La prima vedere sunt doi copii. La o privire mai atentă sunt doi copii foarte talentaţi, care au reuşit să cucerească publicul şi arbitri la numeroasele competiţii de dans sportiv. Se numesc Miruna Anghelescu şi Eduard Lungu şi sunt din Campina.
Ea are 12 ani, el are 14 ani şi împart o pasiune comună: dansul sportiv. Şi mai împart multe podiumuri şi medalii cucerite la competiţiile de profil din România şi Bulgaria. Dar, în ciuda medaliilor şi diplomelor, numele lor nu sunt cunoscute nici cât al vreunui fotbalist de liga a doua. Aceşti copii au reprezentat cu brio Câmpina la zeci de competiţii.
Miruna şi Eduard au început să dezlege tainele dansului sportiv în urmă cu cinci ani. Parteneri pe ringul de dans sunt de un an şi jumătate. Au învăţat să se bazeze unul pe celălalt, să se ajute la greu şi să intuiască momentul următoarei mişcări. Dar toate acestea nu s-au întâmplat peste noapte, ci după multe-multe ore de antrenamente. Se antrenează zilnic trei ore, iar înaintea vreunei competiţii importante, pregătirile se înteţesc.
Cei patru părinţi sunt în mare măsură responsabili de pregătirea copiilor. Miruna şi Eduard sunt acum în clasa B ca nivel de performanţă în dansul sportiv, iar asta înseamnă că antrenamentele făcute cu antrenorii de la Câmpina şi Ploieşti sunt insuficiente. În consecinţă, pentru coregrafiile şi tehnica dansurilor sunt necesare seminarii şi cantonamente cu antrenori de nivel internaţional. Totul este filmat, iar la întoarcerea acasă începe partea a doua a pregătirii, cu multe exerciţii, până când dansul este perfect.
La Câmpina, cei doi se antrenează la Casa Tineretului, graţie amabilităţii de care conducerea instituţiei a dat dovadă. Performanţele celor doi copii se răsplătesc cu premii şi se plătesc cu bani de către părinţi. La nivelul la care au ajuns, Miruna şi Eduard au nevoie de mulţi bani. Costumaţiile, care trebuie sa respecte regulamentul, costă foarte mult, la fel încălţămintea. Deplasările în ţară, cazarea, înscrierea la concursuri, biletele de intrare în sală înseamnă bani. Şi nu puţini.
Cea mai mare bucurie le-a adus-o lui Eduard şi Mirunei locul I la Campionatul Naţional de Clase, la Cluj, în urmă cu doi ani şi locul al III-lea la Campionatul Naţional de Clase, anul trecut la Iaşi. La prima participare la un concurs internaţioanal, în Albena (Bulgaria), s-au numărat printre finalişti, ocupând locul al IV-lea la Open Basic Standard, categoria de vârstă 12-15 ani.
Deocamdată, şi pentru Miruna şi pentru Eduard, şcoala este pe primul plan. Miruna este elevă în clasa a V-a la Colegiul Nicolae Grigorescu, iar Eduard în clasa a VII-a la Şcoala Ion Câmpineanu . Ambii învaţăa foarte bine, sunt olimpici la matematică şi fizică. Eduard este primul în clasă la învăţătură şi al doilea pe şcoală, iar Miruna se număra printre fruntaşi.
Dacă notele de la şcoală, cupele şi medaliile câştigate, munca asiduă de pe ringul de dans ar putea fi transformate în bani, atunci cei doi copii ar fi unii dintre cei mai bogaţi oameni de pe pământ. Din păcate, însă, nu este aşa. Ei au nevoie de ajutor.
Eforturile părinţilor au nevoie de susţinere. Iubitorii dansului sportiv, şi nu numai, care vor să îi ajute, îi pot contacta pe părinţi la numerele de telefon: 0729-766.272, 0720-727.827.