După ce a terminat liceul (actualmente colegiu) „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, tânărul Vlad Dumitriu, care are acum 30 de ani, a urmat Facultatea de Arte Plastice din Bucureşti, secţia de sculptură. De zece ani îşi expune lucrările în expoziţii, atât în ţară cât şi în străinătate, călcându-i pe urme tatălui său, Alfred Dumitriu, un nume deja consacrat ca sculptor, fiind primit în Uniunea Artiştilor Plastici, din 2005. Încercând să-şi găsească menirea în artă, Vlad Dumitriu se află într-o continuă căutare de sine în relaţia cu Universul, cu Divinitatea, reuşind să dea viaţă unor creaţii artistice inedite, privitorul neputând să plece din faţa lor, fără să constate transpunerea unor idei filozofice, fără să mediteze sau să interpreteze concretul abstract al operei.
Reporter: Încă din timpul şcolii ţi-ai descoperit talentul sau ai fost atras de latura artistică datorită tatălui tău, sculptorul Alfred Dumitriu?
Vlad Dumitriu: Bineînţeles că am fost, toată perioada copilăriei, în contact cu acest domeniu, pentru că tatăl meu a fost şi este foarte activ ca artist, trecând de multe ori pe la el, prin atelier. Dar eu m-am hotărât, efectiv, să urmez acest drum destul de târziu. Cred că eram prin clasa a X-a. Multă vreme am fost apropiat şi de materiile realiste, de fizică, matematică. Totuşi, am încercat şi latura artistică. Am fost la atelierul tatălui meu, încercând cu lipsa mea de pricepere de atunci, să lucrez câte ceva din ce mi-a recomandat el. Mi-a plăcut şi am hotărât că ar fi un drum potrivit pentru mine, preferând să fac aşa ceva decât să urmez o facultate realistă.
Reporter: Te-ai axat pe ceva anume, în facultate?
Vlad Dunitriu: Am urmat secţia de sculptură. Am învăţat, în mod special, tehnici legate de sculptură, iar ca temă principală, în anii de facultate dar şi de master, am avut „Ochiul” – Poarta Sufletului”.
Reporter: Care a fost prima ta lucrare?
Vlad Dumitriu: Practic, primele sculpturi erau studii, erau copii după statui antice, pentru a-mi îmbunătăţi îndemânarea. La începuturile mele, am avut un ciclu de lucrări pe care l-am botezat ”Natura Universală”. Nu mai ţin minte, exact, care dintre aceste lucrări a fost prima. Dar asta a fost prima temă pe care am abordat-o. Întotdeauna am fost pasionat de felul în care a apărut Universul, de partea de fizică din spatele Universului. Am încercat, cumva, să prind o frântură din aceste lucruri. Este o temă la care îmi doresc să revin în viitor. Am nişte gânduri legate de ea dar, nu sunt încă sedimentate, n-am ajuns, încă, la nişte concluzii. Meditez asupra acestei teme în continuare, s-o duc mai departe, la alt nivel.
Reporter: Cum îţi vin ideile, inspiraţia?
Vlad Dumitriu: În primul rând, ideile nu vin pentru că le chemi. Poţi să citeşti ceva, poţi să vezi ceva, să auzi ceva care, legat de experienţele tale recente, să-ţi declanşeze un „arc” în creier… Nu ştiu… se creează o reacţie în lanţ ce te poate duce la o idee, la inspiraţie.
Reporter: Vorbeşte-mi despre o lucrare, despre cum ţi-a venit inspiraţia să o creezi.
Vlad Dumitriu: Pot să-ţi dau două exemple. O idee mai simplă, care mi-a venit prin anul III de facultate, dacă nu mă înşel. M-am dus pe Muscel, pe la orele 11-12 noaptea. Nu ştiu dacă ai văzut că uneori, pe timp de zi, soarele trimite raze printre nori, care se văd. Ei bine, în acea noapte, luna a fost cea care a trimis raze printre nori. A fost un lucru pe care nu-l mai văzusem, nu ştiam că e posibil şi m-a impresionat în mod deosebit. Şi atmosfera era de aşa natură, făcându-mă să mă simt privit sau supravegheat cumva, de sus. Lucrul acesta mi-a dat inspiraţia pentru lucrarea „Ochiul Divin”. Lucram în perioada aceea la ciclul „Ochiul-Poarta Sufletului”, seara aceea inspirându-mi una din lucrările acestuia. O altă lucrare din acelaşi ciclu, pentru care pot să spun o poveste, este „Ochiul Meduzei”, fiind legată cumva, şi de partea cu naşterea Universului. În acea perioadă am citit Legendele Olimpului, ducând mai departe ideea, prin lucrare, de vlăguire a sufletului. Aşa am făcut o lucrare, pornind de la ideea asta, ca pe un ochi într-un capăt şi un altul în celălalt capăt, fiind ca un vârtej în interior, ce-ţi absoarbe energia. Mi-a plăcut pentru că am putut să leg cumva şi de naşterea Universului, fiind precum o gaură neagră, putând merge pe ideea de a fi începutul unui nou Univers. E un alt exemplu, să zicem, de idee, care s-a închegat din mai multe elemente. Nu e doar un element sau legenda sau doar Universul sau doar ochiul Meduzei. Sunt trei elemente pe care le-am îmbinat într-o lucrare, pentru că aşa mi-a venit mie inspiraţia în momentul respectiv.
Reporter: Se pare că totuşi te ajută dragostea mai veche pentru fizică şi matematică, în artă.
Vlad Dumitriu: Cred că e foarte bine, pentru un artist, să aibă cunoştinţe din cât mai multe domenii, lărgindu-şi baza din care să poată crea o lucrare. Mi se pare un lucru bun, pentru un artist, să urmeze un liceu teoretic înainte de a face Facultatea de Arte.
Reporter: Ai participat la expoziţii de grup sau chiar personale?
Vlad Dumitriu: La expoziţii de grup particip destul de frecvent. Am avut şi câteva expoziţii personale. De când sunt membru al UAP, de vreo 6-7 ani, am participat cam la 80-90 % din saloanele judeţene, la cele de la Ploieşti, de două ori pe an, toamnă şi primăvară. În ce priveşte expoziţiile personale, am avut-o pe prima la Palatul Circului din Bucureşti. Am mai avut şi la Ploieşti, în Galeria UAP, cu tema Poarta Sufletului. Legat de expoziţiile de grup, am avut şi trei participări la Salonul de Toamnă, de la Paris, unul dintre cele mai prestigioase din Europa, apoi am mai participat la bienala de la Beijing, organizată cu ocazia Olimpiadei. Tema expoziţiei a fost firesc, „Sporturi”, participând cu o lucrare, cu un arcaş femeie. Am luat şi nişte premii. Am primit un premiu la Salonul Naţional de Artă, premiul II la Salonul de Sculptură din Franţa, organizat de primăria oraşului Grasse, căruia i se mai spune capitala parfumurilor.
Reporter: Pe când o expoziţie personală şi la Câmpina?
Vlad Dumitriu: Nu ştiu… nu m-am mobilizat încă în acest sens. Probabil că voi organiza şi aici. Se ştie că deţinem o galerie aici, acasă. De obicei, eu mă ocup de organizarea expoziţiilor.
Reporter: Lucrezi la ceva acum?
Vlad Dumitriu: Am încheiat recent un ciclu de lucrări numit „Rugăciune”. E posibil să mai introduc ceva lucrări dar, în mare, l-am cam încheiat. O lucrare chiar se află expusă la Casa de Cultură „Geo Bogza”, unde domnul director Florin Dochia a organizat o expoziţie de grup cu toţi artiştii câmpineni.
Reporter: În artă, influenţele sunt inerente. Există aşa ceva în arta ta, inclusiv de la tatăl tău?
Vlad Oprea: Cu siguranţă că undeva, în subconştient există influenţe. În ce-l priveşte pe tatăl meu… sigur, din moment ce am crescut printre lucrările lui. Dar eu încerc să mă desprind prin ceea ce creez.
Reporter: Îţi dă câte un sfat, când trece pe lângă vreo lucrare de a ta, mai face vreo observaţie?
Vlad Dumitriu: Cumva, treaba asta e reciprocă. Nici eu nu mă feresc să fac aprecieri legate de lucrările sale, aşa cum şi el face faţă de ale mele.
Reporter: Poţi să trăieşti din arta ta?
Vlad Dumitriu: Da, dar în general suplinesc şi cu nişte munci mai tehnice. Prelucrări, torn în bronz, pentru cei care au astfel de nevoi. Totuşi, categoric, se poate supravieţui, odată ce stăpâneşti meseria, chiar dacă, să spunem, n-ai tot timpul succes în vânzarea lucrărilor tale. E o meserie, o artă pe care nu o pot cunoaşte foarte mulţi oameni şi te descurci. Sunt perioade şi perioade şi, în general, atunci când organizezi o expoziţie, ai ocazia să fii văzut, apreciat şi să poţi vinde. De exemplu, am avut colaborări cu Galeria, decorând sediul firmei Confind.
Reporter: Te simţi împlinit ca artist? Ce îţi doreşti cel mai mult?
Vlad Dumitriu: Cred că mai am mult de lucru, mai e mult de muncă… Ce-mi doresc? Să am inspiraţie, să am idei. Trebuie să le şi cauţi, să creezi condiţiile, premisele de a se manifesta.
Vlad Dumitriu: Bineînţeles că am fost, toată perioada copilăriei, în contact cu acest domeniu, pentru că tatăl meu a fost şi este foarte activ ca artist, trecând de multe ori pe la el, prin atelier. Dar eu m-am hotărât, efectiv, să urmez acest drum destul de târziu. Cred că eram prin clasa a X-a. Multă vreme am fost apropiat şi de materiile realiste, de fizică, matematică. Totuşi, am încercat şi latura artistică. Am fost la atelierul tatălui meu, încercând cu lipsa mea de pricepere de atunci, să lucrez câte ceva din ce mi-a recomandat el. Mi-a plăcut şi am hotărât că ar fi un drum potrivit pentru mine, preferând să fac aşa ceva decât să urmez o facultate realistă.
Reporter: Te-ai axat pe ceva anume, în facultate?
Vlad Dunitriu: Am urmat secţia de sculptură. Am învăţat, în mod special, tehnici legate de sculptură, iar ca temă principală, în anii de facultate dar şi de master, am avut „Ochiul” – Poarta Sufletului”.
Reporter: Care a fost prima ta lucrare?
Vlad Dumitriu: Practic, primele sculpturi erau studii, erau copii după statui antice, pentru a-mi îmbunătăţi îndemânarea. La începuturile mele, am avut un ciclu de lucrări pe care l-am botezat ”Natura Universală”. Nu mai ţin minte, exact, care dintre aceste lucrări a fost prima. Dar asta a fost prima temă pe care am abordat-o. Întotdeauna am fost pasionat de felul în care a apărut Universul, de partea de fizică din spatele Universului. Am încercat, cumva, să prind o frântură din aceste lucruri. Este o temă la care îmi doresc să revin în viitor. Am nişte gânduri legate de ea dar, nu sunt încă sedimentate, n-am ajuns, încă, la nişte concluzii. Meditez asupra acestei teme în continuare, s-o duc mai departe, la alt nivel.
Reporter: Cum îţi vin ideile, inspiraţia?
Vlad Dumitriu: În primul rând, ideile nu vin pentru că le chemi. Poţi să citeşti ceva, poţi să vezi ceva, să auzi ceva care, legat de experienţele tale recente, să-ţi declanşeze un „arc” în creier… Nu ştiu… se creează o reacţie în lanţ ce te poate duce la o idee, la inspiraţie.
Reporter: Vorbeşte-mi despre o lucrare, despre cum ţi-a venit inspiraţia să o creezi.
Vlad Dumitriu: Pot să-ţi dau două exemple. O idee mai simplă, care mi-a venit prin anul III de facultate, dacă nu mă înşel. M-am dus pe Muscel, pe la orele 11-12 noaptea. Nu ştiu dacă ai văzut că uneori, pe timp de zi, soarele trimite raze printre nori, care se văd. Ei bine, în acea noapte, luna a fost cea care a trimis raze printre nori. A fost un lucru pe care nu-l mai văzusem, nu ştiam că e posibil şi m-a impresionat în mod deosebit. Şi atmosfera era de aşa natură, făcându-mă să mă simt privit sau supravegheat cumva, de sus. Lucrul acesta mi-a dat inspiraţia pentru lucrarea „Ochiul Divin”. Lucram în perioada aceea la ciclul „Ochiul-Poarta Sufletului”, seara aceea inspirându-mi una din lucrările acestuia. O altă lucrare din acelaşi ciclu, pentru care pot să spun o poveste, este „Ochiul Meduzei”, fiind legată cumva, şi de partea cu naşterea Universului. În acea perioadă am citit Legendele Olimpului, ducând mai departe ideea, prin lucrare, de vlăguire a sufletului. Aşa am făcut o lucrare, pornind de la ideea asta, ca pe un ochi într-un capăt şi un altul în celălalt capăt, fiind ca un vârtej în interior, ce-ţi absoarbe energia. Mi-a plăcut pentru că am putut să leg cumva şi de naşterea Universului, fiind precum o gaură neagră, putând merge pe ideea de a fi începutul unui nou Univers. E un alt exemplu, să zicem, de idee, care s-a închegat din mai multe elemente. Nu e doar un element sau legenda sau doar Universul sau doar ochiul Meduzei. Sunt trei elemente pe care le-am îmbinat într-o lucrare, pentru că aşa mi-a venit mie inspiraţia în momentul respectiv.
Reporter: Se pare că totuşi te ajută dragostea mai veche pentru fizică şi matematică, în artă.
Vlad Dumitriu: Cred că e foarte bine, pentru un artist, să aibă cunoştinţe din cât mai multe domenii, lărgindu-şi baza din care să poată crea o lucrare. Mi se pare un lucru bun, pentru un artist, să urmeze un liceu teoretic înainte de a face Facultatea de Arte.
Reporter: Ai participat la expoziţii de grup sau chiar personale?
Vlad Dumitriu: La expoziţii de grup particip destul de frecvent. Am avut şi câteva expoziţii personale. De când sunt membru al UAP, de vreo 6-7 ani, am participat cam la 80-90 % din saloanele judeţene, la cele de la Ploieşti, de două ori pe an, toamnă şi primăvară. În ce priveşte expoziţiile personale, am avut-o pe prima la Palatul Circului din Bucureşti. Am mai avut şi la Ploieşti, în Galeria UAP, cu tema Poarta Sufletului. Legat de expoziţiile de grup, am avut şi trei participări la Salonul de Toamnă, de la Paris, unul dintre cele mai prestigioase din Europa, apoi am mai participat la bienala de la Beijing, organizată cu ocazia Olimpiadei. Tema expoziţiei a fost firesc, „Sporturi”, participând cu o lucrare, cu un arcaş femeie. Am luat şi nişte premii. Am primit un premiu la Salonul Naţional de Artă, premiul II la Salonul de Sculptură din Franţa, organizat de primăria oraşului Grasse, căruia i se mai spune capitala parfumurilor.
Reporter: Pe când o expoziţie personală şi la Câmpina?
Vlad Dumitriu: Nu ştiu… nu m-am mobilizat încă în acest sens. Probabil că voi organiza şi aici. Se ştie că deţinem o galerie aici, acasă. De obicei, eu mă ocup de organizarea expoziţiilor.
Reporter: Lucrezi la ceva acum?
Vlad Dumitriu: Am încheiat recent un ciclu de lucrări numit „Rugăciune”. E posibil să mai introduc ceva lucrări dar, în mare, l-am cam încheiat. O lucrare chiar se află expusă la Casa de Cultură „Geo Bogza”, unde domnul director Florin Dochia a organizat o expoziţie de grup cu toţi artiştii câmpineni.
Reporter: În artă, influenţele sunt inerente. Există aşa ceva în arta ta, inclusiv de la tatăl tău?
Vlad Oprea: Cu siguranţă că undeva, în subconştient există influenţe. În ce-l priveşte pe tatăl meu… sigur, din moment ce am crescut printre lucrările lui. Dar eu încerc să mă desprind prin ceea ce creez.
Reporter: Îţi dă câte un sfat, când trece pe lângă vreo lucrare de a ta, mai face vreo observaţie?
Vlad Dumitriu: Cumva, treaba asta e reciprocă. Nici eu nu mă feresc să fac aprecieri legate de lucrările sale, aşa cum şi el face faţă de ale mele.
Reporter: Poţi să trăieşti din arta ta?
Vlad Dumitriu: Da, dar în general suplinesc şi cu nişte munci mai tehnice. Prelucrări, torn în bronz, pentru cei care au astfel de nevoi. Totuşi, categoric, se poate supravieţui, odată ce stăpâneşti meseria, chiar dacă, să spunem, n-ai tot timpul succes în vânzarea lucrărilor tale. E o meserie, o artă pe care nu o pot cunoaşte foarte mulţi oameni şi te descurci. Sunt perioade şi perioade şi, în general, atunci când organizezi o expoziţie, ai ocazia să fii văzut, apreciat şi să poţi vinde. De exemplu, am avut colaborări cu Galeria, decorând sediul firmei Confind.
Reporter: Te simţi împlinit ca artist? Ce îţi doreşti cel mai mult?
Vlad Dumitriu: Cred că mai am mult de lucru, mai e mult de muncă… Ce-mi doresc? Să am inspiraţie, să am idei. Trebuie să le şi cauţi, să creezi condiţiile, premisele de a se manifesta.
Carmen NEGREU
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!