Joi, 26 ianuarie, pe la orele amiezii, Amfiteatrul CDI al Colegiului Tehnic „Constantin Istrati” din Câmpina a fost gazda simpozionului „Scrisul, între taste și stilou”, eveniment organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Scrisului de Mână. Prof. dr. Nicolae Geantă, promotorul evenimentului, i-a avut ca invitați pe dr. Cristina Dinu de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”, pe istoricul Alin Ciupală, pe Florin Frăţilă – președintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local Câmpina, pe Georgiana Apostol, Livia Dobre şi Lidia Tănase, profesori ai liceului, precum și aproximativ 80 de elevi.
Profesorul Nicolae Geantă, care a moderat activitatea, a adus în discuție disputa dintre scrisul clasic și cel electronic, efectele negative sau pozitive ale acestora, deprinderile caligrafice ori multitaskingul. „Dacă avem şcoli de călărie, deși nu mai folosim căruțe, dacă avem școli de navigație, deși nu mai folosim corăbii, de ce nu am avea și școli de caligrafie?”, a întrebat acesta retoric, precizând că aceia care învață litere chinezești, formule matematice sau note muzicale, învață mai repede dacă le scriu de mână! În alocuțiunea sa, Cristina Dinu a subliniat că „scrisul de mână face parte din natura omului”, constituind „antropologia culturală”, motiv pentru care este de părere că „scrisul de mână nu va pieri”.
Jurnalistul Florin Frățilă a dezvăluit că, deși folosește tehnica digitală, este un fan al scrisului clasic, al cărților și ziarelor „foșnesc”. Poate şi de aceea, ziarul Oglinda este printre puținele care continuă tradiția în Prahova. „V-ați gândi ce ne-am face dacă, prin absurd, am rămâne fără internet? Am ajunge iar ca în epoca de piatră?!”
Alin Ciupală este de părere că scrisul ne-a dus de la preistorie la istorie. Odată cu el am devenit culți. Istoricul a precizat că scrisul a apărut la noi, la Tărtăria, unde plăcuţele cu însemnări sunt mai vechi decât plăcile sumeriene. Apoi, în stilul boem, caracteristic, a povestit despre copilăria sa, în care a scris cu tăblița, tocul și călimara, ori de studenția în timpul căreia lua notițe timp de zece ore pe zi. „Nu erau cursuri tipărite atunci. Te durea mâna după cinci cursuri succesive”.
Dintre intervențiile elevilor s-a remarcat cea a unei tinere, convinsă de faptul că terapia prin scris e funcțională: „Dacă scrii de zece ori pe zi «sunt fericit», vei fi fericit!”
La final, Nicolae Geantă a lansat ce-a de-a opta sa carte, „Isografii sub umărul crucii”, un volum de eseuri existențiale de viață. „Zicea Petre Țutea că lumea fără cărți e strâmbă. În afara lor trăiesc doar dobitoacele și sfinții. Îl contrazic. Sfinții nu pot trăi fără scris! Scrisul de mână nu va pieri!” – a mai spus acesta în încheierea expunerii.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!