O fi mai bine?
A intrat în vigoare o hotărâre a Consiliului Local prin care se modifică structura staţiei de taximetre din apropierea Pieţei Centrale, pe Strada Republicii. Concret, nu mai sunt şase locuri pe fiecare parte a drumului, cu maşinile parcate oblic, ci s-a stabilit ca parcarea taximetrelor să se facă doar pe partea cu biserica şi paralel cu axul drumului. În primele zile, lucrurile au fost destul de încâlcite, poate şi pentru că unii dintre locatarii din zonă îşi lăsaseră maşinile pe locul actualei staţii.
Situaţia se va reglementa, probabil, mai spre primăvară, atunci când se va realiza şi marcajul corespunzător în zonă.
În schimb, taximetriştii sunt nemulţumiţi că nu există şi locuri de aşteptare, pentru că acum nu mai pot supraaglomera staţia cu mai multe maşini decât numărul maxim de locuri prevăzute, 12.
Dacă o fi mai bun sau nu modul în care se parchează acum taximetrele, rămâne de văzut, dar nu poţi să nu constaţi că treaba merge cam pe dos. De ce? În general, cei care iau taxiuri de aici vin dinspre piaţă, astfel încât taximetriştii înşiraţi de-a lungul trotuarului sunt obligaţi să dea cu spatele, pentru a ajunge în… faţă!
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!