Deşi are o concurenţă acerbă în domeniul apiculturii, Târgul de Miere de la Câmpina rămâne unul dintre cele mai importante evenimente de profil din întreaga ţară, dacă nu chiar cel mai important (după numărul expozanţilor şi cel al vizitatorilor, calitatea produselor s.a.). Anual, sunt organizate mai multe “târguri ale mierii” (numai la Bucureşti se desfăşoară două ediţii în fiecare an), dar cel de la Câmpina are un farmec aparte. Şi nu spunem asta din patriotism local, ci ca o concluzie reieşită din declaraţiile apicultorilor participanţi la Târgul Mierii, cu care am stat de vorbă, în ultimii ani, pe marginea acestui subiect. Ediţia din acest an are numărul XIV şi va avea loc, în perioada 22 – 24 februarie 2019, tot în incinta Casei Tineretului, gazda tradițională a târgului. Evenimentul este organizat de aceeaşi Asociație Apicolă „Valea Prahovei” din Câmpina, membră a Federației Asociațiilor Apicole din România ROMAPIS. Şi chiar dacă AAVP şi-a schimbat, anul trecut, conducerea, după lunga şi controversata preşedinţie a lui Mihai Apostolescu, actuala conducere radical schimbată a asociaţiei apicultorilor prahoveni, în ciuda greutăților inerente oricărui început de drum, s-a descurcat foarte bine în organizarea acestui eveniment, ce va fi atât de plăcut ochilor şi papilelor gustative ale miilor de vizitatori care se vor perinda, în curând, pe la toate standurile expozanţilor. Așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, evenimentul va aduce împreună apicultori de pe tot teritoriul României, dar şi din afara graniţelor sale.
Albinuţa Nina, sesiunile de comunicare şi informare din cadrul simpozionului (ce va avea, anul acesta, ca temă problemele de sănătate ale albinelor), concursurile specifice şi balul stuparilor vor da strălucire evenimentului care va face cunoscută Câmpina în toată ţara. Recent, am stat de vorbă cu doi dintre organizatorii târgului: noul președinte al AAVP, Liviu Moise, și adjunctul său, Cristian Motoroiu, cel care se ocupă în mod direct de organizarea târgului. ”Noua conducere a AAVP Câmpina a ales un colectiv de organizare a Tîrgului Mierii 2019, care și-a făcut bine treaba, astfel încât desfășurarea evenimentului să fie fără cusur. Sunt tot mai multe târguri de profil în țară, și de aceea vom încerca să venim cu noutăți în domeniul informației apicole. Țelul nostru îl reprezintă, de altfel, aprovizionarea apicultorilor cu materiale necesare desfășurării activității, precum și prezentarea către vizitatori a unei oferte bogate, care să conțină numai produse de bună calitate ale stupului. Noutatea ediției din 2019, față de cea din anul precedent, va fi un simpozion vast, care va avea ca tematica principală sănătatea albinelor, dar în care vor fi abordate și alte priorități, cum ar fi accesarea fondurilor europene și guvernamentale. Vor fi șase subiecte tratate de șase invitați speciali. De asemenea, vom avea invitați de peste hotare, din orașele înfrățite cu Câmpina, adică din Cimișlia și Cahul (Republica Moldova), dar și din Kumanevo (Macedonia). Pentru că spațiul nu ne permite mai mult, am invitat aproximativ 100 de expozanți. Prioritate au avut cei care au venit în trecut, an de an, la Câmpina. Ca în fiecare an, se vor desfăşura concursuri dedicate vizitatorilor, apicultorilor şi producătorilor de echipamente apicole. Expozanții vor fi apicultori de renume. În acest sens, concursul ”Cea mai bună miere”, în cadrul căruia primim probe și prin poștă, este o foarte bună selecție. Diploma pe care o emitem la acest concurs a început să aibă greutate în branșa noastră. Un juriu format din trei specialiști decide care este apicultorul cu cea mai bună miere.
Un alt concurs atractiv este ”Cel mai bun degustător de miere”. Din Moldova vin mereu autocare cu turiști dornici să participe la târgul nostru”, ne-a declarat președintele AAVP. De la Cristian Motoroiu aveam să aflăm și alte amănunte despre Târgul Mierii 2019: ”Albinuța Nina, care va avea un nou costum, își va face și anul acesta datoria și va împărți doze de miere în toate școlile din Câmpina, dar și în câteva comune din vecinătatea municipiului. Noi nu primim pe oricine la târgul nostru, ci numai pe acei apicultori, selectați cu rigoare, care ne-au convins că vor oferi produse de calitate câmpinenilor. Dacă anumiți apicultori au avut în trecut probleme cu mierea pe care o produc, iar noi am aflat despre aceste probleme, nu îi vom lăsa să participe la Târgul Mierii. Desigur, sunt și apicultori serioși și pricepuți care nu vor putea veni, fără ca această neparticipare să însemne că mierea lor nu este bună sau foarte bună. Lumea trebuie să știe că activitatea apicultorilor este din ce în ce mai dificilă, căci problemele pe care le întâmpină sunt tot mai multe, fără ca rezolvarea lor să depindă de apicultori. Bunăoară, vă pot spune că întâmpinăm mari greutăți peste tot pe unde mergem, din cauza chimicalelor folosite în agricultură. Acest fapt duce la moartea albinelor. Chimizarea culturilor de rapiță și floarea-soarelui nu determină neapărat deprecierea mierii, dar omoară albinele, de cele mai multe ori. Înainte vreme, stresul albinei se producea din cauza capriciilor vremii. Acum stresul albinelor are și alte cauze: monocultura (când albinele găsesc pe câmp numai o singură plantă, ele fiind obișnuite să strângă polen de la plante diferite), chimizarea agriculturii (unde nu numai plantele sunt stropite cu chimicale, ci și pământul, pomii etc). La pomii la care ne ducem noi, de obicei, adică la salcâmi și tei, nu se prea fac stropiri, cu excepția campaniilor împotriva țânțarilor. Prin lege, primăriile localităților în care mergem cu albinele sunt obligate să ne anunțe atunci când se fac stropiri cu substanțe chimice. Ar trebui să ne anunțe cu 48 de ore înainte. În general, dacă am apucat să intrăm cu albinele într-o pădure, primăriile mai amână o săptămână, fiindcă noi nu stăm mult într-un loc: șapte-zece zile, în medie. Perioada de înflorire a vegetației este destul de scurtă. Nemaivorbind de schimbările climatice extreme, care sunt mult mai dese decât erau în trecut. E foarte complexă activitatea noastră. Nu este o meserie ușoară”.
Programul Târgului Mierii 2019
VINERI 22 februarie 2019
8:00-18:00 Targ de miere, utilaje si echipamente apicole
11:00 Deschidere festiva
11:30 Semnare protocol „Campina – oras prieten al albinelor”
12:00 Concurs „Cel mai bun degustator de miere”
Vizitarea Targului Mierii, prezentari de produse, utilaje si accesorii apicole.
SAMBATA 23 februarie 2019
8:00-18:00 Targ de miere, utilaje si echipamente apicole
12:00 Concursul national „Cea Mai Buna Miere”
19:00 Balul stuparilor … si al stuparitelor
DUMINICA 24 februarie 2019
8:00-18:00 Targ de miere, utilaje si echipamente apicole
10:00 Simpozion apicol
12:00 Tombola cu premii
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!