Tradiţia şi cultura unui popor îl fac unic şi îi conferă o identitate. Tineri din mai multe ţări şi-au prezentat tradiţia, au învăţat unii de la alţi că sunt diferiţi, dar în acelaşi timp egali. Toate acestea în proiectul cu titlul „Show me your culture!”, un schimb de tineret organizat de Asociaţia Together România în oraşul Câmpina în perioada 9 – 16 septembrie 2009. Astfel 25 de tineri din Italia, Turcia, România, Lituania şi Slovenia au participat pe durata a 7 zile la un maraton al culturilor din ţările participante în 3 ateliere de lucru: muzică, design costume şi dans, pentru ca la finalul perioadei să prezinte într-un eveniment organizat pentru comunitatea locală, un spectacol unic (5 culturi într-un singur spectacol, costume tradiţionale realizate de către participanţii din cele 5 ţări, muzică live, dansuri tradiţionale, coregrafie multiculturală etc.). Ne-am propus ca prin acest proiect să promovăm diversitatea culturală şi astfel să trezim în rândul tinerilor interesul pentru tradiţia naţională cât şi pentru alte tradiţii, totodată promovând şi toleranţa, acceptarea diferenţelor, înţelegerea reciprocă şi convieţuirea într-o Europă unită. Spectacolul a avut loc marţi, 15 septembrie 2009, ora 16:00 la Casa Tineretului sala 103, bucurându-se de un număr considerabil de spectatori entuziaşti de toate vârstele, reprezentanţi ai altor ONG-uri, Primărie şi mass-media. Proiectul a fost susţinut de Comisia Europeană prin programul „Tineret în Acţiune”, program comunitar ce asigură cadrul legal pentru susţinerea activităţilor de învăţare non-formală pentru tineri. Printre obiectivele programului se numără promovarea cetăţeniei active în rândul tinerilor, dezvoltarea sentimentelor de toleranţă şi solidaritate, susţinerea activităţilor de tineret şi a capacităţii organizaţiilor de tineret, precum şi promovarea cooperării europene în domeniul tineretului.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!