La ultima şedinţă a Consiliului Local, managerul Călin Tiu (în foto), a ridicat din nou problema cheltuielilor exagerate pe care spitalul le suportă, potrivit contractului de asistenţă judiciară încheiat cu avocaţii lui Mirel Georgescu. Tiu a subliniat că, până în prezent, s-au plătit avocaţilor peste 300.000 lei în total. El le-a cerut consilierilor municipali să-şi dea acordul asupra angajării de către SMC a unui avocat independent, care să consilieze conducerea spitalului în renegocierea contractului cu casa de avocatură angajată în procesele cu Romgermed, pentru a feri spitalul de eventuale tertipuri avocăţeşti. “În ianuarie 2013, în faţa consilierilor, reprezentantul casei de avocatură ne-a spus că avocaţii au apărat spitalul gratuit, urmând să-şi ia banii din cheltuielile de judecată. Nu vom putea recupera cei 300.000 lei din cheltuieli de judecată, pentru că banii aceştia nu sunt repartizaţi pe niciun dosar existent. Am cerut avocaţilor să ne prezinte o listă cu procesele existente între SMC şi Romgermed. Am obţinut lista după adrese repetate, fiind trataţi cu un ton nepotrivit. Dânşii nu acceptă ideea de a fi platiţi pe fiecare dosar în parte. Solicităm angajarea doamnei avocat Monica Onea pentru două luni pentru a ne consilia la renegocierea contractului cu casa de avocatura Georgescu. Nu vrem să renunţăm la serviciile lor, pentru că au obtinut rezultate foarte bune, dar nici nu mai putem accepta să le plătim lunar sume consistente fără nicio dovadă că cineva ar dori să se termine cât mai repede aceste procese.” Cu asigurarea că Monica Onea nu va controla acţiunile şi documentele casei de avocatură angajate deja (lucru interzis, de altfel, prin Statutul avocatului), consilierii municipali au fost de acord cu angajarea ei de către SMC, începând cu 1 mai, pentru a ajuta unitatea spitalicească în renegocierea contractului cu Casa de Avocatură “Georgescu şi Asociaţii”. La sfârşitul lunii aprilie, trebuia să aibă loc prima întâlnire de renegociere dintre avocaţi şi conducerea SMC. Întâlnirea nu a avut loc, deoarece avocaţii au fost prinşi cu alte treburi mai importante. Călin Tiu doreşte o renegociere în sensul ca avocaţii să fie plătiţi, în schimbul serviciilor juridice prestate, cu 2.000 de lei per dosar, pentru fiecare etapă procesuală a dosarului (fond, apel, recurs), plus un onorariu de succes de 5% pentru fiecare proces câştigat. Rămâne de văzut dacă întâlnirea dintre părţile contractante va avea loc, până la urmă, pe 8 mai, dată la care a fost reprogamată. După cum sunt amânate procesele în instanţele româneşti, prin diverse chichiţe procedurale avocăţeşti, este posibil ca nici pe 8 mai avocaţii să nu aibă timp pentru noua negociere, ocupaţi fiind, desigur, cu treburi mult mai importante. A.N.
Spitalul Municipal are un avocat care consiliază unitatea în relaţia cu o casă de avocatură, care reprezintă spitalul în faţa unor instanţe de judecată, care au pe rol mai multe procese în care spitalul se judecă la sânge cu clinica Romgermed, care a păcălit conducerea instituţiei printr-un contract păgubos, care a adus daune… Care să mai înţeleagă ceva? Românica noastră cea de toate zilele şi de toate păcatele poate concura serios America la statutul de “ţara tuturor posibilităţilor”. Dacă am convenit asupra acestui lucru, dacă suntem de acord că România este ţara europeană a tuturor posibilităţilor, iar cele mai multe dintre acestea ridică semne de întrebare şi suspiciuni, nici nu trebuie să ne mai mire vorba care spune “La trei români, doi şefi”. Pentru că, iată, aserţiunea folclorică bine cunoscută, aproape un brand al mentalităţilor neamului, s-ar putea să fie astăzi depăşită de una şi mai şi: “La o casă de avocatură, reprezentantă în justiţie a unei unităţi bugetare, mai trebuie un avocat de control care să consilieze unitatea bugetară în relaţia cu casa de avocatură”. Mergând pe firul încins al suspiciunii, se poate pune fireasca întrebare: “Cine îl controlează pe avocatul controlor?” Dacă nu vă este prea clar cum vine de se întâmplă chestia asta, ascultaţi aici. Dacă ştiţi să citiţi, şi mai bine. Citiţi şi vă minunaţi. Imediat după ce a fost numit în funcţia de manager interimar al Spitalului Municipal Câmpina, medicul chirurg Călin Tiu a ridicat, acum trei luni, în plenul legislativului municipal, problema contractului de asistenţă judiciară pe care SMC l-a încheiat cu casa de avocatură “Georgescu şi Asociaţii”. Sprijinul juridic al unei case de avocatură a fost şi este vital pentru SMC, angrenat (ca reclamant sau pârât), în patru procese cu clinica bucureşteană Romgermed, cu care spitalul a încheiat, pe la mijlocul anului 2008, un contract devenit foarte dezavantajos, deoarece Romgermed nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, ba chiar a mai umblat şi cu “cioara vopsită” a modificării unilaterale a textului celor două exemplare ale înţelegerii. După pierderea unor procese (la prima etapă, cea a fondului), prin 2011, Comitetul Director al SMC a decis angajarea acestei case de avocatură prin încheierea unui contract de asistenţă juridică. Rezultatele nu au întârziat să apară: SMC a evitat să fie executat silit pentru suma de un milion de euro, ba mai mult, după câştigarea contestaţiei la executarea silită amintită mai devreme, avocaţii angajaţi de spital au reuşit să obţină în instanţă, într-un alt dosar, executarea Romgermed pentru 4,2 milioane de lei. Recunoscând meritele şi rezultatele bune obţinute de avocaţii spitalului în războiul juridic cu firma Romgermed (cu care SMC a reziliat contractul dezavantajos în ianuarie 2010, declanşând astfel mai multe procese), în şedinţa din februarie 2013 a legislativului municipal, Tiu a cerut consilierilor municipali să aprobe încetarea contractului respectiv şi negocierea unui alt contract cu clauze mai favorabile. Tiu a informat, tot atunci, consilierii despre faptul că SMC plăteşte lunar 10.000 de lei către casa de avocatură angajată, care a cerut renegocierea contractului şi majorarea tarifului lunar la 15.000 de lei. Tot în şedinta respectivă, Consiliul Local Câmpina a hotărât încheierea de către SMC a unui contract de asistentă juridică pe dosar, nu pe an, astfel încât avocaţii spitalului să nu fie tentaţi să prelungească la nesfârşit procesele, iar sumele datorate de către Romgermed să fie recuperate mai rapid. Şi asta pentru simplul şi bunul motiv că spitalul plăteşte lunar sume mari de bani fără posibilitatea ca acestea să fie considerate cheltuieli de judecată şi, prin urmare, să fie recuperate o dată cu soluţionarea finală, favorabilă SMC, a proceselor cu Romgermed. Mai ales că această finalitate fericită are toate şansele să se întâmple. Ulterior, conform unor noi discuţii cu avocaţii, spitalul ar fi trebuit să le plătească 8000 de lei lunar, iar la finalul fiecărui proces, un onorariu de succes de 10% din sumele recuperate efectiv de la Romgermed. Procentul onorariului de succes nu a convenit însă conducerii SMC.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!