Pe Saşa l-am întâlnit prima dată pe când eram copil, la nunta unchiului meu. Formaţia „Meteor” asigura distracţia nuntaşilor şi mai ales a mea! Am dansat atât de mult în acea noapte, încât la terminarea petrecerii am fost recompensată cu o gumă de mestecat, foarte bună pe vremea aceea, de către însuşi poetul şi bateristul Ştefan Alexandru Saşa.
Încă de atunci mi-a intrat la suflet şi mă bucur de fiecare dată când îl revăd. Este un poet desăvârşit, un expert al rimelor, cu un umor ancorat într-o sursă de inspiraţie realistică. Impulsurile emoţionale care dau naştere rondelurilor, epigramelor şi tuturor scrierilor lui Saşa sunt unite ca într-un musical şi oferă minţii şi sufletului un spectacol în toată regula.
– Cum este viaţă trăită în poezie?
– Viaţa în poezie este privată de prozaismele cotidiene, de vicisitudini şi de această fugă nemilos impusă către un final în ţărâna din care am venit şi în care ne vom întoarce implacabil pentru bilanţul suprem. Viaţa în poezie este un dar al lui Dumnezeu.
– Prin ce credeţi că „respiră” un poet?
– Poetul respiră prin poemele pe care le transferă din simţire pe hârtie. Atunci când semnează acordul cu muza, poetul respiră prin fiecare figură de stil care sărută pagina propriei cărţi.
– Care este poezia dumneavoastră preferată?
– Unui cititor de versuri este normal să-i placă multe poeme. Eu am să citez numai două: „Singurătate” de Mihai Eminescu şi „Destin cu cioburi” de Leonid Dimov.
– Cum aţi ajuns să fiţi membru în Uniunea Epigramiştilor din România?
– Aderarea mea la Uniunea Epigramiştilor din România are rădăcini adânci. „Comiteam” catrene umoristice, axiologice şi epigrame încă din ultimii ani de liceu, citindu-le profesorilor la finalul orei de curs. Majoritatea gustau poantele, unii mă felicitau, alţii mă îndemnau să pun mâna şi pe manualele materiilor predate de ei. Am dedicat câteva şi profesorului de astronomie, un cadru didactic cu mai puţin simţ al umorului care a înţeles, atunci când i-am propus lecturarea lor, că doresc să fac „ca trenul” în ora lui! Rezultatul: m-a scos la lecţie şi mi-a trântit un trei cât mine de mare! Întâmplarea a devenit cunoscută, toţi, profesori şi elevi deopotrivă, distrându-se pe socoteala ei. Bineînţeles că eu n-am dezarmat, perseverând în compunerea epigramelor, aşa încât, peste ani, aveam să fiu primit fără obiecţii în U.E.R.
– Parodiile originale, versurile umoristice, cum se împacă cu pasiunea pe care o aveţi pentru muzică? Nu trebuie omis faptul că sunteţi un baterist de excepţie.
– Parodiile originale sau după autori, rondelurile, sonetele, glosele, pantumurile (poezii cu formă fixă) umoristice fac casă foarte bună cu pasiunea mea pentru muzică şi în special pentru instrumentul pe care l-am mânuit peste 40 de ani ca membru fondator al formaţiei „Meteor”, bateria, pentru că ele trebuie neapărat să aibă un ritm perfect, o muzicalitate fără cusur „mângâind urechile într-un mod plăcut”, vorba lui Caragiale, aidoma unei melodii bine compuse şi interpretate. În ceea ce priveşte calificarea mea ca baterist de excepţie, este poate un enunţ hiperbolizat. Au existat destui aici la Câmpina mai talentaţi decât mine. Eu mi-am făcut treaba întotdeauna cât am putut şi cât m-a ajutat harul de bine, astfel încât orchestraţia pieselor interpretate să sune aproape de adevăr, iar astăzi împărtăşesc din experienţa atâtor ani petrecuţi pe scenă unor copii şi tineri care vor să se apuce de această meserie.
– Ce proiecte aveţi pentru acest an?
– Îmi doresc să particip cu succes la toate festivalurile-concurs de epigramă şi poezie umoristică organizate în ţară prin grija cenaclurilor de profil şi a U.E.R. Cu sprijinul poetului Florin Dochia, sper să public o carte de epigrame, plănuită de câţiva ani, în care să se regăsească toate catrenele scrise de-a lungul timpului, intitulată „Condimente”.
Andreea Ştefan
Rondel cu frişcă
La poarta bătrâneţii fade,
Voi face un rondel cu frişcă
Pe care un cioban, la trişcă
Îl va cânta când ziua scade.
Şi fără de fanfaronade
Am să-ncrestez în pom c-o brişcă,
La poarta bătrâneţii fade
Voi face un rondel cu frişcă.
Mă vor interoga naiade
Şi partenerii mei de rişcă,
Tot ce pe lumea asta mişcă
Va vrea misterul să-l deznoade
La poarta bătrâneţii fade.
