Știri

Senatorul Severin nu-l vrea pe Moldoveanu city-manager

Cu mai mult tam-tam decât şi-ar fi dorit, probabil, cei implicaţi, joi era aşteptat concursul pentru ocuparea postului de administrator public în cadrul Primăriei Câmpina. Practic, câştigătorul – „croit” de Consiliul Local după chipul şi asemănarea lui Alin Moldoveanu – ar fi devenit al treilea om din administraţia locală.

La concurs s-au înscris doi candidaţi – Alin Moldoveanu şi Ioana Pavel, o tânără din Câmpina, care nu este o figură publică. Toate bune şi frumoase, numai că… surpriză! Concursul nu a mai avut loc! Oficial, el a fost amânat pentru data de 4 mai. Motivele sunt diferite. Unele surse din Primărie susţin că nu ar fi fost dosarele complete, altele – că nu s-ar fi prezentat toţi membrii comisiei de examinare. Cert este că administraţia locală a picat la examenul de comunicare în privinţa organizării şi desfăşurării concursului pentru cea de-a treia funcţie pe plan local.
Dar şirul surprizelor a continuat. Cea mai bună comunicare şi cea mai clară explicaţie pe marginea acestui subiect au venit de acolo de unde ne aşteptam mai puţin – din partea senatorului PD-L Georgică Severin. Pe blogul său personal, acesta dezvăluie că a stat la baza anulării concursului pentru postul de city-manager, după ce a informat-o pe Roberta Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi al PD-L Prahova, despre intenţiile administraţiei locale. Într-o postare intitulată „Mulţumesc, Roberta!”, senatorul Severin scrie: „Cum foarte mulţi câmpineni cunosc, ieri (n.r. – joi) trebuia să aibă loc concursul pentru ocuparea  postului de city manager al municipiului Câmpina. Un concurs cu dedicaţie, foarte probabil pentru consilierul local Alin Moldoveanu, date fiind cerinţele minimale. Am fost extrem de deranjat de modul în care consilierii locali au votat noile condiţii de studii cerute celui ce şi-ar fi dorit să ocupe funcţia de city manager. Dacă acum 2 ani doctoratul era o condiţie necesară (exagerat şi atunci, recunosc) acum, Câmpina, conform celor ce trag sforile, ar putea fi condusă şi de o persoană doar cu studii medii. O reală retrogradare a municipiului nostru… Decis să adresez o interpelare pe acest subiect ministrului Vasile Blaga şi să iau şi alte măsuri mai radicale dacă situaţia jenantă de la conducerea Câmpinei s-ar fi materializat, am hotărât să port iniţial o discuţie cu doamna Roberta Anastase, cea care, politic, îi conduce şi pe cei ce au luat penibila decizie. Am fost plăcut surprins să aflu că Roberta Anastase nu numai că nu ştia nimic, dar a luat imediat toate măsurile necesare pentru a stopa o situaţie ridicolă. De aceea, spun cu plăcere: Mulţumesc, Roberta!”
Acum, lucrurile sunt deja mult mai clare în privinţa concursului care n-a mai avut loc. Iar unii dintre consilierii PD-L, care au votat cu strângere de inimă proiectul privind funcţia de city manager, respiră uşuraţi. 

5 Comentarii  

  1. Ce mai zice acum papusarul de Anghel ca nu isi mai poate pune marioneta la primarie?Moldoveanu sa stea la cabinetul stapanului si sa isi vada de treaba

  2. Iar se incepe contrele pro si anti Alin….ce aveti fratilor?Numa acest aspect are zeci de comentarii pe blogurile presei.Andra.Stan

  3. Nu sunt un fan al lui Moldoveanu dar nici nu am nimic impotriva lui.Cred insa ca nu are ce cauta in functia de city manager din simplul motiv ca nu are experienta de manager si nici studii.De cand este in politica nu a facut nimic pentru sport desi se lauda ca are influenta.Isi urmareste doar interesul si ma bucur ca nu a ajuns primar si ca Severin l-a asezat unde ii este locul.

  4. fiecare sa isi vada lungul nasului…ca si daca acum are diploma de studii medii,adica liceu,o are pe bani.campina nu a ajuns rusinea tarii,sa stea alin moldoveanu acasa la el,destul ca a juns pana aici impins…bravo,domnule severin.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare