Săptămâna trecută, prezentam în această pagină fenomenul șpăgii medicale în spitalele private românești, fenomen generat probabil și de atitudinea inexplicabilă a unor pacienți cu stare, fiindcă o bănuială rezonabilă te-ar putea duce cu gândul că ei plusează ca să fie siguri că doctorul din spitalul privat face tot ce se poate pentru a-I reda sănătatea. Asta nu-i scuză însă pe medicii care acceptă ”atențiile” pacienților. Avem de-a face, așadar, cu o realitate românească tare păcătoasă, într-o Românie a tuturor posibilităților. În Centrul Medical SanConfind acest fenomen nu există, deoarece conducerea celui mai mare spital privat prahovean (la finalul tuturor extinderilor și amenajărilor sale), este fermă și implacabilă: toleranță zero pentru șpaga medicală. E unul dintre principiile de management al spitalului SanConfind, susținut nu doar la nivel declarativ, ci și la nivel acțional. Tot pacienți de felul celor amintiți mai devreme, cu o solidă stare materială și foarte grăbiți în a-și evalua starea de sănătate, care cred că banii lor pot impune solicitarea oricărui serviciu medical, sunt la originea unui alt fenomen păgubos, pe care l-am putea numi ”târguiala actului medical”. Despre el vom vorbi în cele ce urmează.
Spitalul văzut ca un talcioc
În ultimii ani, tot mai multe postări pe rețelele de socializare și tot mai multe materiale apărute în mass-media ne vorbesc despre faptul că există pacienți care solicită uneori servicii medicale, dar nu pe baza unor documente medicale justificative, ci după cum au auzit la vreun vecin, la vreo rudă, după propriile păreri neavizate ori după cum au aflat de la amăgitorul ”doctor Internet”. Unele spitale private, din dorința de a face profit cu orice preț și prilej, acceptă să facă uneori anumite investigații solicitate de către pacienții ”atoateștiutori”, care consideră că banii lor pot vorbi în locul unei trimiteri de la medicul specialist (sau de familie), singurul document cu autoritate capabil să indice clar ce tip de investigații medicale au de făcut, astfel încât afecțiunile pacienților respectivi să poată fi diagnosticate și tratate corespunzător. Adică diagnosticate cât mai exact și tratate cât mai eficient. Dacă într-un spital (indiferent că este privat sau de stat), pacienții ar beneficia de servicii medicale solicitate după bunul lor plac, iar nu în baza unei trimiteri medicale emise după efectuarea unui examen clinic de specialitate, atunci se poate spune fără niciun dubiu că în acel spital nu se practică medicina, nu se realizează un act medical, ci doar un act de comerț cu servicii medicale, ceva asemănător unui talcioc, unde cu banii tăi poți cumpăra orice produs aflat la vânzare.
La SanConfind nu se negociază investigațiile medicale
Centrul Medical SanConfind a urmărit și va urmări mereu corectitudinea actului medical, realizarea lui în spiritul și litera legislației în vigoare. Managementul SanConfind este convins că un act medical corect și eficient nu se poate realiza decât prin buna-credință a pacientului (care nu trebuie să ascundă nimic important din istoricul său medical, și nici să se prezinte la consultații fără documentele medicale justificative pentru serviciul solicitat), dar și prin priceperea medicului din spital și respectarea principiilor deontologiei profesionale. În SanConfind nu se va ocoli niciodată deontologia medicală doar pentru obținerea unor profituri facile prin realizarea unor investigații solicitate de anumiți pacienți fără niciun temei medical. În spitalul din Poiana Câmpina nu doar că nu se primește ciubuc, dar nici nu se fac investigații medicale ”după ureche”. Decizia efectuării unui act medical de specialitate este luată, în mod normal, în urma unei consultații medicale efectuate de către un medic de familie sau un medic specialist. Investigațiile imagistice sunt de înaltă performanță. La ele se recurge pentru elucidarea unor suspiciuni clinice, ca urmare a unui consult medical, când celelalte opțiuni de tratament sau de investigații medicale au fost epuizate. Alegerea acestor investigații se face, în cunoștință de cauză, de către un medic, în funcție de afecțiunile pacienților. O afecțiune, o boală a unui pacient se poate investiga mai bine prin tomografie computerizată, rezonanță magnetică, ecografie sau mamografie. Uneori, aceste investigații sunt complementare, deoarece un tip de investigație arată niște caracteristici ale bolii, iar altă investigație vine în completare și precizează, confirmă sau infirmă, alte diagnostice. Pacientul este cel mai bun cunoscător al suferințelor sale, dar medicul este cel care îl ajută să facă cea mai bună investigație posibilă pentru aflarea cauzelor afecțiunilor sale. Aceste investigații nu numai că au adresabilitate în funcție de afecțiunile pacientilor, dar sunt și costisitoare. Efectuarea unor astfel de investigații din proprie inițiativă produce de multe ori doar pagube financiare, atunci când nu se poate afla cauza afecțiunilor pacientului, iar acestuia i se va indica apoi altă investigație, ceea ce înseamnă o cheltuială în plus. Conducerea SanConfind dorește să vină în sprijinul pacienților, urmând în același timp un cod deontologic. Managementul spitalului consideră că se poate construi și în România un sistem sanitar la standarde internaționale, în care pacientul va beneficia de investigațiile necesare, indicate de medicul specialist, în baza unui document medical justificativ. Acest lucru a fost început aici, în Câmpina, la SanConfind. Efectuarea de investigații imagistice în absența unei trimiteri medicale, în afara faptului că nu este deontologică, poate nemulțumi adesea pacientul respectiv, deoarece acesta din urmă se așteaptă să primească anumite informații, pe care însă nu le va primi, căci ele nu țin de investigația solicitată și realizată. Urmarea acestui procedeu criticabil din multe puncte de vedere este realizarea unei alte investigații medicale cu costuri suplimentare, pe baza căreia medicii să poată da un diagnostic corect. Deși un pacient ar putea avea puterea financiară să efectueze la Spitalul SanConfind orice investigație dorește, medicii celui mai mare spital privat prahovean au responabilitatea efectuării unui act medical corect, pe baza unui diagnostic prezumptiv. În caz contrar, nu putem vorbi despre medicină. În nicio țară civilizată din lume un pacient nu se duce să își achiziționeze investigații medicale la cerere, așa cum își face cumpărăturile într-un magazin. Pacientul nu este medic și nu poate ști mereu cu exactitate care este cauza problemelor sale de sănătate. Un pacient poate dori o investigație ”doar ca să vadă ce are”, dar este foarte posibil ca acea investigație să nu fie cea mai indicată pentru simptomatologia lui. În niciun spital care se respectă medicii ale căror servicii sunt solicitate nu pot trece peste un prealabil examen clinic al pacientului, care să indice un diagnostic de suspiciune și care să orienteze spre un anume tip de investigație. Un document medical justificativ este necesar chiar și în cazul în care pacientul solicitant posedă cunoștințe medicale. ”Managementul SanConfind este riguros din acest punct de vedere. Centrul Medical SanConfind are standarde înalte în serviciile oferite, pe care nu le va coborî niciodată, cu atât mai mult în cazurile în care anumiți pacienți ar dori să scurtcircuiteze traseele procedurilor noastre medicale, prin care se realizează o medicină de calitate, o medicină adevărată. Pentru a veni în sprijinul pacienților noștri solicitanți ai unor analize de laborator sau ai unor investigații de imagistică medicală, vom angaja, în viitorul apropiat, un medic internist care să îi consulte și să facă o triere a pacienților ce nu au mai avut timp să treacă, în prealabil, pe la un medic specialist sau pe la medicul de familie. Însă fără o trimitere medicală, noi nu putem să le facem nicio investigație, pentru că nu vrem să le încurajăm așteptări nejustificate, pentru ca apoi să îi dezamăgim, spunându-le că nu au nimic pe examinarea solicitată și efectuată. Nemaivorbind că nu putem face un asemenea lucru, deoarece nu este deontologic. Toată lumea trebuie să știe că în spitalul nostru calitatea și binele pacientului primează. Suntem datori să respectăm cu rigoare anumite reguli și procedee medicale pentru binele pacienților, dar și pentru că nu dorim să fim un spital privat oarecare. Mesajul nostru către toți pacienții SanConfind este că nu dorim să le luăm banii cu orice preț, ci numai pentru acte medicale pline de integritate profesională și morală. Noi nu dorim decât să-i ajutăm și să le facem investigațiile medicale de care au nevoie. Haideți să încercăm împreună, medici și pacienți (pentru că și atitudinea acestora din urmă este importantă), să construim cu toții un proiect medical cu înalte valențe profesionale și morale, să construim un spital de referință, în care pacienții să vină convinși că vor găsi aici un personal dedicat și servicii medicale capabile să le redea sănătatea. Haideți să nu încercăm să distrugem ce s-a realizat bun, ci să punem alte pietre de temelie vitale unui sistem sanitar privat la standarde europene. Noi vrem să construim un spital privat centrat pe patologia pacientului, cât mai aproape de nevoile sale, iar nu o afacere în detrimentul celui aflat în suferință, o afacere ghidată doar de profit. Vrem ca serviciile SanConfind să fie fără cusur, dar și fără tocmeală”, ne asigură dr. Elena Dumitrescu, directorul medical al Spitalului SanConfind.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!