Scandalul statuii „Eroul necunoscut” a fost creat artificial, fără niciun temei

– este de părere sculptorul Alfred Dumitriu –

Scandalul monumentului „Eroul necunoscut” din Parcul „Regele Mihai” încă mai are jar, dacă ținem cont că postările și comentariile în spațiul on-line pe marginea acestui subiect nu contenesc. Sigur, mutarea statuii într-o nouă locație (situată la o distanță de 200 de metri față de cea actuală), pentru 184.000 de lei, pare o treabă extrem de costisitoare, mai ales dacă ținem cont că plata lucrărilor se face cu bani publici. 

La prima vedere, scandalul pare întemeiat. La prima vedere. Căci lucrul cu monumentele istorice, bazat pe drepturi de autor, poate crește mult devizul. Mutarea monumentului oleacă mai la deal, operația aceasta aparent lipsită de importanță, ale cărei costuri au indignat mulți jurnaliști din presa locală și centrală de toate felurile, ar fi trecut poate neobservată, dacă la mijloc nu ar fi fost vorba despre cheltuirea unor bani din bugetul local. Dar în actualele condiții, când bugetul local este în mare suferință, o atare cheltuială a constituit ambalajul plin de senzațional al unei știri numai bună de servit la ore de vârf de către televiziunile din Capitală. La aceasta se adaugă exprimarea nefericită a edilului câmpinean, care vrând probabil să pară credibil (consilierii municipali trebuiau convinși de bunele sale intenții atunci când a inițiat proiectul de hotărâre buclucaș privind mutarea statuii), a scos pe gură, după votul unanim pozitiv al consilierilor, acele vorbe aparent șăgalnice care au aprins întreaga presă: „Eu sunt un om deschis, și este bine că e și presa aici, de față. Probabil că am semnat ca primarul, așa cum spune expresia, pentru că nu am citit bine toată documentația și nu am fost la ședințele comisiei care a făcut această achiziție publică. Pentru că dacă aș fi fost și aș fi aflat că oamenii vor drepturi de autor asupra soclului, m-aș fi opus. Și mie mi se pare devizul prea mare”. Iar gândurile și regretele l-au lovit pe primar după ce șeful opoziției din Consiliul Local și-a dat seama că suma este enormă, dar tot după  ce a votat el însuși pentru aprobarea cheltuielilor respective. Ca la români…

Cum a început scandalul

Înainte de a fi supus votului consilierilor, proiectul a fost prezentat de către primarul Horia Tiseanu după cum urmează: „Acest proiect de hotărâre vine în întâmpinarea finalizării modernizării Parcului de la Soldat, care se numește acum Parcul Regele Mihai. În urma unui sondaj de opinie, s-a hotărât ca Soldatul să fie mutat de acolo în altă parte, iar dintre locațiile propuse de noi, Comisia Națională a Monumentelor Istorice a ales Parcul Trandafirilor de lângă notariate. Prin urmare, s-a realizat această documentație tehnică absolut necesară, pentru că este vorba despre un monument istoric. Așadar, avem distinct, operații de demolare și apoi de amplasare în Parcul Trandafirilor. Soluția propusă este cu un soclu de tablă din oțel, care va pune în evidență statuia din bronz. Investiția are un cost de 184.794 de lei (inclusiv TVA), durata lucrărilor fiind de 11 săptămâni”.

După ce proiectul a fost aprobat cu unanimitate, șeful opoziției din Consiliul Local, fostul viceprimar Ion Dragomir, a atras atenția că prețul lucrărilor nu este în regulă: „Suma de 184.000 de lei mi se pare enormă. Cine are voie să participe la licitație? Poate să-mi spună cineva. Fiindcă dacă este liberă participarea la licitație, atunci e ok, prețul se va duce la valoarea reală, însă dacă trebuie să fie cineva care este agreat de Ministerul Culturii, atunci pot spune că ne batem joc de banii municipiului Câmpina”. 

Răspunsul i l-a dat arhitectul-șef al Câmpinei, Didona Căliman: „Ar putea fi vorba și despre drepturi de autor. Autorul soclului statuii este Alfred Dumitriu”. Replica lui Ion Dragomir nu s-a lăsat așteptată: „Știam că este vorba despre Alfred Dumitriu. Să îmi arătați devizul lui. Asta am făcut noi acum: am votat să dăm 184.000 de lei să facă Alfred Dumitriu un soclu de statuie. Eu nu sunt de acord cu acest lucru, deși am votat. Vedeți că ne-a mai cerut odată 60.000 de lei ca să mute troița din sensul giratoriu”. Mihaela Ionete, șefa biroului Achiziții publice, prezentă în sală, a precizat, apoi, că în sumă sunt incluse și lucrările de demolare și reamplasare, pe care le va face o firmă de construcții, deci nu Alfred Dumitriu. „De obicei, îmi susțin angajații, dar nu înțeleg acum ce este cu dreptul de autor asupra unui soclu pe care este așezată o statuie care este realizată de alt artist, deci nu de cel care face soclul. Eu zic că aici ar trebui făcută o selecție de oferte, pentru că Alfred Dumitriu nu este realizatorul statuii, el va face numai soclul acesteia. Scrie undeva în documentația avizată de dl arhitect Hoinărescu și de dl sculptor Dumitriu că dumnealor au drepturi de autor asupra soclului statuii?”, a mai încercat primarul să afle. Arhitectul-șef al municipiului i-a răspuns imediat: „Scrie în oferta de proiectare a dlui Dumitriu. Mai sunt niște aspecte privind procedura. Comisia națională pentru monumentele de for public impune ca  aceste lucrări să fie realizate de sculptori atestați și de proiectanți atestați de Ministerul Culturii. Soclul nu este un simplu trunchi de con, are niște torsiuni, există acolo o concepție. În oferta noastră au fost două proceduri, la prima nu s-a prezentat nimeni, iar la a doua s-a prezentat echipa formată din arhitect Hoinărescu și sculptor Dumitriu, ambii atestați să intervină asupra monumentelor istorice”.

Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și creatorului ce-i al creatorului

Fără nicio intenție partizană, ci doar din dorința de a echilibra informațiile care au declanșat acest scandal, am încercat să aflăm și opinia artistului care va crea soclul, sculptorul Alfred Dumitriu, un nume cunoscut printre artiștii plastici români, în special ca un specialist în modelarea bronzului, majoritatea lucrărilor sale fiind din acest metal.  

„Nu este adevărat că am luat 184.000 de lei, cum a susținut inițial un consilier în ședința Consiliul Local, nici 100.000 de lei, cum s-a susținut ulterior. Eu voi lua, în final, 75.000 de lei, poate chiar mai puțin, dar pentru banii aceștia voi realiza o mulțime de lucruri. Investiția trebuie privită în trei faze. Demontarea (demolarea) statuii și transportul ei vor costa aproape 6000 de lei, așa cum se poate lesne observa din documentele aflate la Primărie. Iar suma nu este mare, fiindcă s-au turnat deja alei, nu se mai poate intra cu piconul, trebuie lucrat manual și cu multă grijă. Săparea noii gropi, cu tot ce înseamnă asta, adică noua fundație, conform proiectului, înseamnă încă vreo 11.000 de lei. Iar construcția efectivă a soclului, conform devizelor care sunt făcute după niște standarde, inclusiv armătura interioară, toate acestea vor costa 75.000 de lei. În total, aproape 92.000 de lei. Cu vreun coeficient aplicat, bănuiesc, a rezultat 104.000 de lei. Aceștia sunt banii pe care Primăria trebuie să îi plătească. Nu știu exact cum s-a ajuns la suma de 184.000 de lei, dar cred că pot intui cum. Cei din Primărie au plătit, în afară de banii aceștia, proiectarea, atât mie, cât și dlui arhitect Hoinărescu. Și eu m-am ocupat de proiectare.  Plata proiectării reprezintă însă bani cheltuiți din bugetul pe anul trecut. Au fost achitați anul trecut, deci nu văd de ce ar trebui aduși în discuție. Proiectarea a costat circa 40.000 de lei. Proiectarea nu a însemnat doar proiectarea soclului și a gropilor, ci a însemnat și desfacerea statutului de monument istoric și redeschiderea unui nou areal de monument istoric. Toate acestea s-au făcut cu aprobări de la Comisia națională pentru monumentele de for public. Eu nu mă ocup de făcut groapa și nici de demolat. Fiindcă au apărut  informații eronate. Demolarea și făcutul gropii pentru noua locație vor fi realizate de o firmă de construcții. Pentru demolare și pregătirea fundației la noul soclu se va face o licitație. Iar eu mă voi ocupa efectiv numai de realizarea noului soclu, ceea ce înseamnă lucrări de 75.000 de lei. În această sumă intră și 10.000 de lei, care înseamnă costul structurii interioare de rezistență a soclului. Fiindcă acest soclu nu este plin, ci va fi făcut din tablă de oțel de 8 mm grosime. La suma de 184.000 de lei s-a ajuns probabil și prin aplicarea TVA-ului. Nu știu cu precizie cum s-a ajuns la 184.000 de lei, dar sumele care s-au plătit și care se vor plăti sunt acestea pe care vi le-am menționat mai sus. Eu voi supraveghea partea de construcție, până la faza finală.  După licitația pe partea de construcții propriu-zise se va vedea care este suma reală. Probabil că se va mai negocia și voi primi mai puțin de 75.000 de lei. Eu, inițial, am cerut 65.000 de lei pentru realizarea soclului, al cărui cost a ajuns, așa cum v-am arătat mai devreme, la 75.000 de lei. Însă inginerul structurist m-a obligat să pun pe interiorul soclului o structură metalică de rezistență, care se face greu, din materiale de cote mari, cu vincluri de 12 cm, iar această structură a scumpit cu 10.000 de lei costul soclului.  Trebuie să știți că soclul nu este așa simplu, ca o cutie. El are o învârtire elicoidală, iar vinclurile trebuie tăiate din loc în loc, apoi resudate, pentru a i se da soclului o mișcare de rotație elicoidală. Nu-i ceva simplu de făcut. Iar în banii mei nu intră doar realizarea soclului, ci și turnarea efigiilor din bronz care se vor aplica pe soclul statuii. Adică turnarea stemei regale, prin metoda ceară pierdută, pe o placă de 64×64 cm. De asemenea, voi turna și o placă pentru pisania monumentului, cu un text care să arate că statuia este dedicată eroilor Câmpinei căzuți în Războiul pentru Întregirea Neamului. Efigiile nu se toarnă industrial. Trebuie lucrat cu migală, prelucrat, făcut întâi model din lut, apoi turnat în ipsos, după aceea turnat cauciuc siliconic, apoi făcută o ceară. Este o tehnologie de migală.  După aceea, pe soclu trebuie scrise numele eroilor, cu vechea scriere românească, un fel de chirilice. În costuri intră și diferite taxe care se practică la șantiere. Nemaivorbind că eu voi curăța statuia și voi realiza  baioneta lipsă, centura de legare, dar și montajele intermediare între soclu și statuia propriu-zisă. Și altele, câte or mai trebui făcute. Cam asta este. Nu înțeleg de ce s-a pus problema drepturilor de autor. Soclul este proiectat de mine. Este creația mea. De ce nu l-a făcut un inginer?  Așa cum trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, eu zic că ar fi cinstit să-i dăm și creatorului ce-i al creatorului.  Nu mai zic că această concepție a mea a fost acceptată de Comisia națională a monumenterlor istorice, și apreciată ca o lucrare modernă adaptată la o statuie veche, deci o simbioză între vechi și nou. Cei de la acea comisie nu aprobă orice. Creația mea este o realizare, nu mă laud, doar vă spun ce au spus și membrii comisiei naționale amintite. Și nu pot să înțeleg de ce consideră niște neprofesioniști că este prea mare termenul de execuție de 11 săptămâni. Știu ei ce înseamnă să torni bronz prin metoda ceară pierdută? Numai modelarea stemei regale durează cel puțin două săptămâni. Fiindcă eu nu mă iau după ceva gata făcut. După aia, procedurile pentru calcinare la cuptor iau și ele vreo două săptămâni.  Vă spun toate acestea nu pentru a mă apăra, fiindcă nu am de ce să mă apăr, ci numai pentru corecta informare a cititorilor dvs, a câmpinenilor și a tuturor celor care au fost intoxicați cu lucruri neadevărate. Scandalul statuii «Eroul necunoscut» a fost creat artificial, fără niciun temei”.

Un monument urmărit de ghinioane

Colaboratorul publicației noastre, cercetătorul Mădălin Focșa, a scris pentru Oglinda, acum câțiva ani, un articol amplu despre istoricul monumentului ce urmează a fi reamplasat, al cărui cost a stârnit atâtea discuții pline de patimă. ”Să ne cunoaștem Soldatul” se numea articolul colegului Mădălin, din care vă prezentăm câteva fragmente semnificative pentru istoria tumultoasă a nașterii statuii, dar și a amplasării și reamplasărilor sale succesive și, parcă, fără de sfârșit:

„Suntem în preajma Zilei Eroilor (Înălțarea Domnului), și cum, în ultima perioadă, s-a pus în dezbatere reamenajarea parcului din centru, în care se află Monumentul Eroilor din Războiul de Întregire, am realizat că noi, locuitorii orașului (și nici chiar specialiștii mai avizați) nu cunoaștem prea bine acest monument de for public, căruia ne-am obișnuit să-i spunem simplu „Soldatul”.  […] Puține se mai știu azi despre câți eroi câmpineni au căzut la datorie pe fronturile din acei ani, 1916-1919. Dar, cum orice localitate din Regat și-a adus jertfa sa, și din Câmpina vor fi fost destui care au înroșit pământul întregit al țării. Lor li s-a dedicat, după război, un monument înălțat la loc de cinste, în centrul orașului, prin subscripție publică inițiată de unul dintre ofițerii care luptaseră cu eroism pe front. […] Comitetul de inițiativă local s-a întâlnit în mod fericit cu alte două personaje providențiale: generalul Ion Manolescu (1869-1946), directorul Societății „Cultul Eroilor” care superviza ridicarea de monumente comemorative în toată țara, și sculptorul Gheorghe Tudor (1882-1944) – ambii originari din Breaza. Pentru că membrii comitetului doreau să-și impună diversele viziuni în fața sculptorului, s-a ajuns, se pare, la un rezultat care n-a putut mulțumi pe toată lumea. Astfel că statuia nu a mai fost dezvelită oficial și a rămas timp de câțiva ani (!) sub o pânză, ce a fost sfâșiată treptat de intemperii. Din presa locală a vremii deducem că monumentul a fost ridicat inițial în anul 1925. Trei ani mai târziu, datorită nemulțumirilor, se punea deja problema modificării și mutării lui. Primăria aprobase – pentru cumpărarea altui teren și refacerea monumentului – suma de 600.000 lei în bugetul anului 1928. Se pare că, până la urmă, deși terenul vizat a fost cumpărat, nu s-a mai efectuat ulterior nicio mutare, din cauza schimbărilor politice. Revista locală Câmpina scria în mai 1928 că locul inițial – o mică alveolă de pe strada principală, la colț cu strada Mihail Kogălniceanu – era totuși cel mai potrivit, pentru că acolo statuia se afla la loc de cinste și putea fi admirată de toată lumea. Sculptorul Gheorghe Tudor a avut atelier la Câmpina înainte de război. Aici realizase în 1912 și bustul din bronz al pictorului Grigorescu – repus azi pe locul său inițial din centrul orașului. […] Statuia realizată pentru Monumentul Eroilor Câmpineni reprezintă un soldat de infanterie în mărime naturală, într-o atitudine fermă, întors spre stânga și având în mâini o pușcă cu baionetă. Nu e din păcate semnată sau datată (cum este bustul lui Grigorescu), însă are proporții armonioase, iar calitatea turnării în bronz – cum nu se mai face azi, opina un sculptor avizat – îi mărește valoarea artistică. Din păcate, de-a lungul vremii a suferit mici stricăciuni: baioneta nu mai este cea originală, iar cureaua puștii a dispărut. Statuia avea un soclu monumental din piatră albă, cu forme neregulate și din care sculptorul cioplise, în basorelief, un soldat de cavalerie pe calul său, orientat către munți – în direcția în care trecuseră trupele române atât în 1916, cât și în 1919, chiar prin locul respectiv. Interesant este că prin anii ‘30, dorindu-se ceva monumental, în spiritul epocii, sculptorul a trebuit să-și apere statuia printr-un memoriu scris și să propună el însuși retușarea călărețului (zice-se, mai puțin reușit). Din nefericire, se pare că pe soclul statuii nu au fost trecute numele eroilor din localitate, așa cum se obișnuia peste tot (și cum s-a făcut la Provița de Jos, unde tot Gh. Tudor sculptase în 1926 un alt soldat). […] Din imaginile de epocă se observă grija câmpinenilor pentru aspectul monumentului, la picioarele soldatului fiind așezate mici ghivece cu flori ca de stâncă, ce se potriveau bine cu soclul de piatră. Așa a fost îngrijit și prețuit în acea răspântie ca o mică piațetă, până a venit și peste Câmpina vălul vremurilor tulburi. Cândva, după 1946, într-o împrejurare încă necunoscută, statuia a fost demontată de pe soclu (acesta probabil refolosit ca material de construcție) și dusă la Cimitirul Eroilor, care fusese reamenajat după război. Se spune că politrucii care treceau prin intersecție, în drumul lor spre muzeul Doftana, ar fi fost deranjați de prezența unui monument ce amintea de valorile interbelice și ar fi dispus „ascunderea” lui la cimitir. Aceasta putea să se petreacă însă abia în anii ‘60, după deschiderea muzeului. În realitate nu știm exact împrejurările și anul mutării, deși poate mai trăiesc martori din acea epocă; îi rugăm așadar pe cititori să ia legătura cu redacția dacă au alte informații, detalii în plus sau amintiri despre monument. „Soldatul” nostru a trecut cu stoicism de șocurile istoriei, a fost plimbat prin cel puțin trei locuri diferite (fiind vizate alte două) și a ajuns până la noi ca să ne amintească de jertfele pe care și bunicii sau străbunicii noștri le-au făcut pentru cei de azi”.

Adrian BRAD