La Casa Tineretului din Câmpina s-a marcat vineri, după orele prânzului, împlinirea a 100 de ani de la zborul lui Aurel Vlaicu pe câmpul Cotrocenilor, cu un avion proiectat şi construit în România. Fiind vorba de un eveniment petrecut la Bucureşti, poate mulţi se vor întreba ce legătură are cu Câmpina. Chiar amfitrionul manifestării, col. (r) Marian Dulă, a explicat la începutul acestui simpozion: „Aurel Vlaicu s-a legat de numele localităţii noastre, pentru că – din păcate – la numai câţiva kilometri de aici, la Băneşti, s-a prăbuşit în încercarea sa temerară de la acel moment de a traversa Carpaţii. În plus, chiar aici, în faţa Casei Tineretului, se găseşte un bust la marelui aviator”. La simpozionul de la Casa Tineretului au participat cadre militare – atât din rândul celor active, dar şi în rezervă şi în retragere, dar şi pasionaţi ai aviaţiei, în Câmpina existând o filială puternică a Asociaţiei Române pentru Propaganda Aviaţiei. De asemenea, au fost prezenţi şi mai mulţi consilieri, în afara preşedintelui Comisiei de Cultură, Marian Dulă, în sală putând fi remarcaţi Viorel Bondoc, Gheorghe Sandu, Daniel Telegescu şi Florin Marcu.