Știri

Tronsonul din Centrul Civic al Bulevardului “Carol I” este închis circulaţiei

În toamna anului trecut, a început asfaltarea bulevardelor “Nicolae Bălcescu” şi “Carol I”, după o întârziere de aproape doi ani, cauzată în principal de anularea PNDI, atât de contestatul program de dezvoltare a infrastructurii naţionale promovat de fostele guvernări pedeliste. Proiectul de reabilitare a principalelor artere ale oraşului se va derula cu fonduri proprii, de la bugetul local. Modernizarea axei rutiere care desparte oraşul în două a început cu asfaltarea primului tronson al Bulevardului “Nicolae Bălcescu”, respectiv cel de la Sera Primăriei până jos la Emon Electric. Restul bulevardului amintit se va asfalta după înlocuirea, în această zonă, a magistralei de apă printr-un proiect finanţat de Banca Mondială. A urmat apoi cel mai mare bulevard al oraşului, ce poartă numele primului rege al României. A fost scos la licitaţie tronsonul situat între Colegiul Tehnic Forestier şi calea ferată de lângă Complexul Fibec. 
Lucrările sunt executate de firma Cast SRL, cea mai importantă firmă locală din domeniu, aceeaşi care a realizat şi pasajul rutier de la DN1. Pentru oprirea propagării fisurilor vechiului asfalt, se foloseşte armarea acestuia cu folii de plastic, peste care se aplică noile covoare asfaltice. În 2013, s-a început cu asfaltarea tronsonului dintre calea ferată şi centru, ultima asfaltată fiind porţiunea cuprinsă între intersecţia cu strada Goleşti şi intersecţia cu Calea Doftanei. Vineri, 22 noiembrie 2013, lucrările de asfaltare au fost întrerupte, din cauza vremii nefavorabile. Săptămâna trecută, ele au fost reluate pe tronsonul cuprins între Casa Cărţii şi fosta clădire a Sanepid-ului. Pe acest tronson, dar şi pe porţiunea dintre Casa Cărţii şi Policlinica Spitalului Municipal, circulaţia autovehiculelor a fost oprită. A.N.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare