Am trecut zilele acestea prin târgul cu bunătăţi, prilej să îmi aduc aminte cum părinţii şi bunicii noştri aşteptau marea sărbătoare a Crăciunului.
Pregătirile începeau odată cu venirea toamnei, când faceau aprovizionarea. În beci, într-un strat de nisip, se aşezau morcovii, ţelina, pătrunjelul şi păstârnacul; se cumpărau funii de ceapă albă şi roşie şi de usturoi; câţiva saci cu cartofi erau deşertaţi într-o ladă specială; varza se punea la putină după reţeta proprie fiecărei gospodine, cu boabe de porumb, hrean mult, gutui tăiate felii, doi – trei cărbuni de lemn ca să păstreze zeama limpede şi sifonată. Tot atunci se puneau şi murăturile de toate felurile, aşezate în borcane de 10 litri, cu morcovii şi conopida tăiate dantelat, pentru un aspect frumos. Tot acum era sezonul pentru făcut bulionul (mama avea două tuciuri imense din aluminiu în care roşiile, date printr-o maşină specială care elimina seminţele, fierbeau la foc mic ore în şir) şi conservele de zarzavat pentru ciorbe, fasole verde, mazăre şi uneori bame.
Nu erau uitate variatele sortimente de dulceaţă, unele chiar bizare din coji de pepene verde, din nuci verzi, din fructe de pădure. Mai deosebită era atunci dulceaţa de prune vinete, cu un gust deosebit şi foarte aspectuoasă, care dădea mai mult de lucru. Prunele jupuite de coajă şi cu sâmburele scos erau ţinute în zeamă de var ca să se întărească. În locul sâmburelui se băga miez de nucă sau un sâmbure de alună. Altă dulceaţă apreciată era cea de gutui şi pelteaua care se făcea din cojile şi seminţele gutuii. Gospodinele, majoritatea casnice, îşi ţineau dulceţurile în borcane aşezate pe rafturile din cămară şi împodobite cu un fel de capac conic făcut din hârtie creponată tăiată dantelat. Nu toate casele de pe vremuri aveau baie, dar toate aveau o cămară încăpătoare, iar atunci când venea timpul să-şi făcă vizite, cucoanele începeau turul casei de la cămara ce arăta ca la expoziţie. În ghivece sau în grădină se cultivau plante aromate: coriandru, măghiran, rozmarin, indruşaim, cu care erau parfumate dulceţurile şi compoturile. Pe vremuri, femeile îşi preparau cafeaua cumpărând boabe verzi pe care le prăjeau într-o tigaie din fontă cu un mecanism special.
Aproape de Crăciun, în multe gospodării se tăia porcul din care se făceau adevărate delicatese: toba de casă, piftie, cârnaţi, iar muşchiul era prăjit şi plasat în borcane în care se turna untură topită. Mai era topită şi o grăsime fină de burta porcului, osânza, care era folosită, ca şi grăsimea topită de gâscă, la frăgezirea aluatului pentru prăjituri. Pe vremea aceea patriarhală nu se auzise de colesterol.
Mâncărurile de astăzi, făcute după reţetele marilor nutriţioniştri foarte la modă, nu mai au nici pe departe gustul delicios al bucatelor cu care ne răsfăţam la sărbătorile de iarnă de pe vremuri.
Alin CIUPALĂ
