Știri

Sexi Horia

Horia Tiseanu, primarul oraşului nostru frumos (nu o spunem doar noi, ci şi cei care ne-au vizitat localitatea), este, el însuşi, un mare iubitor de frumos. De orice fel ar fi acesta. Şi pentru că iubeşte frumosul, el trebuia să le vorbească frumos, pentru nişte voturi frumoase în plus, miilor de spectatori câmpineni îmbrăcaţi frumos, aflaţi duminică seara în faţa frumoasei scene de spectacole pe care s-a desfăşurat frumoasa ediţie a Festivalului Toamnei cu numărul patru (o notă de şcoală frumoasă şi ea, pentru cei care au învăţat în epoca stanilistă). Când să se termine ultimul recital muzical din programul frumosului festival, pe cântecele frumoasei interprete Corina (unii zic că numai trupul i-ar fi frumos), ce să vezi?! Corina, frumoasa Corina (vedeţi precedenta paranteză), nu se dădea dusă de pe scenă. Chiar dacă îşi terminase frumoasele cântece (zic unii) şi evoluţiile la barele nichelate de pe scenă, pe care s-a tot rotit precum o stripteuză începătoare. Ea îl tot striga pe “domnul primar, să urce pe scenă”. Horia Tiseanu, chiar el, era acolo jos (nu chiar prin mulţime, ci un pic mai lateral de ea), aşteptând frumos la marginea scenei (cine l-o fi pus, că doar are o poziţie foarte frumoasă în sondaje). Dar, ca o frumoasă luptă a contrariilor, cum nu se dădea frumoasa Corina dusă de pe scenă, nu se dădea nici edilul iubitor de frumos urcat pe ea. Pe scenă, adică. Iar ea, Corina, nu şi nu, că nu se voia refuzată de primarul frumosului nostru oraş, care trebuia să urce pe scenă, să-l vadă tot poporul cel răbdător şi frumos aplaudator. Un minut-două, primarul a stat frumos ascuns privirilor spectatorilor (c-aşa-i frumos, la început să refuzi invitaţiile nepotrivite), dar până la urmă, la insistenţele Corinei, a urcat şi el pe scenă (c-aşa a fost regia frumosului spectacol). De aici încolo, nu a mai fost nimic frumos. Şi nici nu am fi dorit să mai povestim, dacă tot oraşul ar fi fost acolo. Dar cum prea mulţi localnici nu au fost prezenţi, vă zicem şi finalul povestirii. Care nu a fost frumos, cum i-ar fi plăcut edilului cel cumsecade. Că doar v-am anunţat adineori că, de la un moment dat, s-a terminat cu frumosul. Cum a urcat primarul pe scenă, ce să vezi, dar mai mult, ce s-auzi: au început fluierăturile. Nu foarte intens, dar deranjabil, după cum i se contractau sensibilului nostru primar muşchii mimicii. Tiseanu, fluierat la scenă deschisă, de Zilele Câmpinei, asta nu se vede prea des. De fapt, ar fi putut să nu se vadă deloc, dacă ar fi stat acasă edilul cel cumsecade. Că doar ştia ce au păţit în ţară alţi primari portocalii, care s-au afişat la sfârşit de festival, să vorbească mulţimilor cu gândul la caşcaval. Corina a tot insistat ca Tiseanu sa cânte refrenul unui cântec al său. “Vă rog să cântaţi cu mine: Îmi place la tine tot.” Primarul s-a lăsat atras în jocul inabil al Corinei (pe care nu credem c-o s-o mai invite vreodată, deşi ea, săraca, a vrut să joace pentru el în comedia asta de prost-gust), dar nu a cântat, că nu poate, săracul, e afon şi n-are voce. Însă tot a îngânat, zâmbind amar, nişte vorbe: “Îmi place la tine…tot” Corina nu s-a lăsat şi a supralicitat: “Mă topesc şi ard de tot”. Ei, insistenţa asta chiar l-a deranjat pe Tiseanu (care poate n-o fi citit bine scenariul, în prealabil). Din grimasa supăratului Tiseanu, Corina a înţeles că întinsese prea mult coarda răbdării edilului nostru drag. Şi ca s-o dreagă, blonda cu voce blondă a început să-i cânte acestuia ceva cu “sexi Horia”, în timp ce mângâia, uşor lasciv, pieptul cămăşii primarului dimpreună cu nodul cravatei sale. Eram departe, dar tot am putut vedea  pe un ecran uriaş chipul răvăşit de ruşine şi de penibil al primarului. Pentru cât i-a fost dat să sufere de la cea care îi fusese dată să-l laude, eu am să-l votez. Că ai mei m-au învăţat să nu fac rău unui om în suferinţă. Bineînteles că scena aceasta penibilă, cu remarcile ulterioare ale Corinei, care au adâncit şi mai mult maroniul situaţiei (“eu glumesc cu domnul primar, pentru că ştiu că e un tip de gaşcă, un tip care a făcut şi face multe pentru Câmpina”… bla, bla, bla…), se desfăşura pe un fundal sonor cu multe sunete de frecvenţă înaltă. Ca nişte fluierături, ce mai! Hmm, sexi Horea cu fluierături… Urât. Un festival care a început şi s-a sfârşit urât. Un urât pe care nu-l merita nici cel mai urât (sufleteşte) dintre câmpineni…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare