Știri

Terenul municipalităţii din spatele Autogării şi-a găsit doi investitori

Nu ştim dacă acesta poate fi considerat un semn de înfrângere a crizei economice locale, însă nu poate fi decât de salutat faptul că terenul din spatele Autogării, care a încins spiritele în atâtea şedinţe ale Consiliul Local, a început să-şi găsească, în sfârşit, investitori. În şedinţa ordinară din martie 2013, cele două tabere din legislativul municipal, alianţa majoritară USL – PP-DD şi PDL, aflat în opoziţie, s-au contrat cel mai puternic pe tema modului în care terenul respectiv trebuia să fie pregătit şi scos la licitaţie în vederea concesionării. La începutul acestui an, aleşii deciseseră împărţirea lui în şase parcele. Deşi este cunoscută criza de terenuri care mai există în proprietatea oraşului, cel mai mare teren rămas în domeniul municipiului, în suprafaţă de aproape 9000 de metri pătraţi, a stârnit de-a lungul timpului prea multe discuţii şi certuri pentru cât de puţini au fost aceia care au râvnit la o parte din el, pentru deschiderea unei afaceri.  În şedinta amintită, edilul-şef a iniţiat un proiect prin care a propus concesionarea a doar două parcele din cele şase ale terenului viran ce se întinde de-a lungul străzilor Petrolistului şi Sălaj. Terenul nu este grevat de sarcini, căci pe el nu se află ridicată nicio clădire, dar pe suprafaţa lui se mai pot observa încă nişte guri de sonde. La începutul secolului trecut, platoul sudic al oraşului era împânzit de sonde. Aproape toate au fost, cu trecerea anilor, închise, dar cu toate acestea, sub pământul din spatele Autogării au rămas guri de sonde care mai mult rânjesc dispreţuitor decât să zâmbească ademenitor către investitori. Majoritatea din Consiliul Local i s-a opus atunci primarului, deoarece consilierii USL s-au declarat adepţii vânzării întregului teren unui investitor strategic capabil să deschidă aici o afacere importantă (hală de producţie), astfel încât să se creeze mai multe locuri de muncă pentru localnici. Cei 12 consilieri ai USL şi PP-DD considerau, de asemenea, benefică şi varianta scoaterii la concesionare a celor şase loturi simultan, după o reluare a parcelării, nu doar concesionarea întregului teren unui investitor strategic care să creeze aici multe locuri de muncă. Două luni mai târziu, la şedinţa din luna mai 2013,  s-a aprobat o nouă parcelare, în sensul în care terenul a fost parcelat uniform în patru loturi, toate cu deschidere la cele două străzi. Consilierii au considerat că, în acest fel, toate parcelele sunt la fel de atractive, deoarece pe toate există posibilitatea branşării directe la utilităţi. Noua parcelare a fost inspirată, fiindcă, de curând, executivul local a reuşit concesionarea a două loturi din teren către două firme locale, care, prin afacerile pe care le vor dezvolta aici, vor crea mai multe locuri de muncă. Cei doi întreprinzători câmpineni care au câştigat licitaţia de concesionare desfăşurată săptămânile trecute se numesc Gistel SRL (care a primit lotul 1), şi Eno Tools (concesionarul lotului 4). Prima firmă intenţionează să înfiinţeze pe terenul concesionat  un service auto, iar a doua vrea să deschidă  un atelier de recondiţionare a echipamentelor industriale. A.N.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare