Sâmbătă, 5 aprilie, a avut loc o nouă campanie de colectare a deşeurilor electrice, electrocasnice şi electronice (DEEE). “Scapă de deşeuri, le poţi înlocui cu aparatură nouă!” a fost denumirea campaniei cu pricina. Cei care au vrut să scape de aparatele electronice vechi au fost îndrumaţi să le depună la centrul de colectare de pe Strada Milcovului, în clădirea fostei CT6. Cine a avut aparatură electrocasnică voluminoasă de aruncat (frigidere, maşini de spălat), putea solicita prin telefon ridicarea acestor deşeuri de către lucrătorii Floricon Salub, care au fost toată ziua la dispoziţia populaţiei, făcând aceste transporturi speciale cu ajutorul unui camion. Rezultatele colectării au fost slabe, mai slabe decât cele de la ultima campanie de acest tip, din noiembrie 2013., care nici acelea nu au fost mulţumitoare.
Campania, cu un scop clar ecologic, e menită a determina populaţia să nu arunce DEEE la întâmplare sau în tomberoanele şi ghenele cu gunoaie menajere, fiindcă aceste practici ar dăuna grav mediului înconjurător, poluând apele şi pământurile în care ajung aceste DEEE. Dar ce te faci că sărăcia oamenilor nu îi lasă deloc în pace şi, din această cauză, aparatura stricată este reparată continuu, astfel încât ea să ajungă cât mai târziu în stadiul “bună de aruncat”. Aşa că denumirea mai potrivită pentru această campanie ar fi fost: “Scapă de deşeuri, dacă te poţi dispensa de ele, înlocuieşte-le cu aparatură nouă, dacă ai bani s-o cumperi!”. Un bun barometru al presiunii sărăciei care apasă pe umerii românilor au ajuns aceste campanii de colectare a DEEE. “Rezultatele recentei campanii nu au fost deloc mulţumitoare, fiindcă am colectat cantităţi mai mici decât anul trecut. În ultimii ani, fiecare campanie a fost mai slabă decât precedenta, deoarece colectăm din ce în ce mai puţine deşeuri. Cauza trebuie căutată probabil în sărăcia din ce în ce mai mare a majorităţii populaţiei. Nu am avut probleme organizatorice, campania a fost bine sprijinită şi mediatizată de Primăria Câmpina şi operatorul regional, firma Logistics Systems SRL, dar din păcate, mulţi oameni sunt prea săraci ca să nu-şi repare continuu aparatele stricate, amânând cât mai mult aruncarea acestora la gunoi”, ne-a declarat Florin Constantinescu, managerul firmei Floricon Salub, principalul organizator al campaniei. Când vor scădea drastic şi cantităţile de gunoaie menajere, atunci putem afirma liniştiţi (o linişte pământeană care o va prevesti pe cea a “locului cu verdeaţă” de pe lumea cealaltă), că românul câmpinean a ajuns la fundul sacului şi al burţii lipite de şira spinării. Bune şi campaniile astea la ceva… A.N.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!