Ţăran din părţile Buzăului, personajul la care m-am oprit azi a venit în Câmpina foarte tânăr. Fiu de chiabur buzoian cu avere mare, a făcut armata într-o unitate de muncă numită în argoul de atunci „La Dili Bau”. S-a angajat contabil la o bancă populară, unde multă lume venea atunci să ia împrumuturi cu dobândă mică. Treptat, a ajuns să cunoască lumea din oraş mai bine decât vechii câmpineni. Lucrând cu banul, omul nostru a căpătat o patimă nesănătoasă, devenind extrem de zgârcit. După revoluţia din decembrie 1989, pensionar fiind, ar fi putut să huzurească. Primise înapoi o mare suprafaţă de vie la Pietroasele şi livezi cu pruni, aşa că a dezgropat cazanul de ţuică făcut din aramă, pe care tatăl său îl ascunsese ca să nu-i fie confiscat de autorităţile comuniste şi a devenit producător. Anual face mari cantităţi de vin, între care şi renumita Tămâioasă românească, ţuică de prune şi rachiu de tescovină.
Personajul despre care fac vorbire este un solitar, locuind pe Bulevard, într-o garsonieră din blocul aflat lângă Institut. N-a fost căsătorit şi nu are prieteni apropiaţi. În schimb, are mulţi clienţi. Aduce cantităţi mari de băutură pe care o vinde la preţuri destul de ridicate. De 25 de ani şi mai bine nu şi-a ridicat niciodată pensia de la bancă, iar banii curg spre el din toate părţile, aşa că nu este exclus să aibă sume fabuloase depuse în diferite conturi. Dar, cu toate astea, nu şi-a schimbat niciodată veşmintele. Poartă mereu un pulover soios, pantaloni care nu au fost călcaţi niciodată şi bocanci jerpeliţi în picioare. Întrebat ce mănâncă, răspunde „ceva unsuros”, de obicei guşă de porc, care este foarte ieftină. În schimb, consumă fără zgârcenie din propriul vin, ce îl aduce într-o stare permanentă de euforie.
Zgârcenia lui o depăşeşte pe a lui Hagi Tudose. Atunci când îşi aduce vinul cu maxi taxi până la Autogară (cam şase canistre de 20 de litri), până la blocul de pe Bulevard le cară câte două, câţiva zeci de metri, apoi le lasă jos, se întoarce şi mai ia două, le aşază lângă primele şi revine să le ia pe ultimele. Face câteva ore până soseşte acasă şi niciodată nu se îndură să ia un taxi, care l-ar costa o sumă derizorie.
Sâmbăta se duce la biserică, unde bătrânele care fac parastas, văzându-l jerpelit şi nevoiaş, îl blagoslovesc cu câte un pacheţel. Din această descriere ai crede că este un om mărginit, însă nu este deloc aşa. Poate părea incredibil, dar este foarte cultivat. Cred că este singurul câmpinean care recită zeci de versuri din poemele lui Ovidiu, compuse pe când era în exil la Tomis. A scris şi o monografie a comunei Pietroasa, celebră prin tezarul gotic găsit acolo (Cloşca cu puii de aur). Vinul de viaţă lungă pe care îl consumă statornic l-a făcut să ajungă la venerabila vârstă de 88 de ani. Are mulţi nepoţi în ţară şi în străinătate, care şi-au făcut o situaţie bună: doctori, universitari, alţii gospodari fruntaşi la ei în sat, care vor avea probabil o foarte plăcută surpriză când unchiul lor va pleca într-o lume mai bună.
Orice asemanare cu personaje reale e pur întamplătoare.
Alin CIUPALĂ
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!