Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina, care se va inaugura parţial peste câteva luni, va fi cel mai important şi mai modern spital privat din judeţul Prahova, echipat şi dotat la cele mai înalte standarde europene. Prima secţie dată în folosinţă va fi „Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic şi de Recuperare Medicală”. Urmeaza ca, până în 2016-2017, să fie dat în folosinţă întregul spital. Într-un sistem sanitar în derivă, în care medicii de familie lucrează în sistem privat, dar marea majoritate a unităţilor spitaliceşti au rămas mai departe la stat, cele mai multe funcţionand în clădiri vechi şi cu o logistică medicală uzata fizic şi moral, spitalele şi clinicile private ar putea aduce un suflu proaspăt într-un sistem de sănătate bolnav (un paradox mai mult decât sugestiv), care îşi caută, de multă vreme, drumul pierdut. Cum prospeţimea e considerată un atribut al stării de bine, până la urmă, sistemul medical privat ar putea pune ordine, măcar printr-o fecundă putere a exemplului, în sistemul medical patronat de stat, macinat nu doar de meschina mentalitate balcanică „a şpăgii” şi a foloaselor necuvenite, ci si de imixtiunile grosolane ale clasei politice româneşti, de tot păcatul şi de toata ruşinea. Într-un spital privat care se respectă nu se ia „şpagă”, iar serviciile medicale oferite sunt apreciate la justa lor valoare sau cât mai aproape de aceasta. Managementul Spitalului SanConfind ţinteşte spre o respectabilitate maximă, aceasta însemnând respectul de sine al personalului din unitate, dar şi respectul absolut venit din partea pacienţilor vindecaţi şi mulţumiţi ai instituţiei. O instituţie care va aduce un mare plus pentru sănătatea prahovenilor şi a romanilor ce vor veni din toate colţurile ţării ca să-şi caute şi să-şi găsească aici sănătatea.
Centrul Medical SanConfind cea mai importanta societate medicală prahoveană
Proiectat de nişte cunoscuţi arhitecţi francezi din Paris, Spitalul SanConfind va funcţiona in clădirea care a adăpostit, decenii in şir, secţia exterioară a a Spitalului Municipal Câmpina, botezată de localnici, datorită impozantului imobil ce-o găzduia, „Spitalul de la Poiana”. Construit de către Ministerul Petrolului pe la mijlocul anului 1968, Spitalul Poiana a avut, de la inceput, dimensiuni apreciabile, funcţionând in două corpuri de clădire care au aparţinut iniţial Ministerului Petrolului, pentru ca, ulterior, prin 1976, să intre in proprietatea şi administrarea Ministerului Sănătăţii.
Ioan Simion, preşedintele SC Confind SRL, a avut ideea infiinţării, in anul 2010, a celei mai importante societăţi medicale din judeţul nostru, SC Centrul Medical SanConfind, in care, potrivit legii, Confind SRL deţine 70% din acţiuni, restul acţionariatului revenind unor medici.
Imediat după infiinţarea in Câmpina, pe strada Progresului, a Centrului Stomatologic DentActiv (dotat cu laser medical şi o intreagă aparatură ultraperformantă, de ultimă generaţie), Centrul Medical SanConfind şi-a propus infiinţarea unui mare spital privat care să devină un nume de referinţă pe piaţa serviciilor medicale private din România. In vara lui 2011, Centrul Medical SanConfind a câştigat licitaţia de concesionare, pentru 49 de ani, a clădirii fostului spital de la Poiana, ale cărui secţii fusesera mutate, la inceputul acelui an, la Câmpina, in incinta Spitalului Municipal. Clădirea principală a fostului spital de la Poiana a fost evaluată la suma de trei milioane de euro.
Un spital cu dotări ultraperformante şi personal medical de inaltă calificare
Spitalul SanConfind nu va semăna deloc cu fostul spital de la Poiana Câmpina, deoarece arhitectura cladirii va cunoaşte schimbări profunde, cu reamenajări şi extinderi de mare anvergură. Daca Spitalul Poiana, cu cele două cladiri ale sale, a avut 7000 mp suprafaţă desfăşurată, Spitalul SanConfind va fi alcătuit din mai multe corpuri de clădire, având in total o suprafaţă desfăşurată de circa 11.000 mp. Amprenta la sol a acestor cladiri va fi de circa 3000 mp, ceea ce va face ca intreaga curte a spitalului, in suprafaţă de peste 16.500 mp, să fie extrem de generoasă. Totuşi, ea va fi ocupată şi de alte clădiri anexă, cum ar fi hotelul ce se va ridica pentru a putea găzdui rudele pacienţilor netransportabili veniţi la tratament de recuperare. Clădirile spitalului, după toate reabilitările şi modernizările, vor avea aproape 9000 mp. O stranie coincidenţă face ca numărul total de paturi din spital să fie 66, acelaşi ca şi numărul locurilor de parcare pentru autoturisme, incă două locuri fiind destinate parcării ambulanţelor. Numărul de paturi ale unităţii sunt alocate dupa cum urmează: 36 de paturi cazare continuă adulti, 13 paturi cazare continuă pediatrie, 4 paturi cazare mame plus nou-născuţi, 7 paturi cazare pentru o zi, 5 paturi la ATI Bloc Operator, 1 pat ATI Bloc Naşteri. Vor exista, de asemenea, 2 săli de operaţie şi se vor mai amenaja o sală de mici intervenţii şi o sala de gipsare.
Pe amplasamentul principal al Spitalului SanConfind (aproape 6000 mp), se află construcţiile fostului Spital Poiana Câmpina: Corp Bloc Operator (parter, două etaje şi pod) şi Corp Cazare (demisol, parter, trei etaje şi pod), corelate funcţional şi volumetric printr-un corp secundar (parter+2 etaje).
La demisol vor fi amenajate, printre altele, o spălătorie, o farmacie, vestiare ale personalului sanitar, dar şi ale pacienţilor Secţiei Balneologie – Terapie. Tot aici va fi şi secţia de tratamente cu nămol, precum şi două saune (pentru femei şi bărbaţi). Parterul va fi destinat Serviciului de primire – internare, Serviciului de gardă, Secţiei Imagistică (cu compartimentele RMN, RX, CT + Ecografie), Secţiei Consultaţii-Investigaţii, Secţiei Balneologie – Tratamente. La etajul 1 se vor găsi următoarele secţii: Pediatrie (saloane cu un pat şi cu două paturi pentru şcolari, preşcolari şi sugari + mame), Bloc Naşteri, saloane pentru mame + nou-născuţi, cabinete pentru consultaţii şi investigaţii. Etajul 2 va găzdui o secţie de consultaţii – investigaţii, o secţie de laboratoare, Blocul Operator (2 săli de operaţii), A.T.I. (5 paturi), plus o sală de mici intervenţii. La etajul 3 se vor găsi un serviciu de consultaţii – investigaţii, o secţie de cazare, secţia de cazare de o zi, iar la etajul 4, birourile administraţiei spitalului şi o altă secţie de cazare.
Personalul medical (medici, asistente medicale) este atent selecţionat, iar cel auxiliar (infirmiere), la fel. Serviciile medicale vor fi ireproşabile, iar pacienţii vor fi scutiţi de gestul de a introduce bani in buzunarele halatelor albe. Cei care vor insista, vor fi refuzaţi cu fermitate şi politeţe.
Aparatura şi echipamentele medicale sunt de ultimă generaţie şi de cea mai bună calitate.
Serviciul de sterilizare va fi dotat cu echipament de spălare/ dezinfectare automatizată a instrumentelor chirurgicale, aparat de curăţare cu ultrasunete, sterilizator cu abur.
Serviciului de explorări funcţionale nu-i va lipsi aparatura endoscopică, ecografe specializate (Ecocardiograf, Eco Doppler, Eco Carotidian, Eco Abdomen -Sarcina, Eco Transvaginal, Ecograf Ocular), Aparat EKG, Aparatura EKG de efort, Spirometru, Oftalmoscop, Colposcop, Audiometru, Optotip, Campimetru, Negatoscoape, Aspiratoare mobile (ORL, Ginecologie, Chirurgie).
Serviciul de Imagistică va avea un Computer Tomograf, un Aparat Radiologie Multifuncţional Roentgen, un Ecograf Multifuncţional, RMN, Mamograf, Osteodensitometru.
Sălile de operaţii vor fi dotate cu pulsoximetre, lampă scialitică pentru operaţii, electroencefalograf, pompă volumetrică, monitoare specifice, tourniquet pneumatic, sistem de infuzie, aspiratoare medicale, incălzitor fluide.
Serviciul de Balneoterapie va fi dotat in sălile de tratamente cu echipament specific fiecărui tip de tratament (nămol, băi cu apă sărată/ dulce, impachetări cu nămol/ parafină, saună, masaj, echipamente de electroterapie, kinetoterapie).
Sala Bazinelor va fi echipată cu trei tipuri de bazine de tratament: Bazin de mers contra curentului, Bazin mare pentru exerciţii generale, Bazin pentru copii.