţii nefumători, preţuitori ai băuturilor şi mâncărurilor specifice unui pub londonez. Deşi tineretul nefumător este targetul nostru principal, avem grijă şi de consumatorii mai puţin tineri. De aceea, pentru toţi clienţii care ne vor vizita avem pregătite meniuri structurate, până la 1200 de calorii. Muzica ambientală pe care o vom oferi este genul highway-country, un country de drum lung, mai puţin ritmat, un fel de country-blues. Ştim că avem o concurenţă acerbă pe această nişă, dar noi suntem modeşti şi dornici de muncă, ne plac provocările, nu suntem înfumuraţi de la succesele în afacerile precedente de acelaşi gen. Pentru că nu suntem înfumuraţi, nu ne plac fumurile, nici măcar cele de ţigară (în acest pub nu se va fuma), şi cu atât mai mult, cele de fudulie. Numai o ceaţă londoneză ne mai lipseşte pentru ca ambientul să fie aidoma celui de pe malurile Tamisei”, ne asigură Gelu Cârciu, administratorul Pub “Bolta Rece”. A.N.
Un comentariu
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!
Rectificare: Pub Bolta Rece este intr-o perioada in care se incearca mai multe variante de meniu si regim intern pentru a vedea ce se cere din partea campinenilor. Astfel, anuntam ca Pub Bolta Rece nu mai este o locatie exclusiv pentru nefumatori. Va multumim si va asteptam cu drag!
https://www.facebook.com/BoltaRecePub