În noiembrie 2011, Adrian Dochia, un localnic îndrăgostit incurabil de teatru, marele maestru al scenei româneşti, Mircea Albulescu, şi actorul şi regizorul Dan Tudor (de la ”Naționalul” bucureștean) au înfiinţat Asociaţia Culturală “TEATRUL PROIECT”, o organizaţie neguvernamentală cu scop cultural, care avea să înființeze la Câmpina primul teatru cu adevărat profesionist. În urmă cu câteva decenii, funcționase la Câmpina un teatru popular modest, cu actori amatori, angajați în întreprinderile câmpinene ale acelor vremuri. Obiectul de activitate al Asociaţiei Culturale “TEATRUL PROIECT” fiind foarte extins (producţie şi promovare a spectacolelor de teatru, muzică, dans, balet, operă, circ etc, promovarea oricărui tip de creaţie, organizarea de concerte, festivaluri, gale de premiere, recitaluri, seminarii, simpozioane, turnee, expoziţii, conferinţe, dezbateri publice, ateliere de creaţie etc), Adrian Dochia a avut și ideea înființării unor cursuri de actorie pentru elevii din Câmpina. Ideea a fost materializată în mai 2012, la câteva luni după înființarea Teatrului Proiect din Câmpina, care, ulterior, avea să ia numele maestrului Mircea Albulescu. La început, conducerea Asociației și a Teatrului Proiect Câmpina avea următoarea componență: Mircea Albulescu (preşedinte onorific), Dan Tudor (preşedinte executiv) şi Adrian Dochia (secretarul ei executiv). După o vreme, Dan Tudor s-a retras din asociație, iar președintele ei a ajuns Adrian Dochia, cel care a coordonat permanent participările trupei de elevi-actori la festivalurile de profil din țară. După ce a fost ales consilier municipal, la alegerile din iunie 2016, Adrian Dochia s-a retras din conducerea Asociației și a Teatrului de Proiect ”Mircea Albulescu”, pentru a nu intra într-o situație de conflict de interese și de incompatibilitate. Totuși, a continuat să se ocupe de participarea elevilor la diferite festivaluri. Mai exact, cu organizarea transportului și al cazării în diferite orașe, unde trupa actorilor liceeni din Câmpina era invitată la importante evenimente și manifestări artistice. Cursurile de actorie s-au desfășurat la Casa de Cultură, unde, în urmă cu două săptămâni, a avut loc spectacolul de absolvire a celei de a patra promoții.
Începuturile Școlii de actorie pentru elevi
Trupa de teatru (de elevi) ”Mircea Albulescu” a fost înființată la initiativa Asociatiei Culturale Teatrul Proiect , în mai 2012, cu elevi ai Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu”. Ulterior, în trupă auu venit și elevi ai altor licee (Colegiul Tehnic ”C.I. Istrati”, Liceul Tehnologic Energetic). La începutul anului 2013, la iniţiativa Comisiei de cultură din cadrul legislativului municipal, Consiliul Local Câmpina a aprobat finanţarea unor cursuri de actorie, cu precădere pentru elevii din şcolile câmpinene, dar şi pentru doritori cu vârste mai înaintate. Organizarea i-a revenit Teatrului Proiect Câmpina, mai exact, preşedintelui instituţiei în acel moment, Adrian Dochia, coiniţiator, împreună cu consilierul municipal Florin Frăţilă, al acestui demers. Practic, prin aceste cursuri gratuite (pentru cursanţi), finanţate cu 10.000 de lei de la bugetul local (bani cu care s-au plătit profesorii cursanţilor), s-a înfiinţat la Casa de Cultură, pentru prima dată după 1989, o mică şcoală de actorie pentru amatori. Cu relaţii în lumea teatrelor din Bucureşti, Adrian Dochia i-a adus ca profesori pregătitori ai acestei şcoli pe doi actori ai Teatrului Naţional din Capitală, Toni Cristin (lector al UATC Bucureşti), şi Ovidiu Cuncea. În decembrie 2013, Adrian Dochia ne declara: ” Din dorinţa de a face cursuri serioase de teatru pentru tinerii amatori din oraş, într-un mod organizat, am vorbit cu doi actori cunoscuţi din Capitală, Toni Cristin şi Ovidiu Culcea, care au o experienţă bogată în munca aceasta şi în domeniul teatrului de amatori. Aceştia au pregătit elevii câmpineni în cadrul unor cursuri săptămânale, în care cursanţii au învăţat multe lucruri pe care le învaţă studenţii de la UATC: cum să porţi un dialog şi să-l stăpâneşti, având un interlocutor incomod în faţă, cum să vorbeşti frumos, adică arta retoricii, cum să-ţi concentrezi cât mai bine atenţia, cum să comunici cât mai clar semenilor tăi, adică multe lucruri care le vor fi de folos în viată, chiar dacă nu vor urma o carieră în teatru. î
Iniţiativa Teatrului Proiect este unică în peisajul cultural postdecembrist. Au mai fost cursuri de actorie pentru amatori, tot la Casa de Cultură, dar în urmă cu aproape patru decenii. La început, am avut o trupă de circa 30 de cursanţi, apoi, câţiva s-au retras, iar astăzi, cei circa 25 de elevi care au urmat cursul de actorie de şase luni vor juca, pentru prima dată în viaţa lor, într-un spectacol de teatru. Cei doi profesori sunt regizorii spectacolului, care reprezintă o farsă folclorică după “Soacra cu trei nurori”, iar membrii trupei de actori amatori preiau din mers anumite roluri.”
După încheierea spectacolului cu prima piesă de teatru jucată de elevii câmpineni, preşedintele Comisiei de cultură din Consiliul Local, Florin Frăţilă, ne-a declarat următoarele: “Astăzi se încheie o primă etapă din istoria Şcolii de teatru de amatori, pe care am organizat-o la Casa de Cultură împreună cu preşedintele Asociaţiei Teatru Proiect Câmpina, Adrian Dochia, şi cu directorul Casei de Cultură, Florin Dochia. Cursul de teatru a început în primăvară, cu o pauză de câteva luni pe timpul verii, iar astăzi copiii ne-au arătat ce au învăţat, jucând într-un spectacol bine realizat, pe care nu îl vor uita niciodată. După ştiinţa mea, este pentru prima dată în istoria postdecembristă a culturii câmpinene când se întâmplă să funcţioneze o mică şcoală de actorie pentru amatori, demers pe care îl vom continua şi în anii următori, datorită efectelor benefice asupra tinerilor noştri, şi nu mă refer aici doar la liceenii din ani terminali, ci şi la cei mai mici dintre cursanţi, şcolari de gimnaziu.”
Primul spectacol – cel mai apreciat și premiat
Cu ”Soacra cu trei nurori” (adaptare după Ion Creangă), prima lor piesă de teatru, actorii-elevi au participat, în anul următor premierii, la șase festivaluri, de la niciunul dintre acestea neîntorcându-se fără premii. La Festivalul național de teatru pentru liceeni ”Amprente” –Brașov 2014, trupa de elevi ”Mircea Albulescu” a câștigat Premiul I și Premiul pentru interpretare feminină.
De la următorul festival, Festivalul județean de teatru ”Scena” din Ploiești, câmpinenii s-au întors cu Premiul II și Premiul pentru cea mai buna actriță. Al treilea festival la care au fost invitați în 2014 a fost Festivalul de Teatru Adolescent Amfiteatru din Botosani, cel mai important festival de teatru pentru elevi, unde elevii-actori din municipiul nostru au câștigat Premiul de popularitate, Premiul voluntarilor și Trofeul festivalului pentru cel mai bun spectacol. De la Festivalul Național de Teatru pentru Tineret ”De-a Rasu-Plansu” – Brasov 2014, câmpinenii noștri s-au întors cu Premiul special al juriului, iar de la Festivalul National de Teatru OKAUA – București 2014, cu Marele premiu – Trofeul pentru cel mai bun spectacol. În final, la Festivalul National de Teatru Tânăr- Ideo Ideis – Alexandria 2014, trupa a câștigat Premiul acordat de Teatrul de Comedie București. În al doilea an de participare, 2015, trupa câmpineană a prezentat o a doua piesă, ”Făt-Frumos din lacrimă” (adaptare după Mihai Eminescu), cu care a câștigat Premiul Special al Juriului la Festivalul Național de Teatru pentru Tineret – Ampente – Brașov, și tot Premiul special al juriului la Festivalul Național de Teatru Okaua , Bucuresti 2015. În al treilea an de participare, 2015, trupa a fost invitată la trei festivaluri, unde au prezentat piesa ”Profesorul de franceză” (adaptare după Tudor Mușatescu. Nu au mai câștigat niciun premiu, dar și simpla participare este ceva, deoarece incitațiile se fac în urma unor selecții riguroase.
O nouă trupă de actori-elevi
”În ultima promoție avem o trupă de actori liceeni mai buni decât cei de anul trecut. Avem elevi de la mai multe licee. Sunt convins că vom face treabă bună în anul acesta. De copiii mă voi ocupa în continuare, în ceea ce privește organizarea participărilor la festivaluri. Vreau să împlinesc astfel și dorința mentorului lor, Mircea Albulescu, cel care, înainte de a muri, ne-a rugat să avem grijă de elevii-actori din trupa care îi poartă numele. Ar fi bine dacă am putea obține de la municipalitate un avans al cheltuielilor, pe care, în mare, le putem evalua foarte bine, astfel încât banii pe care îi cheltuim cu cazarea și transportul, banii parinților, de fapt, să nu mai fie returnați după aproape un an, ci mai devreme”, ne-a mărturisit Adrian Dochia. (A.B.)
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!