BREAKING NEWSȘtiri

Spitalul Municipal Câmpina beneficiază de cea mai mare finanțare europeană din istoria sa

Joi, 20 mai, conducerea Spitalului Municipal Câmpina a organizat o conferință de presă cu ocazia lansării proiectului ”Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare Covid-19 la Spitalul Câmpina”, finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 – Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de Covid-19, la care au participat, printre alți invitați, Cătălin Măguleanu – președintele CAS Prahova, Simona Schnelbach – președintele Colegiului Medicilor Prahova, Ioana Loghin – directorul DSP Prahova, Eugenia Burchiu – director financiar al Spitalului, manager de proiect, Mihaela Neagu Petrovici – directorul medical și primarul Alin Moldoveanu.
„Este vorba de cea mai mare finanțare de care spitalul nostru a beneficiat până în prezent” – a subliniat dr. Călin Tiu, managerul instituției, în cadrul prezentării detaliate a proiectului care are o valoare totală de 17.939.117,15 lei (aproximativ 3,6 milioane euro), finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, cu o perioadă de implementare de 17 luni, respectiv de la 1 august 2020 până la 31 decembrie 2021.
Obiectivul general al proiectului constă în dotarea Spitalului Municipal cu dispozitive și materiale de prevenție și tratare a infectării cu virusului SARS-CoV-2. Deoarece pacienții tratați la Spitalul Municipal Câmpina sunt pacienți cu afecțiuni foarte diferite și patologii speciale, cu numeroase comorbidități, extrem de fragili, dotarea spitalului cu aparatură și dispozitive pentru prevenția și tratarea infectării cu virusul SARS-CoV-2 va contribui semnificativ la prevenția mortalității sau a dezvoltării de sechele importante ce ar putea apărea la acești pacienți în urma infecției cu Covid-19.
Aparatura și dispozitivele achiziționate în cadrul proiectului sunt următoarele: aparat de anestezie și aparate de ventilație de înaltă performanță, paturi ATI cu mobilitate laterală antiescare, aparat radiologie mobil digital, injectomate, infuzomate și stație centrală pentru acestea, roboți sterilizare cu lampă xenon, ecograf cardiologie cu sonde cardio, holtere, mașină de spălat/ dezinfectat podele, linie laparoscopie clasică, linie endoscopie digestivă, EKG-uri, termostat 100 litri, autoclav 100 litri, sistem închis PCR, sisteme pentru decontaminarea aerului, paturi hidraulice cu butelie oxigen pentru urgențe, dispozitiv de ridicat persoane grele (minim 200 kg), rampe oxigen (aer și traseu aferent), mașini de spălat instrumentar cu ultrasunete, ESWL-aparat de litotriție extracorporală, ambulanță tip B1/2.
Rezultatele așteptate în urma implementării acestui proiect sunt: îmbunătățirea capacității de îngrijire și tratament pentru pacienți, în contextul crizei generate de Covid-19 și utilizarea echipamentelor medicale achiziționate în scopul prevenirii infectării și desfășurării activității în condiții de maximă siguranță.
Dincolo de amănuntele legate strict de implementarea acestui proiect, managerul Călin Tiu a prezentat și câteva date statistice referitoare la activitatea spitalului din momentul în care a acesta a intrat pe lista spitalelor suport Covid-19 și până în prezent. Potrivit declarațiilor acestuia, Spitalul Municipal a primit sponsorizări în valoare de 288.000 lei, a angajat 12 medici noi și 36 personal medical și nemedical, a vaccinat 13.000 de pacienți, inclusiv propriul personal și a tratat 2.000 de pacienți confirmați cu Covid-19 și internați, dintre care 600 din alte județe.

Urmăriți în continuare imagini de la conferința de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare