AFC Filipeşti – CSM Câmpina 0-1 (0-0)
Oboseala cumulată în urma meciurilor din trei în trei zile a început parcă să se simtă în jocul echipei antrenate de Robert Opaţchi. Miercuri, 4 mai, în deplasare la AFC Filipeşti, Budileanu şi coechipierii săi au obţinut cele trei puncte cu eforturi destul de mari în faţa unui adversar ambiţios, care a intrat în teren cu obiectivul declarat de a încurca liderul.
Absenţa unor titulari de bază în unsprezecele CSM-ului (Negreanu, Ilioiu, Georgescu), dar mai ales decizia celor de la AFC Filipeşti de a folosi doi-trei jucători din divizia C de la echipa mare, a echilibrat oarecum forţele în teren, iar jocul a fost încă din primele minute un adevărat spectacol. În prima repriză, CSM s-a descurcat mai bine la mijlocul terenului şi a dominat, irosind câteva ocazii importante de a deschide scorul. De partea cealaltă, Filipeştiul a jucat pe cartea contraatacului şi a dat emoţii în două rânduri defensivei câmpinene, prinsă pe picior greşit de ezitările lui Octavian Gânju. La pauză, antrenorul Robert Opaţchi a reuşit să-i monteze destul de bine pe elevii săi, care în repriza a doua au arătat un cu totul alt stil de joc, mult mai combinativ şi mai ofensiv. Numai intervenţiile in extremis ale portarului advers au făcut ca tabela de marcaj să rămână nemodificată până aproape de minutul 70, când în urma unei presiuni constante, Budileanu a primit mingea în careul advers şi a înscris printr-un şut plasat pe lângă portar. În ultimele 20 de minute, CSM a jucat prudent, cu intenţia de a conserva rezultatul, a pasat mult, iar în momentele de presiune impuse de jocul gazdelor, defensiva (în special „Georsini”) a închis orice culoar spre poarta apărată de Ciprian Cosmineanu. Finalul meciului, cu cele cinci minute de prelungiri acordate de centralul partidei, n-a mai adus nimic demn de consemnat, poate doar bucuria jucătorilor, a suporterilor şi a acţionarilor pentru alte trei puncte acumulate la zestrea impresionantă a unui lider incontestabil.
Pe lângă cele trei puncte câştigate, deplasarea de la Filipeşti a scos în evidenţă o echipă a CSM antrenată de Robert Opaţchi care şi atunci când joacă mai slab ori se confruntă cu importante absenţe de efectiv, câştigă. Asta înseamnă valoare!

„Georsini”, omul meciului
După o victorie cu 1-0 în deplasare, ar fi tentant să crezi că un mijlocaş ori un vârf de atac poate fi declarat omul meciului, însă miercuri, la Filipeşti, părerea unanimă a fost că fundaşul CSM-ului, „Georsini” (Radu Georgel), a jucat aproape fără greşeală. Dacă în prima repriză a avut una sau cel mult două ezitări, în partea a doua a meciului a dat multă siguranţă defensivei şi încredere întregii echipe de a obţine cele trei puncte puse în joc. În urma acestei evoluţii, Giorsini poate fi declarat omul meciului.

Galeria, din nou la înălţime
Nucleul dur al galeriei CSM a făcut şi de această dată un adevărat spectacol în deplasarea de la Filipeşti. Peste 50 de suporteri galben-roşii şi-au susţinut favoriţii din primul minut şi până la finalul partidei, aşa cum puţine galerii ale echipelor cu tradiţie o mai fac azi, chiar şi în liga lui Mitică. Efortul şi pasiunea lor pentru jocul de fotbal se simt din ce în ce mai puternic în evoluţiile elevilor lui Opaţchi, care în multe momente dificile îşi regăsesc forţa de joc în urma chemărilor venite din galerie.