Sub această deviză, sâmbătă, 29 noiembrie, Asociația Pro Câmpina în colaborare cu Tinmar, a organizat o acţiune care a avut ca scop strângerea de fonduri care vor fi donate unui copil în vârstă de 4 ani, Andrei-Alexandru Munteanu, din Constanţa, care s-a născut cu o malformaţie congenitală cardiacă şi care urmează să fie operat pe cord la Spitalul Monza.
Astfel, câmpinenii au fost invitaţi la Librăria Diverta împreună cu copiii lor pentru a confecționa globulețe din hârtie și din becuri reciclate care, până la vânzare, se vor găsi expuse aici.
„O parte din aceste globuri, simbolic, vor fi trimise sponsorului Tinmar, care le plăteşte cu costul facturii emise de unitatea medicală unde este internat copilul, restul vor fi expuse la Târgul de Crăciun organizat săptămâna viitoare la Școala Centrală. Banii care se vor strânge vor intra în fondurile asociaţiei, pentru alte acte de binefacere pe care Asociaţia Pro Câmpina şi Clubul Femina le au în vedere” – ne-a declarat Irinel Dumitraşcu, preşedinta asociaţiei.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!