La Câmpina – odinioară, oraşul cu cei mai mulţi intelectuali la mia de locuitori, după numărul de ingineri şi economişti din puternica industrie locală dinainte de 1990 -, s-ar putea spune că arta explodează şi din ştiinţă. Când vulcanul cercetării industriei de petrol erupe magmă sub formă de artă plastică pură, „vina” nu este a presiunii ţiţeiului din măruntaiele pământului, ci a talentului artistic nativ al unui fecund cercetător, azi pensionar, inginerul Gheorghe Ţuţuianu, care a lucrat aproape 40 de ani în ICPT Câmpina. Pensionat în urmă cu 12 ani de la ICPT, ajuns la vârsta la care viaţa se linişteşte şi devine mai înceată, el a simţit că trebuie să şi-o agite şi să şi-o iuţească din nou, într-o a doua existenţă, într-un iureş mistuitor şi creator de artă mai rar întâlnită, de pictură care impresionează prin originalitate şi puterea de a te transpune într-o lume de lumini şi umbre, de reflexii şi reflecţii, de material şi imaterial, de culori şi gânduri. De fapt, el nu s-a gândit propriu-zis, la modul simplist, că dorește altceva de la viața lui de pensionar, ci a simţit visceral că trebuie să înceapă o nouă viaţă, cea de pictor profesionist. Pe inginerul-pictor nu l-a mânat vreun gând în lupta noii sale vieţi, ci numai o trăire lăuntrică pe care şi-o putea explica, dar nu şi-o mai putea stăpâni. O trăire ascunsă în cotloanele sufletului său, de-o viaţă încercat continuu de fiorul creaţiei artistice, în paralel cu cel al creaţiei ştiinţifice. O trăire care îl făcea să-şi simtă sufletul încărcat şi neîmpăcat deopotrivă, care l-a urmărit toată viaţa sa de inginer petrolist şi cercetător ştiinţific obişnuit cu cifre seci şi calcule matematice reci, cu reacţii chimice şi legi ale fizicii, cu tehnologii în care frumosul nu era vreun moment astral de creaţie artistică, ci momentul pragmatic al erupţiei de „aur negru” la o nouă sondă. Aşa se face că, la 72 de ani, în 2015, nemaiputând răbda zbaterile sale lăuntrice care îi răvăşeau mintea şi inima, Gheorghe Ţuţuianu a dat concurs la Facultatea de de Arte Plastice a Universității Naționale de Arte din București, pe care a absolvit-o recent. Aşa a ajuns cercetătorul științific Gheorghe Țuțuianu, cu o îndelungată activitate la ICPT Câmpina și o rodnică creativitate științifică (peste 50 de teme de cercetare, trei invenții, 30 de comunicări), un pictor atestat prin studii universitare de specialitate la o prestigioasă universitate.
Interviul de mai jos este despre extraordinara vitalitate intelectuală de care a dat și dă dovadă acest câmpinean deosebit, la o vârstă la care mulţi pensionari se mulţumesc cu evocarea trecutului, fără a avea curajul să acţioneze ca oameni ai unui nou viitor.
Pe 22 octombrie 2018, la Casa de Cultură „Geo Bogza”, i-a fost vernisată o expoziţie de pictură intitulată GeoStructuri. Prin ineditul tematic și prin intermediul unei viziuni originale asupra materiei, ca rezultat al studiilor universitare la Facultatea de Arte Plastice a Universității Naționale de Arte din București, clasa prof. univ. dr. Cezar Atodiresei, expozantul a adus în plan artistic zone din natură generic cunoscute ca aparținând științei pământului, geologiei. Aceste zone se referă la lumea minerală, acel segment al naturii format din agregate minerale. Expoziţia prezintă căutările artistului pentru a reda pictural o lume reală, vizibilă la suprafața pământului, dar și un alt fel de lume, cu totul specială, reprezentată de anumite structuri subterane, o lume invizibilă, dar tot atât de reală ca și cea de la suprafață. Structurile subterane – o realitate accesibilă obiectiv cu ochii minții omului de știință, sunt abordate artistic cu ochii subiectivi ai aceluiaşi om, devenit artist. Abordarea în viziune artistică originală a acestei părţi a naturii suferă deci o metamorfoză ideatică: anume, același om de ştiinţă devenit artist observă aceeași realitate, dar cu ochii subiectivi și cu emoţiile pictorului în faţa misterelor naturii. Expunând, în premieră, la Câmpina operele sale, artistul creează pictural ineditul tematic pe care îl denumește GeoUnderground. Este o temă ce constituie o premieră pentru domeniul picturii.
Gheorghe Țuțuianu s-a născut la 22 aprile 1943, la Slobozia, Ialomiţa. A fost șef de promoție la Facultatea de Foraj din IPGG București, după care a ajuns cercetător științific la ICPT Câmpina, unde, în perioada 1969 – 2006, a avut realizări ştiinţifice remarcabile constând în peste 50 de teme de cercetare – ca autor, două metodologii de nivel naţional, trei invenţii, peste 30 de comunicări ştiinţifice, peste 80 de colaborări etc. Citat în lucrări de istorie a petrolului românesc, a primit premii şi recunoaşteri naţionale şi internaționale. Este membru al SPE International SUA, al SPEROM Romania, SIPG Romania, cu multe diplome de excelenţă. S-a remarcat și prin activitatea didactică ca asociat UPG Ploieşti, SIPG Bucureşti, CPI Câmpina, la nivel de postuniversitare. În 2018, devine licenţiat în arte plastice – pictură , absolvent al UNARTE Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice. Preocupările artistice le-a avut încă din copilărie, recunoscute de familie şi prieteni. Apoi împrejurările vieţii, presiunea creată de nevoia unei profesii tehnice stimulată de politica expansiunii industriale din acea perioadă, l-au dus la absolvirea unei facultăţi tehnice în loc de una artistică, fără însă a renunţa şi a aspira permanent la postura de pictor. Din fericire, în domeniul în care a lucrat, respectiv în cercetarea ştiinţifică pentru descoperirea şi exploatarea zăcamintelor de hidrocarburi, vizualul tehnic, înrudit într-o oarecare măsură cu vizualul artistic, are o importanţă specifică. Astfel, ca cercetător ştiinţific, a practicat intens exerciţii de vizualizare mentală şi de creare de imagini realistic-virtuale ale aranjamentelor structurilor subterane. Aceste exerciţii vizau interpretarea imagistică a structurilor geologice aflate în subteran pe baza măsurătorilor terestre făcute la suprafaţă sau în sonde. Această activitate a avut importanţă în devenirea sa ulterioară, deoarece a capătat experienţă şi îndemânare în crearea şi vizualizarea mentală a structurilor geologice situate sub scoarţa terestră, transpuse apoi, în diverse imagini, în planurile proiectelor tehnice. Pentru cine vrea să îl cunoască mai bine pe cel mai bun pictor dintre ingineri şi pe cel mai bun inginer dintre pictori, rândurile de mai jos nu sunt de prisos.
– D-le Ţuţuianu, cine sunteti şi cum aţi apărut ca artist vizual, deşi lumea vă cunoaște ca inginer-cercetător?
– Sunt un locuitor al Câmpinei din anul 1959. Am fost cercetător științific la ICPT Câmpina 36 ani, din 1969 până la pensionarea pentru limită de vârstă. Ca cercetător ştiintific, am avut realizări în domeniul cercetării științifice tehnologice şi am contribuit la descoperirea şi exploatarea unor zăcăminte de țiței și gaze prin aceea că am dezvoltat tehnologii de forare a sondelor. Trebuie să spun că nu am fost singur în aceste proiecte, ci cu alți cercetători, ingineri, tehnicieni, împreună formând echipe complexe de cercetare și proiectare, în care lucrau, de asemenea, matematicieni, chimişti, fizicieni, economiști. Împreună, am avut rezultate notabile, la nivel național și internațional, rezultate care au făcut ca să cunosc şi să fiu cunoscut în lumea specială a petroliştilor. Trebuie să menționez că alți cercetători din ICPT Câmpina sunt mult mai cunoscuţi decât mine. Când spun cunoscuţi, mă refer la lucrările lor stiiţifice, deci o cunoaştere şi o recunoaştere prin realizările lor. Apoi, o anumită perioadă, am fost director al Centrului de Perfecționare din ICPT, poziţie prin care am cunoscut foarte mulți alţi specialişti. De curând, am apărut ca artist vizual la nivel profesionist, nivel atestat prin studii universitare la prestigioasa Universitate Naționala de Artă din București. Artistul vizual atestat este o calificare profesională pe care am obţinut-o după pensionarea din cercetare. Pentru mulţi, aceasta înseamnă că am luat viaţa de la capăt, printr-o schimbare radicală. O schimbare nu numai a profesiei, dar şi o schimbare a modului de gândire şi înţelegere a lumii. Vreau să spun că, în cercetare, gândeam lumea în termeni raţionali, baza fiind gândirea de tip cauză-efect. Raţionamentele, gândirea logică, obiectivitatea sunt caracteristici de bază, fără de care nu putem vorbi de cercetare ştiinţifică. Nu puteam fi cercetător știinţific fără o astfel de gândire. Ca artist, însă, predomină gândirea şi cunoaşterea lumii bazate pe simţăminte, pe emoţii. Este o altă cunoaştere, ale cărei valenţe le-am descoperit şi exersat prin studiile practice şi teoretice la Facultatea de Arte Plastice. O exemplificare, în sensul amintit, este expoziţia de la Casa de Cultură Câmpina. Nu pot să nu amintesc că artistul, ca să creeze, trebuie să aibă o libertate deplină, fără restricţii de nici un fel, iar subiectivitatea lui trebuie să fie pe deplin liberă şi înţeleasă ca o cale spre creaţii originale. Această libertate de creaţie a fost dorinţa artiştilor din toate timpurile, cu greu obţinută, cucerită parţial şi treptat. Ca să vă dau un exemplu: ştiţi că peisajul, atât de des întâlnit în tablourile din apartamentele noastre, nu a fost acceptat ca gen artistic decât după 200 de ani de la apariţia lui, de către Academia Franceză? Tot aşa, au fost refuzaţi şi ignoraţi artiştii care formau avangarda timpului lor. De aceea avangarda, atunci şi acum, a fost şi este un protest atât artistic, cât şi social, deoarece societatea nu acceptă ieşirea din tipare. În arta contemporană, acum, se declară că artistul nu are restricţii asupra unui stil sau chiar asupra unui mod de manifestare artistică. De acest lucru, al libertăţii, am beneficiat în facultate, dar numai după ce am parcurs o perioadă de antrenament practic şi ideatic, în sens clasic, pedagogic. Vreau să spun că am experimentat tehnici, materiale, stiluri, am pictat precum pictau şi pictează încă bizantinii, apoi am exersat practic pictura flamandă, pictura italiană etc, am sudiat anatomia artistică, filozofia artei, estetica, prelucrarea imaginii pe calculator, arta noilor media, sculptura etc.
– Cum s-a produs devenirea pictorului profesionist Gheorghe Țuțuianu? Cum v-a venit ideea să vă faceți pictor?
– Pot să vă spun că pictor, ca spirit şi chemare artistică, am fost de când mă știu. În copilărie, la şcoala elementară, la liceu și în perioada studiilor la Institutul de Petrol și Gaze din București, ulterior, ca cercetător la ICPT Câmpina și apoi ca pensionar, am practicat mereu desenul şi pictura, dar ca amator. Din şcoala elementară am multe amintiri minunate despre orele de desen, despre modelele şi temele de desen. Îmi amintesc de teme care vizau transpunerea în desene a unor poveşti. Eram atât de prins în astfel de exerciţii, încât vorbeam cu personajele poveştilor, după ce le desenam. Deci înainte de toate, spiritual, am fost pictor. Nu am expus decât rareori, doar pentru prieteni, nu pentru publicul larg. Am avut o anumită reținere, deoarece nu aveam suficient curaj să expun mai înainte ca un for specializat să avizeze lucrările mele. Priveam pictorii profesioniști ca pe supraoameni, un fel de zei. Voiam să fiu asemenea lor, dar nu credeam că pot ajunge la ei. Acum ştiu că sunt doar oameni talentaţi, nici pe departe nu sunt zei sau semizei. Dar atunci, această credinţă despre artişti m-a inhibat, atunci nu aveam o cale de încredere pentru acces la ei, în primul rând în plan mental. Pe de altă parte, nu voiam nici să am, poate, aprecieri pozitive sau negative, de complezență, despre ce desenam, ce pictam. Aprecieri din partea unor specialiști, cu atât mai puţin din partea nespecialiştilor. Toate aceste cauze m-au determinat să dau examen de admitere la o facultate de artă. Acum, consider că multă vreme am gândit în termeni prea exigenți faţă de mine însumi. În toată perioada de care am amintit, am studiat ca autodidact. De exemplu, am continuat să exersez desenând şi pictând, mi-am format o bibliotecă relativ bogată de lucrări de istoria artei, de critică de artă, eseuri, albume, reviste luând notițe, am audiat conferinţe, am vizitat expoziţii. Trebuie să spun că preocupările pentru desen și pictură m-au ajutat să mă antrenez în ceea ce privește vederea în spațiu, anume vederea imaginară, cu ochii minții, a structurilor geologice subterane, vedere absolut necesară pentru a putea înțelege formarea şi punerea în loc a zăcămintelor de minerale utile, modul cum sunt aranjate straturile din subteranul pămîntului şi pe care sondele pe care le proiectăm trebuia să le străbată. Dacă absolvirea unei facultăți de artă nu s-ar fi produs, aş fi rămas în continuare inhibat, poate pentru todeauna. Dar aşa, am căpătat curajul necesar să iau de la capăt ceva la care am aspirat de când mă ştiu: pictura.
– Vă pare rău că ați acceptat să trăiți o viață ca inginer petrolist cu o bogată carieră științifică, lucru ce v-a împiedicat să vă vedeți împlinit visul cel mare, un vis care v-a mistuit toată viața?
– Pentru mine ingineria petrolului a fost o carieră pe care am urmat-o ca rezultat al naivităţii mele de atunci, poate prezentă încă, dar şi ca urmare a sfaturilor primite, potrivit cărora trebuia să urmez o carieră practică mai palpabilă decât cea de pictor. Aproape fără să-mi dau seama am ajuns petrolist. Dar, una peste alta, nu-mi pare rău, atitudine poate tot naivă. Știți, în viaţă, de multe ori întâmplarea poate fi mai bună decât orice altă formă de planificare a carierei profesionale. Eu cred că Cineva aflat dincolo de noi, nu un om, ci divinitatea însăși, ne îndrumă, ne arată sau ne scoate în cale oameni, întâmplări, situații, la locul și momentul potrivit. Asta nu înseamnă că trebuie să aștepți să vină de la sine lucrurile, dar nici să devii obsedat de ceva dorit, dar neîmplinit. Eu sunt adeptul înțelepciunii filozofilor antici, al Școlii stoicilor, al ideii de a te cunoaste pe tine însuți. Socot că această idee este bună, dar nu are în sine acțiunea, ci numai constatarea. De aceea, eu consider că această înţelepciune trebuie să fie interpretată şi ca acţiune prin completare cu sintagma „limitarea dorințelor”. Adică, trebuie să fii atât de cunoscător al eului tău, încât să nu doreşti lucruri care nu sunt posibile, din cauze obiective sau subiective, aspirații izvorâte din faptul că nu te cunoşti suficient. Eu am considerat mereu că nu mă cunosc suficient. Așa că orice lucru care nu-mi era cunoscut devenea pentru mine o provocare, în sensul că îmi stârnea curiozitatea și imaginația. Așa s-a întâmplat și cu petrolul. Și spun că petrolul m-a ales pe mine, nu eu pe el. Inițial, curiozitatea a fost cea care m-a determinat sa-mi măsor forțele intelectuale, nu cele artistice, prin a da admiterea la facultate la IPGG Bucureşti. Aceasta a fost o provocare care s-a produs mai înainte de a da admiterea la arte. Se putea întâmpla şi invers. Am intrat la inginerie. Acum, noua mea calitate de student, calitate de care eram mândru, m-a facut să continui cursurile începute. Apoi au venit alte provocări: anume să continui studiile, să fiu primul… Așa că am absolvit facultatea în 1969 ca şef de promoție. După absolvire, mi-am ales ICPT Câmpina ca loc de muncă de unde am ieșit la pensie. Vedeți, eu nu spun ca am fost repartizat la Câmpina, ci spun că eu mi-am ales să vin la Câmpina.
– Cum apreciaţi arta plastică realizată de amatori prin prisma noii calităţi, aceea de licenţiat în arte vizuale?
– Fără a fi o regulă generală, cred ca pictorul amator, care are talent, trăiește aceleași emoții ca un pictor profesionist. Amatorul poate produce lucrări apreciate de publicul căruia i se adresează. Ceea ce face profesionistul este să dubleze emoţia cu un mod de gândire pe bază de concept artistic. Pe de altă parte, profesionistul are grija şi abilitatea de a realiza lucrările sale experimentând tehnici, stiluri, materiale cu mai mult curaj decât amatorul, şi o face cu mai mare vizibilitate pentru critica de artă şi pentru organizaţia sa profesională (breasla). Studiind în facultate, profesionistul are avantajul unui mediu artistic de nivel înalt. O emulaţie artistică intelectuală nonconformistă, pe care nu o mai întâlneşti niciunde. Apoi, studentul vede ce fac colegii lui și se inspiră. El are acces la oricare atelier, expune alături de profesor. Aceste aspecte lipsesc amatorului. Dar în istoria artei sunt multe nume de artişti care au lăsat urme de neşters în artă, deşi nu au avut o instruire universitară. Un amator, prin talentul său, este mai bogat sufleteşte decât mulți oameni cu funcții înalte, ale căror suflete nu vibrează, ale căror inimi sunt seci. Astfel, un om al străzii a ajuns celebru prin faptul că a creat artă de valoare folosind cele mai ieftine materiale, tăieturi din ziare şi reviste, un stil cunoscut drept „colaj”. Şi sunt şi alte exemple.
– Care este crezul dvs. artistic? Ce este pictura pentru dvs?
– Pictura mea face posibilă o relație de comunicare între știința geologiei și artă, între știința pământului și oamenii de cultură care îl locuiesc. Le aduce aminte acestora că sunt locuitori ai Terrei, planetă care are suprateranul, dar și subteranul – underground (din engleză – n.red.). În pictura mea, eu nu urmăresc singularitatea, particularul, ci urmăresc generalitatea, sinteza. De exemplu, atunci când am creat segmentul tematic „Underground”, am pictat unduirile stratelor din subteran ca o formă generală, nu un anume strat. La fel, agregatele cristaline le-am sintetizat prin forma octogonului, ca cea mai generalizatoare geometrie picturală a acelor agregate. Deci, eu pornesc de la „particular”, dar metamorfozez, transform „particularul” în „general”, la fel cum face și știința. De exemplu, atunci când Newton a observat că mărul a căzut din pom, a transformat acest caz particular prin generalizare, formulând teoria gravitației. O teorie care explică orice fenomen asemănător, o lege a naturii, o formula matematică fundamentală care are o frumusețe aparte pentru cunoscători. La fel este și frumusețea, mergând spre sublim, a naturii subterane, pe care încerc să o aduc, prin limbaj pictural, din invizibil în vizibil.
Adrian BRAD
Un articol foarte bine structurat, un bun interlocutor comunicativ si deosebit, avand in vedere istoricul si rezultatul devenirii sale artistice.