Știri

Teroare la Ceptura!

CS Ceptura – Unirea Câmpina 1-1 (0-0)
Sunt câteva locuri în Prahova unde este foarte greu de arbitrat dacă nu… te orientezi! Unul dintre aceste locuri este la Ceptura… Dar ceea ce s-a întâmplat duminică este peste puterea oricărui om de a accepta pentru nivelul eşalonului de elită al fotbalului prahovean.Din primul până în ultimul minut, gazdele au înţeles să-şi arate “ospitalitatea” după o “reţetă” aparte, din care nu au lipsit – ba, au fost cam din abundenţă – înjurăturile, ameninţările şi scuipăturile! În ciuda acestei “primiri”, câmpinenii au încercat să-şi vadă de treabă… Au încercat să paseze, să-şi facă jocul de posesie, dar au avut de înfruntat un adversar precoupat doar de coate, pumni şi alte încercări de intimidare, toate bine ţinute în frâu de arbitrajul lui Andrei Antonie.După pauză, continuând în acelaşi “ritm”, gazdele au rămas rapid în inferioritate numerică. Apoi, Burlacu a deschis scorul, marcând în urma unui şut de la distanţă, deviat de unul dintre fundaşii gazdelor. Cu un om în plus şi la avantajul golului de pe tabela de marcaj, câmpinenii nu şi-au putut menţine supremaţia decât două minute, fiind rapid egalaţi. Iar până la finalul partidei nu a mai fost decât încercarea disperată a oaspeţilor de a supravieţui “tratamentelor” incalificabile ale gazdelor, un merit în ducerea jocului la bun sfârşit având şi prestaţia brigăzii de arbitri condusă de Andrei Antonie.Fluierul final a venit ca o izbăvire, dar oaspeţii au avut nevoie de aproape o jumătate de oră pentru a putea pleca fără nici un fel de incident.O situaţie incalificabilă, cepturenii nefiind deloc la prima abatere de acest gen. Conducătorii echipei Unirea Câmpina intenţionează să depună un memoriu asupra tuturor celor întâmplate la Ceptura, un memoriu care nu va face decât să întărească raportul suplimentar pe care îl va depune şi arbitrul Andrei Antonie asupra celor întâmplate pe… tăpşanul dintre viile de la Ceptura…Antrenorii formaţiei câmpinene, Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel, au folosit următoarea formulă: Costache – Gratie, Neagu, Cazan, Basma – Buştiuc, Vane, Dincă, Creţu – Ungureanu, Burlacu. Au mai jucat: R. Dinu, Fl. Stoica, Jantea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare