Chiar dacă a trecut destul timp de la alegerile pentru funcţia de primar care au avut loc la Scorţeni la începutul lunii mai, politicienii din opoziţie încă mai comenteată rezultatele acestui scrutin. Zilele trecute, senatorul PSD Georgică Severin a ţinut să facă câteva comentarii pe marginea acestui eveniment electoral încheiat cu victoria detaşată a PDL, victorie pe care o leagă mai degrabă de fenomenul pomenilor electorale, decât de valoarea candidatului Mihai Neacşu. „PDL a împărţit lemne, peşte, cozonaci şi multe alte produse la câţiva metri de sediul USL. Degeaba am sesizat organele de ordine, nimeni nu a luat nicio măsură. Nu cred că mai e nevoie să vă conving că acolo s-a dat mită. Există filmări şi poze în toată presa” – a declarat Severin.
Senatorul a mai vorbit şi despre mobilizarea extraordinară a PDL-iştilor din judeţ, prezenţi în localitate pe tot parcursul campaniei, dar şi în ziua alegerilor. „Nu e niciun secret că acolo a fost Roberta Anastase, primarul Ploieştiului, Volosevici, primarul de la Băneşti, Costache, şeful Fiscului, directorul Poştei Române şi alţi demnitari PDL din Prahova” – a mai declarat Severin.
Senatorul PSD a ţinut să remarce, într-o notă mai puţin oficială, că tehnicile PDL-iste de manipulare a oamenilor sunt extrem de bine puse la punct: „Au fost puşi să semneze că votează cu Neacşu. Mai mult, am auzit că i-au pus să jure cu mâna pe Biblie. Vă daţi seama că pentru nişte oameni mai puţini pregătiţi, toate acestea au efectul scontat”.
Întrebat care a fost reacţia membrilor USL Prahova după înfrângerea de la Scorţeni, Severin a răspuns că pentru alianţă miza acestui scrutin nu a fost prea mare.

Hai frate, lasa-ne ! Nu ti-e rusine ?! Cum ai castigat postul de senator ????
Ai uitat de Moldoveanu, ca trebuia sa fie si lingusitorul acolo, de sa-l vada Anghel. Oare de unde are el Nissanul? Din banii de la Floricon sau din banii bagati in stalpii orasului? Aaaaa stiu din deratizare………..