Recent, Ambulatoriul de specialitate al Centrului Medical SanConfind are un nou medic la Cabinetul Ortopedie. Este vorba despre asist. univ. dr. Răzvan Cișmașiu, medic primar ortopedie-traumatologie, care îl înlocuiește pe medicul specialist Emil Haritinian, și el cadru universitar doctor în științe medicale, plecat în Franța la un curs de specializare. Ca și predecesorul său, dl. doctor Cișmașiu vine de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie si TBC osteoarticular „Foișor” din București, unul dintre cele mai prestigioase spitale de acest tip din România. Pe dl. doctor Răzvan Cișmașiu (pe care îl puteți găsi la SanConfind în fiecare zi de vineri, după-amiaza), încercăm să-l facem cunoscut câmpinenilor cu ajutorul interviului de mai jos.
– Domnule doctor Răzvan Cișmașiu, bine ați venit în echipa medicală SanConfind. V-aș ruga să ne spuneți, pentru început, câteva cuvinte despre cariera dumneavoastră profesională.
– Am absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie UMF Carol Davila București în 2003 și mi-am început formarea ca medic ortoped, în calitate de rezident, un an mai târziu. În același timp am ales și implicarea mea în învățământul universitar, fiind, în calitate de asistent universitar, responsabil de studenții mediciniști de anul IV. În 2011, am devenit medic specialist, iar 5 ani mai târziu mi-am susținut primariatul. Totodată, în anul 2013, am reușit să definitivez doctoratul în științe medicale pe tema „Tehnica chirurgicală minim-invazivă în artroplastia de șold – Indicații, posibilități și limite”, o temă interesantă și care răspunde tendințelor actuale de endoprotezare a șoldului.
– Care vă sunt primele impresii despre Centrul Medical SanConfind? Ținând cont de dotările sale și de personalul medical, poate fi considerat un spital european?
– De la bun început am rămas plăcut impresionat de Centrul Medical Sanconfind, de infrastructura și dotările sale la standarde europene, ca și de aplecarea personalului medical înalt si mediu calificat din cadrul instituției asupra pacienților. Este deosebită inițiativa realizării acestui spital privat în contextul în care există discrepanțe majore, în ceea ce privește tehnica și serviciile medicale, între diferitele centre mari de formare medicală și celelalte orașe din România.
– Judecând după faptul că și oamenii primitivi își vindecau fracturile închise cu ajutorul unor atele artificiale (două bețe și o liană), s-ar zice că ortopedia este cea mai veche ramură a medicinii. Cât de avansate sunt procedurile ortopediei de azi? Ce operații nu se puteau face acum un veac sau acum două-trei decenii, și se pot face azi?
– Tehnica a evoluat foarte mult de-a lungul timpului și, bineînțeles, nici ramurile medicale și industria farmacologică și a dispozitivelor medicale nu au rămas pe loc. Lucrurile în ortopedie au evoluat, aș putea spune, spectaculos pe parcursul ultimilor 30 de ani, atât în ceea ce privește dezvoltarea unor noi tehnici chirurgicale ortopedice specifice anumitor tipuri de patologii, cât și din punct de vedere al tipurilor de implanturi adaptate anatomiei, al tehnicii abordate și urmând îmbunătățirea calității determinate de progresul tehnologic.
– Care sunt, în opinia dvs, cele mai dificile fracturi, cele care se vindecă cel mai greu? Ce sfaturi le-ați da celor care suferă de respectivele afecțiuni?
– Fracturile dificile sunt determinate de complexitatea traumatismului, implicit a mecanismului de producere. În general, sunt fracturi cominutive sau fracturi segmentare, “în dublu etaj”, acestea din urmă punând în pericol viabilitatea segmentului intermediar. Un loc aparte al fracturilor cu risc înalt de complicații îl ocupă fracturile deschise, fracturi greu de manageriat terapeutic mai ales datorită riscului înalt de contaminare și, implicit, de infecție. Strategia abordării unei astfel de fracturi este una complexă și urmează protocoale riguroase, poate unele dintre ele greu de acceptat de către pacient, dar care determină capital rata de succes în astfel de situații. Permițându-mi o remarcă la ultima întrebare privind sfaturile pe care le-aș putea recomanda, sfatul meu către toții pacienții este să fie atenți, să arate minime cunoștințe de educație medicală și să înțeleagă că este mai ușor să previi decât să tratezi, atât din punct de vedere medical, cât și socio-economic. Accidentele nu le poți preîntâmpina, însă poți preîntâmpina totuși agravarea unei patologii cronice realizând controale periodice și pregătind poate din timp un act chirurgical, o operație laborioasă, cum ar fi spre de exemplu endoprotezările de șold sau genunchi din boala artrozică.
– Descrieți-ne, succint, care a fost cea mai dificilă operație la care ați participat, cel mai dificil caz medical pe care l-ați rezolvat în bogata dvs carieră profesională.
– Cred că cele mai dificile și, în același timp, impresionante cazuri sunt cele ale pacienților oncologici, indiferent de vârstă. Cu atât mai dramatice când acest tip de patologie afectează pacienți tineri. Îmi vin în memorie acum imaginile câtorva pacienți cu tumori maligne la nivelul membrelor inferioare, care au beneficiat de tratament chimioterapic și apoi de intervenții de rezecție-reconstrucție cu proteze modulare (N.B. proteze ce înlocuiesc un segment osos și articulația adiacentă), urmând ulterior să continue tratamentul oncologic. Unii dintre ei au reușit să treacă cu bine peste această încercare, alții însă, din păcate, nu mai sunt… Meritul în astfel de cazuri nu revine numai ortopedului, ci unei întregi echipe, element ce se repetă, în fapt, la fiecare operație, dar cu atât mai mult în astfel de cazuri, ce presupun o colaborare perfectă între oncolog, chirurg ortoped, chirurg vascular, anestezist și medic de recuperare. Consilierea unor astfel de pacienți este extrem de importantă, din păcate sistemul fiind deficitar la acest capitol. Ce încercăm să compensăm noi, ca medici, înainte și după actul chirurgical complex nu este întotdeauna suficient.
