Știri

„Spitalul SanConfind oferă servicii medicale la standarde europene”, consideră dr. Oana Dumitrescu, medic specialist obstetrică-ginecologie

Obstetrica, arta de a moși, este tot mai bine reprezentată la secția Obstetrică-Ginecologie SanConfind, structură a spitalului cu același nume din Poiana Câmpina,  în care actul medical chiar se ridică la standarde înalte de calitate. Recent, echipei medicale SanConfind i s-a alăturat un medic de mare valoare morală și profesională, foarte cunoscut în lumea medicală din capitala județului. Este vorba despre doamna doctor Oana Dumitrescu, medic specialist în obstetrică-ginecologie, care, după terminarea facultății la UMF Târgu Mureș, a lucrat în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, a Spitalului ”Regina Maria” București, precum și a Spitalului LOTUS Ploiesti.
– Doamnă doctor, bine ați venit în echipa SanConfind. Este secția Obstetrică-Ginecologie SanConfind capabilă să ofere servicii medicale la standarde europene?
– Acest spital chiar a fost creat cu scopul de a oferi servicii medicale la standarde europene, misiunea noastră fiind de a creşte adresabilitatea în fiecare an. Spitalizarea se face în rezerve cu unul sau două paturi. În fiecare salon, pacienta  beneficiază de mobiler modern, televizor LCD, serviciu de Nurse Call (supraveghere şi asistenţă medicală permanentă), aclimatizare, grup sanitar propriu. De asemenea, pacienta  are toate produsele şi accesoriile de îngrijire şi de igienă personală necesare pe perioada internării. Mămicile care nasc în Spitalul Sanconfind sunt îngrijite atent de personalul nostru, bucurându-se de toata atenția necesară. Nou-născuţii pot rămâne cu mamele în salon (sistem rooming-in) sau pot sta împreună cu alți nou-născuţi, sub atenta supraveghere a personalului medical din compartimentul Neonatologie. În cadrul Spitalului Sanconfind, investigaţiile şi intervenţiile chirurgicale se realizează cu o aparatură modernă şi cu mijloacele cele mai avansate de tratament. La maternitatea noastră, femeile pot naşte natural sau prin cezariană. Blocul de naştere al maternitatii cuprinde: filtrul blocului de  naştere, două săli de naştere destinate supravegherii materno-fetale în perioada de dilataţie, acestea având toată dotarea necesară unui travaliu care să se desfăşoare în deplină siguranţă atât pentru pacientă, cât şi pentru copil. De asemenea, sala de operaţie pentru naşterile prin cezariană beneficiază de condiţii de excepţie, la fel ca întregul bloc operator. În cadrul clinicii noastre se realizează și  intervenţii chirurgicale ginecologice. De-a lungul întregii perioade petrecute în Spitalul Sanconfind, echipa noastra anestezică  va fi alături de toate pacientele, pentru ca acestea să treacă mai ușor peste momentele speciale din viața lor, cu semnificații profunde, care le vor transforma din purtătoare de vieți în dătătoare de vieți. Personalul medical se ocupă atât de alegerea și efectuarea tehnicilor anestezice, cât și de supravegherea pentru desfășurarea în deplină siguranță a actului medical, supravegherea și asigurarea analgeziei în toată perioada pre- și postoperatorie. Alegerea tipului de anestezie are loc în urma consultului preanestezic realizat cu câteva zile înainte de data programată a intervenției. Pacienta va oferi medicului anestezist toate datele necesare și actele doveditoare aferente istoricului medical. În cazul nașterii naturale se poate opta pentru anestezia peridurală, momentul efectuării acesteia fiind stabilit de către medicul obstetrician și medicul anestezist. Acest tip de anestezie  ajută gravida să parcurgă perioada travaliului cu minimum de discomfort, iar în cazul unui travaliu prelungit, permite pacientei să se și odihnească. Echipa de la neonatologie asigură permanent preluarea nou-născutului de la sala de naştere, urgenţele neonatale, monitorizarea şi tratamentul nou-născutilor, consilierea mamei şi suportul pentru îngrijirea nou-născutului, precum si  consilierea lactaţiei.
– Ce ar trebui să știe o viitoare mămică despre perioada gravidității? Cum trebuie să se îngrijească gravida pentru a-și pregăti corespunzător corpul în vederea nașterii propriu-zise?
– O viitoare mămică trebuie să știe că evoluția naturală a unei sarcini poate fi împărțită în două mari categorii: sarcina normală și sarcina patologică. Sarcina normală – fără riscuri (ce reprezinta marea majoritate a cazurilor), și care, cel mai probabil, se termină fericit, prin nașterea la termen a unui copil sănătos (situația dorită de toată lumea), și sarcina patologică, cu evoluție anormală, situație în care pot apărea o serie de complicații ce ar putea afecta viitorul copil sau starea de sănătate a mamei. De exemplu: nașterea prematură, malformații congenitale, anomalii cromozomiale sau genetice, macrosomie, o serie de afecțiuni materne (preeclampsie, diabet gestațional, infecții cu citomegalovirus / toxoplasma / rubeola). Principalul nostru scop este acela de a depista precoce, la o vârstă de sarcină cât mai mică (12 – 20 săptămâni), acele sarcini care au un risc crescut de complicații, anomalii (prin consultații de screening materno-fetal). Ulterior, sunt posibile intervenții diagnostice și terapeutice ce permit o supraveghere specială a acestor sarcinii. Acest scop se poate realiza prin respectarea unui algoritm de management, algoritm ce se stabilește printr- o atentă urmărire a sarcinii de către medicul obstetrician.
– Centrul Medical SanConfind oferă tratamente de kinetoterapie dedicate gravidelor, care contribuie la bunul mers al sarcinii și la finalizarea ei printr-o naștere normală, dar și la recuperarea ulterioară mult mai rapidă. Recomandați viitoarelor mămici folosirea acestor proceduri? 
– Exercițiul fizic, element de bază al kinetoterapiei, reprezintă pentru viitoarele mămici un important beneficiu, pentru a face față sarcinii, nașterii și refacerii mai rapide. Antrenarea din timp a organismului pentru momentul nașterii trebuie să devină prioritară, fapt pentru care recomand kinetoterapia gravidelor. Exercitiile fizice recomandate în perioada pre- și postnatală pot contribui la evitarea unor probleme frecvente atât în timpul sarcinii, cât și după sarcină: probleme cardiovasculare – varice, edeme ale membrelor inferioare, constipație, dureri lombare datorate modificărilor posturale. Beneficiile kinetoterapiei în timpul sarcinii sunt multiple, această terapie având rolul de a preveni și de a combate efectele atât de neplăcute ale transformărilor specifice stării de graviditate. Kinetoterapia aduce reale beneficii gravidei, prin menținerea tonusului muscular, dar în același timp și prin menținerea stării de relaxare optimă. Sunt exerciții ușoare cu repetări puține, deoarece atunci când o femeie este gravidă nu se face tonifiere, ci se urmărește menținerea tonusului muscular. Gimnastica, prin mijloace specifice, scade riscul de ruptură la nivel perineal și de apariție a hemoroizilor, atât înaintea nașterii, cât și după naștere. Prin kinetoterapie se efectuează reeducarea mișcărilor respiratorii toracice și diafragmatice, și astfel sunt exersate respirațiile pentru travaliu. Menținerea stării de sănătate în timpul sarcinii este benefică atât pentru mamă, cât și pentru făt. Cu ajutorul kinetoterapiei prenatale, sarcina va decurge normal, iar nașterea va fi mai ușoară. De asemenea, recuperarea postnatală este mult mai rapidă.
– Cum se desfășoară o naștere? Există un punct critic al unei nașteri?
– Naşterea reprezintă un fenomen fiziologic care încheie perioada de sarcină. Astfel, atât de aşteptată, naşterea poate fi o experienţă plăcută, atunci când pacienta este pregătită şi informată corect despre momentele care trebuiesc parcurse în orele de travaliu. Este important de știut că unul dintre primele semne ce ne avertizează că a sosit momentul naşterii îl reprezintă eliminarea dopului gelatinos sub forma unei secreţii gelatinoase, maronii, însoţită uneori de striuri de sânge. Eliminarea dopului gelatinos prevesteşte naşterea cu câteva ore înainte, sau chiar câteva zile. Aşadar, acesta nu este un semn de alarmă, ci doar un semn ce anunţă apropierea momentului naşterii. Un alt semn care ne avertizează este ruperea membranelor sau “ruperea apei”, ce reprezintă ruperea membranelor amniotice, fiind insoţită de eliminarea lichidului amniotic. Pe parcursul orelor de travaliu, lichidul amniotic va fi eliminat în cantitate variabilă, lubrifiind astfel traseul pe care îl va parcurge fătul. Ruperea membranelor reprezintă momentul în care gravida trebuie să se îndrepte spre maternitate. Un alt semn este reprezentat de contracțiile uterine; la început nesistematizate şi de scurtă durată, ele se vor intensifica şi vor fi din ce în ce mai dese. Atunci când contracţiile uterine se vor sistematiza la 10 – 15 minute, este momentul în care gravida trebuie să  meargă spre maternitate. Durata travaliului variază de la pacientă la pacientă. La prima naştere, travaliul durează aproximativ 10-12 ore, iar la următoarele naşteri, durata travaliului va fi mai scurtă. De asemenea, travaliul prezintă mai multe etape: dilatarea colului uterin, expulzia fatului – odată cu atingerea dilataţiei maxime, capul fetal coboară prin canalul pelvin. Pe parcursul acestei etape, contracţiile sunt foarte dese şi de intensitate maximă, iar sub îndrumarea medicului şi a moaşei, gravida va fi învăţată să “împingă”, pentru a ajuta fătul să se nască. Uneori, poate fi necesară efectuarea unei epiziotomii la nivelul perineului, pentru a uşura naşterea. Travaliul și momentul expulziei pot fi  punctele critice, momente în care gravida trebuie să participe activ. Însă suportul emoțional și moral, informațiile calificate oferite de moașele nostre ajută viitoarea mamică să depășească aceste momente. Delivrenţa, ultima etapă a travaliului, reprezintă eliminarea placentei, proces ce poate dura până la 30-40 de minute. Pe parcursul travaliului pacienta poate beneficia de anestezie peridurală, ce amelioreaza durerile datorate contracţiilor uterine.
– Care sunt avantajele și dezavantajele nașterii prin cezariană? Știu că în țările nord-europene nu sunt permise aceste operații decât în cazuri urgente și extreme (în situații în care este periclitată viața mamei sau a fătului).
– Atunci când, din anumite motive, naşterea nu poate decurge în mod natural sau există o contraindicaţie medicală ce interzice naşterea naturală, se recurge la naşterea prin operaţie cezariană. Cu toate că naşterea prin operaţie cezariană prezintă riscurile oricărei intervenţii chirurgicale, reprezintă calea de urmat pentru rezolvarea problemelor apărute pe parcursul travaliului. Tehnica chirurgicală, materialele resorbabile şi experienţa personalului medical conferă siguranţă, atât pacientei, cât şi fătului, cu refacerea cât mai rapidă a pacientei şi cu un rezultat chirurgical estetic. Astfel, viitorul obstetrical al pacientei este afectat în mică masură, în condiţiile în care pacienta îşi doreşte o nouă sarcină. După un interval de timp de minimum doi ani de la operaţia cezariană şi cu o monitorizare atentă a travaliului,  pacienta poate naşte un alt copil chiar şi pe cale naturală.
– Care sunt avantajele și dezavantajele nașterii sub apă?
– Din păcate, nu au fost făcute foarte multe studii asupra nașterii în apă. Studiile făcute până în prezent în legatură cu riscurile asociate nașterii în apă au avut rezultate mixte. Unele studii au arătat că nașterea în apă este la fel de sigură precum nașterea într-o sală obișnuită de nasteri, în timp ce altele au arătat că nașterea în apă prezintă, în cazuri foarte rare, anumite riscuri pentru bebeluș. Ca avantaje aș aminti confortul psihic bun al gravidei, scăderea riscului de depresie postpartum; apa caldă are efect vasodilatator și miorelaxant, ajută la progresia mai rapidă a dilalației colului și scade durata travaliului până la expulzie.  Astfel, contracțiile sunt mai slab percepute, bine tolerate de pacientă; mușchii perineului și ai vaginului au o elasticitate mai bună, fapt ce duce la scăderea rupturilor vaginale și necesitatea efectuării epiziotomiei. Iar ca dezavantaje: igiena defectuoasă a apei (contaminată cu materii fecale, netratată sau neschimbată în timp util, o apă poate să constituie un mediu de contaminare infecțioasă materno-fetal), sângerarea vaginală și uterină, greu de contabilizat. Anestezia peridurală și orice fel de analgezie împiedică continuarea nașterii în apă. Pot să apară complicații ce trimit gravida în sala de naștere naturală sau cezariană: blocarea capului în una din strâmtorile pelvisului; o decolare de placentă cu sângerare masivă; scăderea bătăilor fetale (bradicardie) cu semne de suferință fetală; ruptură uterină  pe uter cu intervenții chirurgicale în antecedete sau chiar uter indemn (situații rare). Extragerea placentei și verificarea eventualelor leziuni vaginale sau de col uterin se fac pe masa ginecologică, după scoaterea pacientei din apă. Rare cazuri de complicații fetale pot să apară la făt, dacă înainte de tăierea cordonului ombilical fătul reușește să ia aer și să revină în apă.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare